fbpx
Connect with us

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte)

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Moldova

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte)


Județele Moldovei trimit în Parlamentul României 64 de deputați și senatori

O parte din ei sunt deja milionari iar alții nu au reușit să dețină, până în prezent, nici măcar o garsonieră. Dintre toți parlamentarii, am analizat cele mai vizibile figuri de politicieni, ale celor mai vocali sau a celor care au ocupat funcții de miniștri.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Diana Șoșoacă a primit donație două hectare de teren lângă București

Senatorul Diana Şoşoacă are o avere fabuloasă, deși este la primul mandat în Parlamentul României. Sare în ochi terenul de peste 20.000 mp din Baloteşti, judeţul Ilfov care a fost primit donație. Excentrica Șoșoacă a mai menționat în declarația de avere  trei terenuri intravilane, două în Vâlcea şi unul în Dâmbovița. Senatoarea din Iași mai deţine două apartamente şi o casă de vacanţă și conduce un Opel Corsa cumpărat în 2015. Potrivit ultimei declarații de avere, avocata Șoșoacă a obținut din activitatea juridică 250 de mii de lei, în 2020.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Deputatul USR Cosette Chichirău și-a vândut apartamentul din SUA cu 540 de mii de dolari

Cosette Chichirău nu deține terenuri, locuințe sau mașini în România. A încasat, recent, 540 de mii de dolari după ce și-a vândut apartamentul pe care-l deținea în SUA, unde din chirie obținea, anual, peste 20 de mii de dolari . Pe lângă acestea, deputatul ieșean deține active financiare de peste 300 de mii de dolari, în diferite bănci, dar monede virtuale estimate la 65 de mii de euro. Din activitatea de parlamentar a obținut 130 de  mii de lei.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Senatorul Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, a sărăcit brusc

Până în 2019, Răzvan Cuc, actual senator PSD de Neamț. era unul dintre cei mai bogați politicieni, cu o avere enormă: opt locuințe și patru terenuri, economii financiare de peste 300 de mii de lei, bijuterii de zeci de mii de euro. După partajul făcut cu soția, acesta a rămas cu o avere modestă. Senatorul deține un teren de 10 hectare în județul Giurgiu și o cotă dintr-un apartament moștenit cu frații lui, în București. Din activitatea parlamentară a încasat 127 de mii de lei.

News Moldova îți recomandă și ...   OBIECTIV STRATEGIC Moldova 2030 | Capitol: Moldova – Fundamente istorice, economice și geografice pentru strategia MOLDOVA 2030 - MOLDOVA INVEST

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Averea deputatului Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății: două apartamente și peste 400 de mii de lei în cont

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, este, în prezent, deputat PNL de Vaslui. În 2020, a realizat, potrivit ultimei declarații de avere, venituri de peste 200 de mii de lei iar în conturi sunt menționate depozite de peste 400 de mii de lei. Chirurgul vasluian are un apartament în București (97 de metri pătrați) și unul în Iași (83 metri pătrați) dar nu are în proprietate nicio mașină.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

USR-istul Iulian Bulai are datorii în Norvegia de peste 200 de mii de euro

Iulian Bulai, deputat USR din județul Neamț, are datorii, venituri și proprietăți în Norvegia și România. Deține trei terenuri în comunele Ion Creangă și Tămășeni, un apartament în Oslo, Norvegia și două case în Tămășeni. Excentricul deputat are două Dacia Logan și două statui din bronz, evaluate la peste 18 mii de euro (180 de mii de coroane norvegiene). Pentru apartamentul din Oslo, a contractat, în 2012 și 2015, două credite de peste 200 de mii de euro, care trebuie achitate până în 2040. Iulian Bulai a câștigat de la Parlamentul României 134 de mii de lei, 325 de mii de coroane norvegiene (aproximativ 32 de mii de euro) din închirierea apartamentului din capitala Norvegiei.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Averea lui Antonio Andrusceac: picturi, monede și cărți vechi

La polul opus sunt numele noi intrate în politică, cum ar fi Antonio Andrusceac, un fost consilier USR al Capitalei, care a obținut un mandat de deputat AUR în județul Bacău. Potrivit declarației de avere asumate, acesta și-a băgat toți banii, până la intrarea în Parlamentul României, în picturi, monede și carte veche, colecții pe care le estimează în total la 36 de mii de euro. Nu are nici acum terenuri sau clădiri dar are o mașină veche din 2008 și o barcă cu motor din 1991.

