fbpx
Connect with us

Viață roz la Urbanism, în Iași și Suceava – corupție, incompatibilitate, lipsă de transparență, secretomanie, cumpărări directe, toate pe principiul „stat în stat”

Viață roz la Urbanism, în Iași și Suceava – corupție, incompatibilitate, lipsă de transparență, secretomanie, cumpărări directe, toate pe principiul „stat în stat” - News Moldova

Iasi

Viață roz la Urbanism, în Iași și Suceava – corupție, incompatibilitate, lipsă de transparență, secretomanie, cumpărări directe, toate pe principiul „stat în stat”


Iașul este „fruncea”, dar nici Suceava nu rămâne mai prejos. Mihai Codreanu, șeful Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, din cadrul Primăriei Municipiului Iași, ține ședințele publice, cum altfel, decât fără public?!

Presa este persona non grata, pentru că nu ar face față votului cu ambele mâini în cazul proiectelor neconforme (ale apropiaților lui Codreanu), dar nici aprobării propriilor proiecte imobiliare, dezvoltate prin interpuși, analizate în cadrul comisiei pe care Mihai Codreanu o prezidează. De parcă nu ar fi de ajuns, acesta este implicat și în litigii imobiliare, pe principiul „lasă, mă, că merge şi-aşa!”

De cealaltă parte, la Suceava, presa vorbește despre aceeași lipsă de transparență, secretomanie, abonamente la contracte cu statul, cu referire la aceeași Comisie Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, condusă de arhitectul – șef Tudor – George Andriu.

Dar să revenim la dulcele târg al Ieşilor! Arhitectul Mihai Codreanu, șeful Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, este recunoscut drept un despot într-o comisie în care noțiunea de transparență lipsește cu desăvârșire, astfel că totul merge înainte din virtutea inerției.

Mai mult, pentru că nu exista destulă incompatibilitate, Codreanu supune analizei comisiei proiecte personale și aplică tratament preferențial anumitor proiecte ale unor dezvoltatori imobiliari, cu care acesta a dezvoltat relații contractuale.

News Moldova îți recomandă și ...   Primăria Miroslava a finalizat licitația pentru lucrările de reabilitare și supralărgire a bretelei de legătură între șoseaua de centură VODN28 și DC28 Balciu-Cornești-Proselnici-Vorovești - MOLDOVA INVEST

Astfel, potrivit celor de la 7est.ro, „Dacă în prima instanță, acesta s-a scăpat într-o ședință informală în care a prezentat viziunea de dezvoltare a zonei Dacia, zonă în care construiesc mai toți greii zonei imobiliare ieșene, ulterior a recunoscut că este omul celor de la Sun Residence, complex urbanistic ce se construiește pe fosta platformă de la Comat”

Potrivit propriei declarații, „Lucrez la proiectele din zona despre care vorbim și pot spune că ele nu sunt bazate pe transportul individual, cu mașina, așa cum este în zonele metropolitane. Abordarea este de a oferi acces ușor la transport public. De altfel, pe acea zonă sunt în plan două stații de tren pentru trenul metropolitan, cu acces rapid spre stații de transport”.

Aducem la cunoștința cititorilor News Moldova faptul că Mihai Codreanu controlează cele 7 PUZ-uri dintre pasajul Octav Băncilă și Depoul Dacia, fiecare cu blocuri de câte o mie de apartamente, fără căi de acces, parcări sau spații verzi.

În condițiile în care firma sa, Atelier Proiectare Arhitectură Mihai Codreanu, aduce sume mari de bani cu imobiliarii din zonă, proiectele celorlalți dezvoltatori sunt tratate cu spatele, respectiv respinse fără fundament

Potrivit celor de la 7est.ro, Mihai Codreanu este reprezentantul unor samsari imobiliari în litigiile pe care aceștia le au chiar cu Primăria Iași. Această stare de incompatibilitate bătătoare la o ochi de pe Marte, a fost posibilă prin calitatea lui Codreanu de membru cu drepturi depline în Corpul Experților Tehnici Judiciari din România, pe specializarea arhitectură.”

Amenințări la adresa studenților din partea arhitectului Codreanu

Oamenii mari sunt caractere tari, indiferent cu cine au de a face, fie ei copii, studenți sau bătrâni … iar Mihai Codreanu nu face rabat de la această regulă nici atunci când are de a face cu studenții. Astfel, un student cu burse de merit a fost amenințat de către acesta să își retragă plângerile depuse la Rectoratul UTI, în caz contrar sancțiunea constând în picarea oricărui examen susținut.

News Moldova îți recomandă și ...   Primăria Comunei Miroslava a dotat cu mobilier modern Școlile Gimnaziale „Colonel Constantin Langa” Miroslava și ,,Dimitrie Anghel” Cornești-Miroslava - MOLDOVA INVEST

Surse din presă afirmă inclusiv faptul că „îi cam fug ochii” în cadrul Facultății de Arhitectură, iar în ceea ce privește activitatea derulată în Primăria Iași cuvintele sunt de prisos, ședințele comisiei fiind un adevărat „deus ex machina”, dar fără privirile curioase ale presei

Bineînțeles că justificare se găsește, aceasta stând sub semnul participării la ședințe, a consilierilor locali, numai în baza semnării prealabile a unui „acord de confidenţialitate”, gândit și implementat însuși Mihai Codreanu. În caz contrar, bieții consilieri devin „inculpați” pentru fals în declarații.

News Moldova îți recomandă și ...   Anchetă la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași! Doi pacienți au rămas fără bani și documente personale!

Referitor la această lipsă de transparență, „baronul” Codreanu menționează următoarele: „Legea se aplică în mod diferit în ţară. Dar, aceste şedinţe nu sunt publice, conform legii, ci rezoluţiile sunt publice. Acordul de confidenţialitate a fost făcut în baza unui protocol. În legătură cu confidenţialitatea datelor şi menţinerea lor în litera legii – legea când s-a făcut a avut ca scop disocierea tehnicului de politic. Proiectele pot fi publicate pe site, dar aici noi nu avem un cuvânt de spus – secretariatul este asigurat de Primărie, dar dezbaterile din Comisie nu sunt publice”.

Viața este roz și la Suceava, presa vorbind despre probleme similare privind lipsa de transparență, secretomania, abonamente la contracte cu statul ș.a.m.d., în cadrul aceleiași Comisii Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, subiect asupra căruia ne aflăm în curs de documentare

Tragem concluzia că viața este tare dulce la Iași și Suceava, cu atât mai mult cu cât ești implicat în activitatea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, unde regimul incompatibilității reprezintă o reală „Fata morgana”


1 Comment

1 Comment

  1. con

    28 septembrie 2022 at 10:16 PM

    Dezvoltatorii imobiliari nu pot fi opriti in nici un judet. Banii multi oferiti sparg orice regulamente locale de urbanism, scrupule, teama de DNA. Primari, viceprimari, arhitecti sefi, membri de comisii de urbanism, inspectori sefi judeteni de la ISC, proiectanti arhitecti, functionari de la cadastru se unesc la aprobarea marilor proiecte. Omul de rand care sta intr-un apartament vechi din comunism se simte tot mai sufocat de de blocurile noi care se inghesuie in apropiere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de vară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top