Moldova
Autostrada A8 ar trebui FINALIZATĂ până în 2030! CNAIR a anunțat că până pe 7 august 2021 se va preda SF-ul finalizat pentru tronsonul Tg. Neamț – Tg. Mureș
autor
CNAIR a anunțat că au mai rămas 42 de zile până la predarea SF-ului pe tronsonul Tg. Mureș – Tg. Neamț din A8
Reprezentanții CNAIR au anunțat în cursul zilei de ieri (28.06-n.r.) că mai sunt 42 de zile până la predarea SF-ului pe tronsonul Tg. Mureș – Tg. Neamț de către firma spaniolă ACCIONA.
Firma spaniolă are termen ca până pe data de 7 august 2021 să predea SF-ul finalizat, pentru a se putea trece la inițierea caietului de sarcini pentru proiectare și execuție pe tronsonul de munte.
Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților a stabilit termene clare pentru finalizarea autostrăzii A8
Totodată, în cadrul ședinței a Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților, au fost fixate termene clare pentru realizarea tronsoanelor Tg. Neamț- Tg. Mureș, Ungheni- Iași- Tg. Neamț, dar și a podului peste râul Prut de la Ungheni.
Concret, în cadrul ședinței s-a stabilit ca darea în folosință până la data maximă de 31.12.2026 a tronsonului Ungheni- Iași- Tg. Neamț și, respectiv, podul peste râul Prut și finalizarea până la data de 31.12.2030 a tronsonului Tg. Neamț – Tg. Mureș.
Finalizarea autostrăzii A8 până în 2030 a fost votată în Comisia pentru Transporturi și Infrastructură – deputații PNL și USR PLUS au votat ÎMPOTRIVĂ
Reamintim că la finalul săptămânii trecute, în cadrul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților a fost depus amendamentul cu privire la finalizarea autostrăzii A8 până în 2030.
În ceea ce privește votul, acesta a uimit atât cetățenii, cât și activiștii Pro Autostradă! În cadrul comisiei, 7 voturi împotrivă au fost date de către deputații USR PLUS și PNL, alte 13 voturi pentru susținerea finalizării până în 2030, au fost acordate de reprezentanții PSD – AUR – UDMR și au existat și alte 4 abțineri.
Activiștii Pro Autostradă au transmis un mesaj DUR parlamentarilor USR PLUS în urma votului: ”Pentru a înțelege și politrucii din USR PLUS”
Activistul Pro Autostradă, Cătălin URTOI a declarat că la un moment dat, i-a transmis numele unui specialist român de afară care ar fi fost dispus să revină acasă pentru a ajuta la implementarea proiectului A8 în Moldova, unui politician USR, doar că politic sunt preferați doar cei care se înscriu în partid.
”Fac o postare mai lungă, pentru a înțelege și politrucii din USR PLUS, de ce asociația Împreună Pentru A8 susține legiferarea unor termene finale de execuție pe tronsoane, pentru toată Autostrada A8.
În spatele acestei postări stau câteva ore de discuții și analize cu oameni care au terminat o facultate de drumuri și poduri, economie, construcții și specialiști cu experiență în achiziții publice din CNAIR și MT.
Am mai discutat cu persoane specializate în drumuri și poduri (ingineri români) care lucrează în domeniul execuției autostrăzilor pentru companii mari de afară, cum ar fi Lafarge Paris, Vinci și Strabag.
Dacă mi se vor solicita date suplimentare, voi pune în legătură actualii specialiști din guvern cu acești oameni.
La un moment dat, i-am transmis numele unui astfel de specialist român de afară și care ar fi fost dispus să revină acasă, cu peste 35 ani vechime în drumuri și execuție autostrăzi în UE și America, unui politician USR, doar că politic sunt preferați doar cei care se înscriu în partid.
Aceste guverne sunt puse acolo pentru a aduce plus-valoare actului de guvernare prin găsirea de soluții de finanțare, soluții care pot duce la dezvoltarea unor proiecte majore pentru România și la dezvoltarea unor regiuni!
