International
Emmanuel Macron îi sfidează pe protestatarii francezi! Scrisoarea redactată de mână prin care li s-a adresat!
autor
Cu ocazia aniversării unui an de la realegerea sa în funcția de președinte al Franței, Emmanuel Macron le-a mulțumit tuturor compatrioților care l-au votat pentru prima dată acum șase ani. Scrisoarea scrisă de mână de Macron vine într-un moment dificil, când acesta este tot mai criticat în Franța, iar protestele sunt din ce în ce mai violente.
“Încă din primul moment al acestor şase ani, încerc, cu responsabilitatea care este a mea şi în funcţia pe care mi-aţi încredinţat-o, să lucrez în slujba tuturor francezilor, a copiilor noştri şi a interesului general”, a scris Emmanuel Macron, adăugând: “Contaţi pe tot angajamentul meu şi pe determinarea mea”.
Scrisoarea este datată 7 mai.
Macron a fost reales în funcţie la 24 aprilie 2022, prilej cu care și-a permis să-și impună politicile anti-socialiste, pe care și le-a propus încă de la prima inaugurare, știind că nu mai poate candida la un al treilea mandat. A fost ales preşedintele Franţei în 2017.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) May 7, 2023




