International
Aviația depășește 25% femei în conducere. Doar 4,6% dintre piloți la nivel mondial sunt femei
autor
Doar 4,6% femei sunt piloți de avioane la nivel mondial. În roluri precum cel de instructor de zbor, femeile reprezintă 7,3%, iar ca piloți, 7,2% din forța de muncă. Mai exact, 7.549 de femei dețin certificate de pilot de transport aerian, conform unui raport din 2024 al Women in Aviation International. Aceste cifre subliniază nu doar subreprezentarea femeilor în aviație, ci și spațiul semnificativ pentru creștere și beneficiile potențiale ale sporirii diversității în industrie. Inițiativa Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA) de promovare a femeilor în funcții de conducere, 25% până în 2025, a fost semnată de peste 200 de companii aeriene.
#wearehalf, cea mai mare mișcare socială din România care promovează egalitatea de gen, a atras atenția într-un mod inedit, prin evenimentul „Aripile Egalității” powered by Kaufland Cariere, că este nevoie de femei și în domenii considerate predominant masculine, fapt ce a devenit deja un efort global.
„Inițiativa IATA de promovare a femeilor în funcții de conducere, în domeniul aviației, 25% până în 2025, a fost deja îndeplinită. Și vorbim de femei în funcții de top. Nu ne referim la binecunoscuta stewardesă pe care toți ne dorim să o vedem în avion. Ne dorim să vedem astfel de femei și la conducerile liniilor aeriene, la conducerile aeroporturilor, ale unităților aeronautice și ne îndreptăm cu pași îndrăzneți către acea direcție. Este un program internațional prin care tindem spre jumătate ca număr de femei în aviație, cum este și numele acestei mișcări #wearehalf. În plus, am lansat un program dedicat femeilor din turism și transport pentru a le încuraja să urmeze profesii din aceste domenii”, a declarat Anca Apahidean, Director pentru Europa de Est la Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA).
Anca Apahidean are o experiență de peste 30 de ani în aviație, care demonstrează cum barierele pot fi depășite prin pasiune, dedicare și expertiză. O altă poveste de succes este Alexandra Huzuneanu, Președinta Consiliului de Administrație al Romanian Airport Services.
„Suntem puține femei în aviație, dar cele care suntem bifăm toate virtuțile pe care le-ați pus voi pe Aripile Egalității. Suntem îndrăznețe, curajoase, suntem dispuse să creăm comunități și avem un rol esențial în aviație, la fel cum avem și în viață. La Școala de zbor avem tot mai multe femei înscrise. Am depășit 20% și chiar am avut prima elevă care la vârsta de 16 ani a obținut o licență de pilot privat”, a adăugat Alexandra Huzuneanu, Președinta Consiliului de Administrație al Romanian Airport Services.
De altfel, aviația nu este singurul domeniu în care femeile sunt slab reprezentate, iar nevoia de angajare tot crește. În retail se caută inclusiv persoane cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, un mare pas într-o țară cu programe puține de susținere a acestora.
,,Sunt mândră că 51% la sută dintre colegele mele sunt femei. Sunt mândră că avem egalitate. Sunt mândră că pot susține interviuri și îmi pot face meseria dincolo de dizabilitatea mea. Colegii mei mă fac să uit că sunt nevăzătoare”, a declarat Delia Moise, Recruiter la Kaufland România.
„În cadrul inițiativei frumoase #wearehalf, putem spune că venim și cu rezultate. În ceea ce privește rolurile de conducere ocupate de către colegele noastre din Kaufland, atât în board, cât și în top management, suntem într-un echilibru benefic atât companiei, cât și societății. Denotă promovarea acestui principiu, al egalității de gen pentru că femeile ocupă peste 50% din aceste funcții”, a precizat Ștefan Sfeatcu, Project Manager al programului A.C.C.E.S.
Și în alte domenii este nevoie de o suplimentare serioasă a forței de muncă. Ministerul Afacerilor Interne a pierdut în ultimii ani aproximativ 30 și ceva de mii de cadre. România are capacitatea, prin Academia de Poliție, să aibă 600 de absolvenți per promoție și la școlile de agenți, câteva mii, deci în jur de 2.000, o capacitate insuficientă față de ceea ce este nevoie, o spune chiar ministrul Cătălin Predoiu.
