Connect with us

RELAȚIA dintre Mihai CHIRICA și Viorel COZMA a ajuns în IMPAS! Un IMPAS de 7,2 milioane euro

Iasi

RELAȚIA dintre Mihai CHIRICA și Viorel COZMA a ajuns în IMPAS! Un IMPAS de 7,2 milioane euro

Colaborarea dintre CONEST și primarul Mihai CHIRICA s-a deteriorat

CONEST este firma patronată de Viorel COZMA, la care actualul primar al Iașului a fost angajat și de la care edilul Mihai CHIRICA a obținut două vile, una pe aleea Tudor Neculai, iar cealaltă în Galata, pe Platoul Însorit.

O relație reciproc avantajoasă pentru că, la rândul ei, CONEST SA a obținut monopol pe contractele mari de infrastructură derulate de primărie, cele care au ca miză, zeci de milioane de euro din bugetul local.

Lucrările de pe Tudor Vladimirescu – un dezastru de  7,2 milioane de EURO

Potrivit presei locale ieșene, prin intermediul căreia primarul de Iași își transmite indirect mesajele către mediul politic dar și de afaceri, lucrărileefectuate de CONEST SA, prin care a fost reabilitată linia de tramvai de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu din Iași, ar fi fost neconforme.  Cotidianul ieșean, asumat la nivel de oficios al Primăriei, arăta faptul că, la câteva săptămâni de la inaugurarea oficială, lucrările executate de CONEST SA au început să prezinte deja vicii.

În acest context, pe tronsonul cuprins între Bucșinescu și Calea Chișinăului, bordurile și capacele de canal de desprind, iar liniile de tramvai prezintă tot neconformități. Pentru lucrările executate, CONEST SA a încasat deja valoarea de 7.2 milioane de EURO. 

Surse apropiate primăriei Iași, au lansat deja ipoteza că nemulțumirea ar consta în stoparea comisioanelor. Practica comisionării contractelor a fost demonstrată cu înregistrări ambientale și pe vremea fostului primar Gheorghe NICHITA. La acel moment Mihai Chirica era director tehnic, devenind la scurt timp viceprimar din partea PSD.

Nereguli serioase pe 2 kilometri de drum în Tudor Vladimirescu după 3 luni de la inaugurare

Lucrările executate de către CONEST SA au fost inaugurate la sfârșitul anului 2020.

Este greu de înțeles cum într-un timp atât de scurt, au apărut deja atâtea vicii ale lucrărilor. Ar exista două posibilități: fie se exagerează din anumite considerații care scapă înțelegerii noastre, fie într-adevăr această firmă, care câștigă în mod regulat licitațiile mari ale Primăriei Iași, execută lucrări de mântuială.

Frapant este faptul că discutăm despre o lucrare a cărei valoare este foarte mare, la care nici nu ar fi trebuit să existe astfel de discuții.

CONEST S.A. a câștigat în ultimii ani contracte publice cu Primăria Iași, cu o valoarea totală de peste 450 milioane lei

De când Mihai CHIRICA a venit în Primăria Iași prin transfer de la firma S.C. CONEST S.A, unde a lucrat ca inginer, peste 80% dintre contractele care prevăd lucrări de infrastructură ale Primăriei Iași au fost derulate cu această firmă. Contractele au fost uneori câștigate de Conest în asociere cu alte firme.

Astfel, CONEST a încasat de la primăria IAȘI aproape 100 milioane euro.

Prezentăm mai jos câteva contracte încheiate de CONEST cu Primăria Iași:

  1. Construire pasaj Octav Băncilă – 15 milioane euro
  2. Reabilitare infrastructură Arteră Funcțională Sud – 14 milioane euro
  3. Regenerare Urbană Lăpușneanu – 2,5 milioane euro
  4. Construire pasajul Mihai Eminescu – 11 milioane euro
  5. Dezvoltare Rețea Rutieră, Axa Culturală Iași – 12, 5 milioane euro
  6. Managementul Integrat al Deșeurilor în municipiul Iași – 8,5 milioane euro.

 


Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Iasi

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top