Din semestrul al doilea se redeschid școlile!
În data de 14 ianuarie 2021 Klaus IOHANNIS a venit cu vestea bună pentru elevi, studenți și părinți. În cel mai bun caz, elevii vor reveni la școală fizic începând cu al doilea semestru, adică 8 februarie 2021.
Pentru a lua această decizie importantă, au fost întruniți în cadrul unei ședințe de lucru de către președintele României Klaus IOHANNIS: premierul Florin CÎȚU, cu ministrul Educaţiei, Sorin CÎMPEANU, ministrul Sănătăţii, Vlad VOICULESCU, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed ARAFAT, şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, dr. Adriana PISTOL.
În urma acestei întruniri, președintele Klaus IOHANNIS a făcut precizările necesare conform cărora, decizia finală va fi luată pe 2 februarie în funcție de numărul de infectări COVID-19. Ce ar mai trebui să știm este faptul că deși starea școlilor va fi îmbunătățită, restricțiile celelalte vor rămâne încă în vigoare.
„Începând cu 8 februarie, dacă evoluția pandemiei se menține ca în ultimele săptămâni,
majoritatea școlilor se vor redeschide și elevii se vor întoarce în clase. Se revine, practic, la sistemul cu 3 scenarii, în funcție de contextul epidemiologic din fiecare localitate.
În scenariul verde – toți elevii merg la școală, în scenariul galben se deschid grădinițele, clasele I-IV, VIII și XII/XIII, restul rămân în on-line. În scenariul roșu, adică rata de infectare peste 3, rămân deschise doar grădinițele și clasele primare.
Dacă rata ajunge peste 6, localitatea se carantinează și învățământul trece cu totul în on-line. Aceste lucruri vor deveni realitate dacă situația pandemică nu se înrăutățește grav. De aceea, este foarte important să respectăm în continuare toate restricțiile aflate în vigoare”, a declarat președintele Klaus IOHANNIS după ședința de la Palatul Cotroceni.
Ce se întâmplă cu studenții?
Învățământul preuniversitar nu este inclus în acest scenariu pe care ei l-au creat. Studenții universităților românești vor aștepta decizia fiecărei universități pentru a afla cum se va desfășura al doilea semestru pentru ei.
„În cazul universităților, fiecare universitate va decide, având în vedere autonomia universitară”, a declarat Klaus Iohannis.
Ce spun elevii și părinții ieșeni despre această inițiativă?
Părinții au declarat că așteaptă redeschiderea școlilor de foarte mult timp și că ceea ce se întâmplă la momentul actual cu sistemul de învățământ românesc nu este altceva decât o ”bătaie de joc”.
”Bătaia acesta de joc ar trebui să înceteze cât de repede se poate! Copii au nevoie să comunice, să își cunoască profesorii și colegii fizic. Învățământul online nu există și nu o să existe vreodată, mai ales la noi în țară”, a declarat Maria, mamă a unui elev în clasa a V -A.
Ana este elevă în clasa a X-a la unul dintre colegiile din Iași. Aceasta a declarat reporterilor Ziarului ”Bună Dimineața Iași” că perioada aceasta le-a demonstrat ei și colegilor săi că școala clasică romanescă este cea mai bună variantă pentru elevii din zilele noastre.
”Îmi este dor de colegi și de profesori. M-am saturat să stau cu ochii șapte ore pe zi în tabletă ori laptop. Școala clasică este altfel, te motivează când vezi profesorul că vine și îți explică, nu ca la orele online.
Perioada aceasta ne-a învățat pe toți că școala clasică este singura soluție pentru elevii din zilele noastre”, a declarat Ana, elevă în clasa a X -A la unul dintre Colegiile din Iași.
Diana Nechita, studentă anul al III-lea la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a declarat reporterilor Ziarului „BUNĂ DIMINEAȚA IAȘI” că pentru ea cursurile online sunt o corvadă, pentru că nu poate fi atentă la cursuri mai mult de jumătate de oră.
”Ultimul an m-a prins într-un total în dezacord cu ceea ce aș fi crezut eu că înseamnă acesta. Facem totul în mediul online, cursuri, ne trăim emoțiile, ofurile, cafeaua de la facultate e acum luată de fiecare în casa lui. Trebuie să recunosc, de când cu mutarea facultății în mediul online, m-am retras parcă din viața mea socială, nu mai ies cu colegele, unele prietenii s-au rupt tocmai din cauză că nu am reușit să ne mai vedem. Cursurile online, pentru mine, sunt ușoare, dar au atâtea dezavantaje.
Nu pot fi atentă mai mult de jumătate de oră, îmi pierd ușor răbdarea, nefiind cea mai bună prietenă cu tehnologia și deseori uit microfonul deschis, mi se blochează tot când vreau să pornesc camera sau se pornește singură. Se adună frustrare, nervi, emoții negative în fiecare zi, iar interacțiunile nu sunt deloc normale, ci false și cel mai rău e că nu știm să dăm o mână de ajutor unui coleg care chiar are nevoie. Să nu uităm că noi facem practică.
Practică în pandemie, când noi toți nu reușim să ne conectăm bine la un curs și să avem o conexiune bună. Mediul online ne permite multe, dar ne fură din viața zilnică de student, de interacțiunea de care noi, cei de la Jurnalism, chiar avem nevoie”, a declarat Diana.