Anunțurile propagandistice pe care le fac zilnic actualii politicieni și guvernanți în legătură cu stadiul SF-urilor, a Proiectării, sau câte utilaje mai sunt pe teren, ar trebui să fie doar în sarcina specialiștilor, cei care sunt implicați direct în aceste proiecte (CNAIR, constructori, diriginți de șantier, firmele de consultanță și Proiectare, ONG-uri) și care ar trebui să le urmărească conform contractelor și graficelor stabilite”, a declarat Cătălin URTOI.
Activiștii Pro Autostradă vor o dată clară pentru finalizarea autostrăzii A8
Activiștii Pro Autostradă au expus mai multe argumente tehnico – economice prin care finalizarea execuției tronsonului Tg.Mureș – Tg.Neamt ar trebui finalizată până în 2030:
- Sectoarele Tg.Mureș – Miercurea Nirajului (27 km) și Leghin – Motca (36 km) vor fi predate până în 2026 – finanțare PNRR și alte surse, conform planului USR PLUS PNL
- Pentru sectorul Miercurea Nirajului – Ditrău – Tulghes – Leghin (152,126 km), asociația Împreună Pentru A8 a cerut și cere insistent un termen de proiectare și execuție până în 2030!

”Iată câteva argumente tehnico-economice prin comparație cu un proiect de munte similar:
– Secțiunea 2, Sibiu – Pitești (30,3 km)
Indicatori tehnico – economici
4,63 miliarde lei pentru Proiectare + Execuție, adică aprox. 30,5 milioane euro/km
Termen execuție 88 luni – 7,4 ani
– Secțiunea 3, Sibiu – Pitești (37,4 km)
Indicatori tehnico-economici
5,3 miliarde lei pentru Proiectare + Execuție, adică aprox. 28,3 milioane euro/km
Termen de execuție 77 luni – 6,5 ani.
Plecând de la această situație reală pentru un tronson de munte, cum este cel de la Sibiu – Pitești și ținând cont de situația actuală de pe Tg. Mureș – Tg. Neamț, iată un calendar propus de noi și discutat cu specialiștii pe care i-am contactat:
– Predare SF conform contract actual în 7 August 2021.
Obs. Aici am considerat că nu va fi un SF complet și atunci va mai fi prelungit câteva luni până în Decembrie 2021.
– Predare Acord Mediu pe toată lungimea, conform contract Noiembrie – Decembrie 2021.
Obs. Și aici am considerat că se va mai prelungi până în Iunie 2022.
–Stabilirea indicatorilor tehnico – economici, avize, pregătire caiet sarcini, licitație – 18 luni, adică până în Decembrie 2023.
– Proiectare + Execuție tronson Miercurea Nirajului Leghin (152,126 km) – 7 ani ( Ianuarie 2024 – Decembrie 2030)
– Valoarea acestui tronson, prin comparație cu Sibiu – Pitești, ar putea fi:
152 km x 30 mil.euro/km = 4,5 miliarde euro.
Concluzii:
– Suma ar putea scădea în urma licitației cu 10 – 15%, poate chiar și mai mult.
– Cei 150 km pot fi împărțiți în sectoare de câte 20 – 30 km, așa cum este acum pe Sibiu – Pitești, sau cum se procedează pe A7, pentru a se executa lucrările simultan de către mai multe firme.
– Pe zonele de tuneluri și viaducte se poate lucra în etape contractuale, pentru a scădea costurile de execuție într-o primă fază și pentru a se preda în timp util (2030), dar cu predarea proiectului de execuție la faza de 100%.
Astfel se pot executa tuneluri și viaducte pe un singur sens, cu reducerea vitezei de deplasare, așa cum s-a procedat în multe țări europene cu experiență (Italia, Germania, Austria etc.), iar ulterior, dacă traficul o cere, se va putea trece la executarea în etapa a doua a tunelelor și viaductelor pe celălalt sens, după 2030.
– Finanțarea este soluția actualului și viitorului guvern!”, se arată în documentul activiștilor.
Reamintim că legea privind realizarea Autostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie 2018 de plenul Camerei Deputaţilor. Ministerul Transporturilor este desemnat la acel moment, drept coordonator al proiectului de investiții.
Termenul de finalizare era de 4 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM







