ISTORIA sărbătorilor de IARNĂ în regiunea MOLDOVEI (partea I)

Cu aproape un secol în urmă, Rudof Șuțu (1880-1949), în 1923 și 1928, a publicat lucrarea Iașii de odinioară  în două volume.

Profesor, publicist, director între 1936 și 1945 al Bibliotecii Municipale Iași, membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, ilustrul ieșean a acordat o atenție deosebită Crăciunului. Această atenție s-a focalizat atât asupra obiceiurilor dar și asupra personalităților ieșene de mare anvergură care cinsteau cum se cuvine sărbătoarea Crăciunului.

În 1866, familia princiară a României (din 1881, familia regală) a introdus tradiția Bradului de Crăciun. Elita politică și intelectuală din Iași a adoptat obiceiul.

Ieșenii celebrau Crăciunul pe stradă, inclusiv prin spectacole și colinde

Iașul văzut de Rudolf Șuțu trăia la maxim sărbătoarea Crăciunului. Atmosfera de pe străzi era grăitoare în acest sens: „În serile de iarnă ale Iaşului de altădată, cântăreţii de noapte străbăteau prin zăpada mare a uliţei Păcurarilor şi strigau pe la casele oamenilor:Păpuşi, păpuşi de la Huşi/ Cu capul cât un căuş./Păpuşele franţuzeşti/Tot să stai să le priveşti (…)Apoi când erau chemaţi undeva să-şi joace păpuşile, dacă erau numai bărbaţi în casă, te’ntrebau: Cum să jucăm, cu perdea sau fară perdea? >>. Bineînţeles, după răspunsul ce-l căpătau, jucau şi păpuşile”.

Obiceiul colindului de Crăciun era o tradiție la Iași. Veneau, potrivit profesorului Rudolf  Șuțu, colindători chiar și din Oltenia: „Altădată Crăciunul era o mare sărbătoare pentru ieşeni. Poate cea mai mare din timpul anului, căci datinile strămoşeşti erau respectate în întregimea lor şi erau o adevărată plăcere pentru ieşeni, pomii de Crăciun care se organizau în casele din laşi, unde toţi cei ce asistau îşi găseau un dar şi unde era întotdeauna câte ceva şi pentru cei nevoiaşi cărora li se trimiteau bani, haine, încălţăminte şi ceva bunătăţuri ca să-şi mai îndulcească traiul (…)Cu ocaziunea sfintelor sărbători se îmbrăcau în frumosul lor port naţional, cu cămeşi şi iţari albi ca omătul, omăt care pe atunci era nelipsit în timpul serbătorilor de iarnă, cu bondiţe cusute în fluturi, cu brâe roşii şi căciuli ţurcăneşti în cap. Veneau pe la curţile boereşti şi jucau dansurile lor naţionale, chiuind şi cântând, făcând în acelaşi timp diferite mişcări cu beţele ce le aveau în mână”. Sceneta irozilor, inspirată din povestea naşterii Mântuitorului era foarte apreciată şi consemnată în amintirile Iaşilor: „costumele lor erau frumoase şi curate, iar mireasa întotdeauna era o fată drăgălaşă, îmbrăcată într’un frumos costum naţional, mirele un flăcău chipeş cu căciula ştrengăreşte la o parte, apoi irozii în frumoase costume copiate din Biblie şi chiar şi tradiţionalul evreu avea glume hazlii ce produceau un râs general”.

Poetul Mihai Eminescu, un nume de legendă și pentru Iași obișnuia, la București, să petreacă sărbătoarea Crăciunului la București, la Mite Kremnitz, soția doctorului regal Wilhelm Kremnitz și soră cu soția lui Titu Maiorescu, alt ieșean de vază, co-fondator al Junimii, gânditor, publicist și om politic. Cu ocazia Crăciunului din 1877, Mihai Eminescu a avut și o discuție în contradictoriu cu dramaturgul Ion Luca Caragiale. Se pare că la mijloc fusese o intrigă legată de Veronica Micle, iubita lui Eminescu.

