Connect with us

ȘOFERII de autobuz din IASI au intrat în GREVĂ. Mihai CHIRICA: „Cu primarul Iaşului nu se NEGOCIAZA batând cu pumnul în masă”

ȘOFERII de autobuz din IASI au intrat în GREVĂ. Mihai CHIRICA: "Cu primarul Iaşului nu se NEGOCIAZA batând cu pumnul în masă" - News Moldova

Iasi

ȘOFERII de autobuz din IASI au intrat în GREVĂ. Mihai CHIRICA: „Cu primarul Iaşului nu se NEGOCIAZA batând cu pumnul în masă”

Mihai Chirica va propune conducerii companiei destituirea uneia dintre persoanele care a incitat la grevă

Protestul a venit la o zi după ce bugetul CTP a fost rectificat, iar fondul de salarii a crescut de la 70,7 milioane lei la 75,4 milioane lei.

Şoferii de autobuze din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi au refuzat astazi, să mai iasă pe traseu și au declanșat o grevă spontană, principala revendicare fiind creşterea salariilor până la 4.000 de lei pe lună
Şoferii sunt in principal nemulţumiţi şi de diferenţele salariale dintre instituţiile din subordinea Primăriei.

Noi ne trezim la 3 dimineaţa şi ajungem acasă la 12 jumătate. Asta nu ştie domnul primar? Mai mult au gunoierii de la Salubris, au salarii mai mari. Ce să fac cu salariul ăsta? Ce facturi, ce dări la stat, ce supermarket?”, a declarat unul dintre protestatari. ȘOFERII de autobuz din IASI au intrat în GREVĂ. Mihai CHIRICA: "Cu primarul Iaşului nu se NEGOCIAZA batând cu pumnul în masă" - News Moldova

News Moldova îți recomandă și ...   Percheziții DNA la Primăria Iași în AFACEREA CĂRBUNELE, dosar cu prejudiciu estimat la 71 de milioane de euro

Câţiva dintre şoferii companiei de transport Iaşi nu au vrut să iasă la stradă şi i-au incitat pe ceilalţi. Vreau să le spun un lucru cât se poate de sincer.

Creşterile pe care le-am suportat cu toţii la combustibil, la energie, toată presiunea pe care oraşul o are pentru a menţine căldura în spitale, în şcoli, pentru cei 120.000 de cetăţeni care trebuie să-i încălzim în această iarnă, face imposibilă o asemenea abordare.

Pe principiul forţei eu le-am transmis de fiecare dată: cu primarul municipiului Iaşi nu se negociază niciodată cu pumnul în masă”, a declarat Mihai Chirica, primarul Iasului.

News Moldova îți recomandă și ...   PSD Iași: ”Finanțări asigurate de guvernul social-democrat în municipiul Iași. Predictibilitate și seriozitate!”

ȘOFERII de autobuz din IASI au intrat în GREVĂ. Mihai CHIRICA: "Cu primarul Iaşului nu se NEGOCIAZA batând cu pumnul în masă" - News Moldova

Șoferii cer salarii de 4.000 de lei/lunar

Directorul CTP a precizat că șoferii cer o creștere salarială de până la 2.400 de lei pe lună, în prezent salariul mediu fiind de 2.400 pentru debutanți și 2.700 pentru șoferii cu experiență la care se adaugă sporuri, bonuri de masă și vouchere de vacanță.

La acest salariu se adaugă sporuri: vechime – 15%, de trafic – 10%, de weekend – se plăteşte la dublu, de maşini articulate – 15%, vouchere de vacanţă, bonuri de masă sau sporul de stabilitate care este 80% din salariu. Nu cred că au de ce să se plângă de salariul şi sporurile pe care le au. Comparativ cu cei din ţară, nu stăm rău cu salariul”, a susţinut directorul CTP. Au refuzat negocierile. Acţiunea nu e revendicată de către sindicat, sunt 2-3 persoane care agită spiritele între ei”, a mai spus Ciprian Stoica, directorul CTP.

News Moldova îți recomandă și ...   Din martie 2025, ieșenii se vor bucura de 6 noi zboruri săptămânale. Pe ce rute?

ȘOFERII de autobuz din IASI au intrat în GREVĂ. Mihai CHIRICA: "Cu primarul Iaşului nu se NEGOCIAZA batând cu pumnul în masă" - News Moldova

 


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top