Connect with us

PROIECTUL „Iorga Business Center” inclus pe ORDINEA de ZI a ședinței CONSILIULUI LOCAL

Iasi

PROIECTUL „Iorga Business Center” inclus pe ORDINEA de ZI a ședinței CONSILIULUI LOCAL

Pentru reuniunea ce va avea loc săptămâna viitoare, a fost introdus din nou, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, proiectul „Iorga Business Center”

Reamintim faptul că proiectul a fost amânat întrucât planul urbanistic zonal prevedea și ideea de amenajare de locuințe, cu toate că investiția principală propusă este de centru de afaceri.

Proiectul se află de o perioadă lungă de timp în avizare la Primărie,  în condițiile în care municipalitatea a facilitat derularea acestei investiții printr-un schimb de teren pe care l-a făcut anii trecuți cu Conest: din suprafața de 1.367 mp, nu mai puțin 722 mp au făcut obiectul schimbului.

Centrul de afaceri urmează să fie construit pe bld. Nicolae Iorga, în apropiere de amplasamentului fostului Bazar.

Clădirea va ocupa 60% din teren, pe 30% vor fi făcute alei și carosabil, iar pe 10% spații verzi.

„Având în vedere forma triunghiulară a terenului studiat, amplasamentul este delimitat pe două laturi de drumuri – la sud de bld. Nicolae Iorga și la nord-est de str. Nicolae Iorga – și pe o latură de terenuri construite”, se arată în proiectul de PUZ.

Centrul de afaceri va avea două niveluri în subteran, parter și 8 etaje.

„Se estimează că se va realiza o suprafață desfășurată de 5.468 mp de spații de birouri sau servicii, rezultând un necesar de 110 de locuri de parcare, care se vor asigura în subsolurile construcției propuse”, se arată în proiect.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Iasi

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top