
În Statele Unite, a avut loc cel de-al treilea faliment bancar din luna martie încoace: First Republic Bank a fost închisă în weekend de FED, iar depozitele clienţilor vor fi cumpărate de JPMorgan Chase & Co.
După eforturile nereuşite de salvare a băncii şi în urma pierderilor provocate de investiţii greşite şi de retragerea deponenţilor, autorităţile de reglementare au preluat banca cu sediul în San Francisco, iar depozitele ei vor fi achiziţionate de JPMorgan.
JPMorgan va prelua toate depozitele, inclusiv cele neasigurate, şi substanţial toate activele First Republic, potrivit Departamentului de Protecţie şi Inovaţie Financiară din California. Valoarea depozitelor se ridică la 93,5 miliarde de dolari.
Autoritatea de reglementare din California a numit Federal Deposit Insurance Corp. în calitate de administrator judiciar al băncii, subliniind că depozitele sunt asigurate la nivel federal de către FDIC, cu condiţia respectării limitelor aplicabile.
Publicaţia CNBC a vorbit deja de al treilea faliment bancar, după ce autoritatea de reglementare financiară din California a preluat First Republic, ducând astfel la un alt eşec bancar în martie. Toate eforturile de a menţine pe linia de plutire banca aflată în dific
…
Citește articolul integral pe Moldova Invest