International
China va fi gazda celui de-al treilea Summit al Inițiativei Noul Drum al Mătăsii
autor

Cel de-al treilea Summit al Noului Drum al Mătăsii va avea loc la Beijing, în zilele de 17 și 18 octombrie. Este așteptată prezența președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin

Gazda evenimentului este Președintele chinez Xi Jinping. Summitul de săptămâna viitoare nu va avea amploarea celor anterioare.
Ministerul de Externe chinez a confirmat prezența a reprezentanților a cel puțin 130 de țări și 30 de organizații globale. Ultima ediție a summitului a avut loc în 2019.
Noul Drum al Mătăsii este cel mai ambițios proiect de infrastructură din istoria modernă a umanității
Summitul din 2023 se va desfășura într-un format restrâns
Masa rotundă care a făcut parte din programul reuniunilor anterioare, nu va avea loc în acest an.
Beijingul a invitat doar un număr restrâns de lideri la forum. Lista îl include pe președintele rus Vladimir Putin, care a confirmat prezența în timpul unei întâlniri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi la Sankt, la Sankt Petersburg, luna trecută. Vizitele externe ale președintelui rus sunt rare din momentul în care Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva sa, fiind acuzat de comiterea de crime de război.
Printre invitați se află lideri ai partenerilor strategici ai Chinei din Asia de Sud-Est și Africa, cum ar fi președintele indonezian Joko Widodo, care a prezidat summitul ASEAN din luna septembrie și președintele egiptean

