News Moldova îți recomandă și ...   100 Opportunities / A7: „How the A7 Highway Will Influence Logistic Flows In and Out of the Republic of Moldova” - MOLDOVA INVEST

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Deputatul Budăi, fost ministru al Municii și Protecției Sociale, este fan BMW

Deputatul botoșănean PSD Marius-Constantin Budăi este la cel de-al doilea mandat în Parlamentul României. A fost Ministrul Municii și Protecției Sociale în mandatul 2016-2020. Deține un teren în comuna Curtești, unde și-a ridicat o casă de 142 de metri pătrați împreună cu soția. Deține un BMW X1, un BMW X3 și un Renault Megane. Are 47 de mii de lei în cont dar și datorii de peste 267 de mii de lei la bănci, din care peste 180 de mii lei pentru programul ”Prima Casă”. Ca deputat a ridicat 150 de mii de lei în 2020.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Deputatul Alexandru Muraru a donat la PNL 120 de mii de lei

Potrivit ultimei declarații de avere a deputatului Alexandru Muraru, acesta are un o casă de 128 de metri pătrați și un teren în comuna Rediu, județul Iași. Deține un Citroen, din 2019, iar în campania electorală pentru alegerile generale din 2020 a sponsorizat Filiala Iași a PNL cu 120 de mii de lei. Deține active financiare de 35 de mii de dolari și aproximativ 75 de mii de lei. Casa și mașina și le-a luat cu credit în bănci, motiv pentru care are datorii de peste 235 de mii de lei. În 2020, Alexandru Muraru a câștigat peste 320 de mii de lei (230 de mii de la Parlamentul României, 57 de mii de lei –profesor asociat la UAIC Iași și aproape 41 de mii ca membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune).

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Deputatul Ionel Floroiu are un Mercedes din 2017

Deputatul băcăuan social democrat Ionel Floroiu nu are o avere opulentă. Deține o casă și teren în comuna Traian și un spațiu pentru birouri, în Bacău, de 400 de metri pătrați, În 2017 și-a cumpărat un autoturism Mercedes, are o datorie de 40 de mii de lei la Cec Bank iar în ultimul an a câștigat 131 de mii de lei ca parlamentar.

News Moldova îți recomandă și ...   100 OPPORTUNITIES / A7: “The A7 Highway and the economic security of Moldova: A new artery for growth and stability” - MOLDOVA INVEST

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Senatorul Bianca Purcărin are trei apartamente în București și datorii de 780 de mii de lei

Medicul Bianca Purcărin a intrat recent în politică, în 2020, când a fost propulsată pe primul loc pe lista PSD pentru Senatul României. A realizat, potrivit ultimei declarații de avere, venituri de peste 320 de mii de lei în 2020, din care cea mai mare parte, din activitatea de medic coordonator la Unitatea de Transfuzii Sanguine de la Spitalul Județean de Urgență Bacău (310 mii de lei). Are un teren de 525 de metri pătrați lângă Bacău, în Ghereiești și trei apartamente în București, din care două le-a achiziționat cu credit la bănci, unde are datorii de 780 de mii de lei. Și-a vândut mașina Mazda cu 65800 și și-a achiziționat, recent, un autoturism Lexus. În campania electorală pentru alegerile parlamentare a contribuit cu suma de 71785 de lei.

64 de deputați și senatori din județele MOLDOVEI ne reprezintă în Parlament! CÂT de BOGAȚI sunt? (Prima parte) - News Moldova

Declarația deputatului de Neamț, Mugur Cozmanciuc ridică semne de întrebare: a împrumutat peste 500 de mii de lei de la persoane fizice

Deputatul Corneliu –Mugurel Cozmanciuc, șeful PNL Neamț, este unul dintre politicienii controversați ai Moldovei.  În urmă cu un an, acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trafic de influență. Potrivit anchetatorilor, deputatul ar fi pretins 500.000 de lei pentru a interveni ca director la Apele Române să fie numită o anumită persoană.

Deputatul nemțean are mai multe datorii la bănci, scadente până în 2032 dar și împrumuturi luate de la diferite persoane fizice de peste 540 de mii de lei. Are terenuri în județele Iași și Suceava dar și un apartament și o garsonieră în Iași. Deține bijuterii și icoane evaluate la 5 mii de euro, un cont de 2800 de euro iar ca parlamentar a câștigat 131 de mii de lei în ultimul an.

 


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Moldova

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de vară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top