„Este un sistem dominat de partea masculină, dar noi femeile începem tot mai mult să ne punem amprenta. Pe mine, colegii mei bărbați m-au ajutat și m-au sprijinit în actul managerial. Simt o mai mare deschidere. Ni se oferă nouă femeilor oportunitatea de a accede în anumite funcții, prin concurs”, a subliniat Maior Pătruțescu Ana-Maria Larisa.
Maior Pătruțescu Ana-Maria Larisa este prima femeie comandant de detașament din Jandarmeria Capitalei. Este comandanta Detasamentului 2 din cadrul Batalionului 9 Jandarmi Paza și Protecție Instituțională și are în subordine peste 70 de oameni, majoritatea bărbați. Mai sunt și alte povești de succes.
„Când m-am angajat, în 2007, nu m-am gândit niciodată că este o lume a bărbaților și o lume a femeilor. Întotdeauna am avut încredere în forțele mele. Așa am ajuns șefa unui serviciu de pregătire unde într-adevăr suntem mai puține femei și mai mulți bărbați. În plus, lucrurile se schimbă. Avem un program Salvatori din pasiune în care am observatul anul acesta că numărul de voluntari femei a crescut,” a adăugat Maior Precup Petruța.
,,La brigada rutieră unde îmi desfășor în prezent activitatea, am avut comandant o femeie. Spun am avut pentru că a avansat. Ea a avut în subordine undeva la 700 de oameni. Deci imaginați-vă, putem să ne descurcăm în orice activitate. Important este să vedem unde ne potrivim, să fiu sinceră cu voi, să ne dăm seama ce vrem să facem și să mergem către acea direcție”, a declarat Inspector de poliție Scaete lulia Mădălina.
Maior Precup Petruța are o experiență de 12 ani în învățământul primar. Ea a luat decizia să se alăture echipei ISU și să continue misiunea începută anterior, sub o altă formă, începând cu anul 2007. Activează în cadrul Inspecției de Prevenire, în domeniul pregătirii populației privind prevenirea și comportamentul corect în cazul producerii diverselor situații de urgență, în prezent fiind Șeful Serviciului Formarea și Educare a Populatiei.
Inspector de poliție Scaete lulia Mădălina este organ de cercetare al poliției judiciare pentru infracțiunile de ucidere din culpă, în cadrul Biroului Accidente cu Autori Necunoscuți. A câștigat locul 1 la concursul de conducere autovehicule cu regim prioritar, proba îndemânare – fete, ediția martie 2024, concurs organizat la nivelul DGPMB.
„România nu poate și nu trebuie să rămână pe penultimul loc la egalitate de gen în Europa. Femeile sunt puternice, femeile dau naștere și merită să stea la masa egalității și să aibă aceleași oportunități și același tratament pe care îl au și bărbații. Am ajuns să primim tot mai multă susținere din partea femeilor și bărbaților care cred că o mișcare pentru egalitatea de gen este necesară și astfel devin ambasadorii campaniei noastre și duc mesajul nostru peste tot – în familie, în comunitate, în țară”, a spus Mihaela Tudor, președinta Asociația Solidaritate și Egalitate.
La evenimentul organizat la Aeroportul Otopeni, unde există o expoziție permanentă #wearehalf, între culoarul sosiri și plecări, au participat peste 60 de persoane și au fost anunțați și primii 40 de ambasadori ai inițiativei.
Despre #WeAreHalf
Este cea mai mare mișcare socială din România dedicată egalității de gen. A fost demarată în 2023 de către Asociația Solidaritate și Egalitate, cu sprijinul Tudor Communication. Din acest an, Kaufland România s-a alăturat mișcării ca partener principal. Obiectivul #wearehalf este de a atrage atenția asupra inegalității care persistă în multiple forme la nivelul societății. Egalitatea de gen nu este doar un drept fundamental. Este fundația atât de necesară pentru o lume solidă și sustenabilă.