fbpx
Connect with us

Catastrofă feroviară în Grecia: 32 de morţi şi 85 de răniţi. ‘Cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată’

Catastrofă feroviară în Grecia: 32 de morţi şi 85 de răniţi. ‘Cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată’ - News Moldova

International

Catastrofă feroviară în Grecia: 32 de morţi şi 85 de răniţi. ‘Cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată’


32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 85 au fost rănite, noaptea trecută, în urma coliziunii dintre un marfar şi un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic, în Grecia, au anunţat pompierii miercuri, transmite AFP

Până în prezent au fost găsite moarte cel puţin 26 de persoane, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor greci, Vassilis Vathrakogiannis. Acesta a mai precizat că operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare.

85 de persoane au fost rănite şi transportate la spitalele din apropiere, a adăugat Vathrakogiannis.

Presa elenă descrie acest eveniment ‘cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată’.

Trei vagoane au deraiat marţi seară cu câteva minute înainte de miezul nopţii în dreptul oraşului Larissa, în centrul ţării, după coliziunea dintre un marfar şi un tren care transporta 350 de pasageri, a raportat acest purtător de cuvânt.

News Moldova îți recomandă și ...   O româncă, pe lista celor 12 deputaţi europeni „care contează cu adevărat”

Aproximativ 150 de pompieri, precum şi 40 de ambulanţe au fost mobilizate, potrivit serviciilor elene de salvare. De asemenea, au fost desfăşurate macarale şi mecanici pentru a încerca să îndepărteze resturile şi să ridice vagoanele răsturnate.

Majoritatea pasagerilor au fost duşi în siguranţă. Operaţiunile de eliberare a persoanelor prinse în interior este în derulare şi se desfăşoară în condiţii dificile, din cauza coliziunii puternice a celor două trenuri’, a subliniat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Unul dintre vagoane a luat foc şi mai multe persoane au rămas blocate în interior, potrivit postului public de televiziune ERT.

La postul de televiziune SKAI, guvernatorul regiunii, Kostas Agorastos, a declarat că ‘peste 250 de pasageri au fost transferaţi cu autobuzul la Salonic’, al doilea oraş al ţării, în nord.

News Moldova îți recomandă și ...   Shein, gigantul chinez, va investi 250 milioane EUR în startup-uri și creatori de modă din UE și UK

‘Din păcate, numărul răniţilor şi morţilor riscă să fie mare’, a avertizat el.

A fost organizată o reuniune de criză a guvernului. Ministrul sănătăţii, Thanos Plevris, s-a deplasat la faţa locului, în timp ce ministrul de interne, Takis Theodorikakos, supervizează situaţia de la centrul de gestionare a crizei împreună cu şefi ai poliţiei şi ai pompierilor.

Pe site-ul presei locale Onlarissa, o tânără a explicat în lacrimi că ‘trenul era în întârziere şi s-a oprit câteva minute când am auzit un zgomot asurzitor’.

‘Am trăit ceva foarte şocant’, a declarat la rândul său Lazos, un pasager intervievat de jurnalul Protothema. ‘Nu sunt rănit, dar sunt pătat de sângele altor persoane care au fost rănite lângă mine’, a spus el.

La postul de televiziune SKAI, un pasager a povestit: ‘În momentul accidentului, am sărit în sus pentru că geamurile au explodat brusc. Oamenii ţipau şi le era teamă’.

News Moldova îți recomandă și ...   Statele din Europa de Est îşi fac planuri pentru a construi 12 noi reactoare nucleare, cu o valoare de aproape 130 de miliarde de euro, dar le lipsesc fondurile

‘Din fericire, am reuşit să deschidem uşile şi să scăpăm destul de rapid. În alte vagoane nu au reuşit să iasă şi un vagon chiar a luat foc’, a continuat tânărul traumatizat.

‘Trenul s-a răsturnat complet şi aproape a căzut în râpă şi apoi jumătate din vagon a început să ia foc (…) În vagonul meu, au fost cinci pasageri răniţi’, a povestit un alt pasager la televiziunea SKAI.

Cele două spitale din regiunea Larissa au fost rechiziţionate pentru a primi numeroşii răniţi, potrivit pompierilor greci. Spitalele militare din Salonic şi Atena sunt şi ele ‘în alertă’ în caz de nevoie, au subliniat aceştia.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in International

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de vară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top