Connect with us

Directorul General al CNAIR, Cristian PISTOL: „Căutam permanet soluții astfel încât să nu afectăm finanțarea autostrăzii A8”

Moldova

Directorul General al CNAIR, Cristian PISTOL: „Căutam permanet soluții astfel încât să nu afectăm finanțarea autostrăzii A8”

Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol a participat la videoconferința organizată bilunar, în care sunt prezentate evoluțiile proiectelor de infrastructură rutieră din această regiune

“Este foarte important să precizăm că în pofida unor dificultăți întâmpinate, căutam permanet soluții astfel încât să nu afectăm finanțarea  autostrazii A8.

Totodată, pentru asigurarea finanțării prin fonduri europene acordăm o atenție deosebită acelor lucrări de mediu, astfel încât ele să nu crească exponențial valoarea proiectului și să puna în pericol finantarea.

Consultantul pentru mediu al prestatorului a stabilit necesitatea realizarii a două ecoducte care trebuie sa fie amplasate secțiunile de la capetele A8, respectiv cele finanțate prin PNRR. Valoarea este de peste 37 de milioane de euro, pentru cele două ecoducte aflate la o distanță de 13 km respectiv 7 km de corpul autostrăzii.

Există riscul ca aceste lucrări suplimentare să crească valoarea investiției astfel încât Rata Internă de Rentabilitate a proiectului să scadă, ceea ce ar periclita finanțarea din fonduri europene. Cu siguranță amplasarea acestor ecoducte va implica noi certificate de urbanism precum și studiile de teren aferente (topografic, deminare, geotehnic, arheologic).

În acest sens am identificat impreună cu colegii mei soluții pe care le-am discutat cu prestatorul. Urmează să fie verificate cu autoritatea de mediu pentru a ne asigura ca respectăm rigorile legislaței de mediu.

Obținerea Acordului de Mediu este un proces de durată îndelungată care implică o serie de consultări publice și excede competențelor CNAIR. Facem însă tot ce ține de noi pentru a livra elementele necesare obținerii acestui Acord.

A fi echilibrat acum și a identifica soluții reale înseamna o finațare sigură pentru construcția acestei autostrăzi. În ceea ce privește A7, lucrurile sunt pe un traiect normal după cum urmează:
  • Secțiunea Ploiești-Buzău are 3 loturi. Pentru două dintre acestea vor fi semnate contracte de execuție în perioada în cel mai scurt timp posibil.
  • Pentru cel de al treilea asteptăm decizia Curții de Apel București care a rămas in pronuntare
  • Pentru secțiunea Buzău -Focșani care are 4 loturi, au fost depuse oferte care se află acum în evaluare
  • Pentru secțiunea Focsani-Bacău au fost aprobati indicatorii tehnico-economici în CTE CNAIR. Este primul pas spre aprobarea acestora prin Hotarâre de Guvern
  • Secțiunea Bacău-Pascani, care are 3 loturi, are aprobați indicatorii tehnico-economici iar proiectul tehnic este în analiză în vederea aprobarii în CTE CNAIR.

Urmează ca imediat după acest pas să fie lansată procedura de achiziție publica pentru executia lucrărilor.

Mulțumim autoritaților publice, centrale și locale pentru implicarea activă si pentru sprijinul constant pe care îl acordă acestor proiecte.

Dupa cum puteti observa, facem tot posibilul pentru ca PNRR sa nu fie in pericol!” a precizat Directorul General al CNAIR.

 


Continue Reading
You may also like...
1 Comment

1 Comment

  1. regii asfaltului

    3 iunie 2022 at 8:43 PM

    Problema acestor sefi de la CNAIR este ca in loc sa sustina interesele statului roman sustin interesele grupului care i-a adus in posturi inalte. IN loc sa fie exigenti fata de marile firme de drumuri accepta mari derogari de calitate. Studii geotehnice incomplete si proiecte neprofesionale facute de firme de casa ale politicienilor. Licitatii atribuite celor care ofera comisioanele cele mai mari. Drumurile nationale si autostrazile se construiesc cu straturi de mixturi asfaltice mai subtiri decat in proiecte, cu un procent mare de pietris de rau in loc de piatra concasata si criblura de cariera de munte. Bitum ieftin de calitate inferioara. In loc sa reziste cca 10 ani dupa primele ierni aceste drumuri importante trebuie reparate. Nimeni nu raspunde in justitie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Moldova

- citeste versiunea e-paper -

Economic magazine Moldova Invest

- Read the e-paper version -

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top