Crăciunul, prilej de fală pentru elita ieșeană a celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea

Răsfoind paginile deosebitei lucrări a lui Rudolf Șuțu, descendent al domnitorului Moldovei Alexandru Nicolae Șuțu (strănepot mai exact), aflăm cum era sărbătorit Crăciunul de către marele om politic Mihail Kogălniceanu.

Autorul povestește un incident destul de neplăcut petrecut în casa în care locuia sora lui Mihail Kogălniceanu, Lucia Liteanu, căsătorită cu Leon Bogdan. La ceremonia Bradului, participa elita Iașului. Bradul avea locul lui de cinste în casa familiei: „în sala rotundă, cu vedere înspre o frumoasă grădină […] Erau pregătite jucărele frumoase pentru copii, lumânări de toate culorile, nuci aurite şi argintate, roşcovi şi smochine, cutiuţi elegante cu bomboane fine dela Darmet şi Poitein, precum şi alte multe bunătăţuri. O orchestră cânta pe o estradă şi toţi se veseleau”.

Incidentul a fost reprezentat de aprinderea unei perdele de la o lumânare. Unul din copiii invitați, fiu al Prefectului Poliției, deși avea numai 12 ani, a smuls perdeaua în flăcări. Petrecerea s-a terminat în acea seară: „graţie unui băeţaş de vre’o 12 ani, Gheorghe Laţescu, fiul fostului prefect de poliţie, care smulse repede perdeaua, se repeziră ai casei şi stinseră focul. Petrecerea n’a mai putut continua în sara aceia. Această serbare cu accidentul focului a rămas multă vreme în mintea ieşenilor”.

O altă doamnă din aristocrația Iașului, Didița Mavrocordat cinstea Crăciunul astfel: „în salonul cel mare dela etajul 1, lumea petrecea cu voioşia ceia cu care se petrecea întotdeauna în această casă ospitalieră, unde toţi, fără deosebire de treaptă socială, erau îmbrăţişaţi cu dragoste şi bună voinţă”.

Protipendada ieșeană se reunea la baluri, cel mai bun loc fiind Teatrul de pe Copou, care a ars, din păcate, la 1888. Marile familii ale Iașului, Rosnovanu, Paşcanu, Vogoride, Sturdza, Mavrogheni, Ghica erau nelipiste :

„Cele trei rânduri de loji erau tixite pe atunci. Şi ieşenii petreceau laolaltă cu toţii: boerii Rosnovanu, Paşcanu, Vogoride, Sturdza, Mavroeni, Ghica etc., dimpreună cu negustorimea ce era în floare. Pentru balurile ce se dădeau la teatrul dela Copou, lumea îşi comanda de la Paris tot ce era mai bun. Balurile costumate şi cele mascate erau focarul nenumăratelor aventuri plăcute şi farse de tot felul. Ele atrăgeau întreaga societate ieşană”. Dansul era marea atracţie. Se formau câte 60 – 70 perechi care se învârteau în sala de dans „până la ziua albă care venea cu hrobodul ei de tristeţă să învălue inimile ce-şi spuseseră multe lucruri dulci în clipe de fericire, trecute repede”.

Povești cu Moș Crăciun. Crăciunul la patinoar. Ce cadouri erau așteptate în anii interbelici

Vasile Alecsandri, un boier de viță veche al Moldovei petrecea sărbătorile la Mircești. Poetul Pastelurilor a scris chiar Povestea lui Moș Crăciun, potrivit căreia, Moș Crăciun ar fi fost proprietarul staulului unde Maria l-a născut pe Hristos. Supărat pe soția sa că i-a găzduit pe Iosif și Maria și pentru că soția sa ar fi ajutat-o pe Maica Domnului la naștere, Crăciun i-ar fi tăiat mâinile. Atunci, s-a produs miracolul vindecării mâinilor, iar Crăciun din bogatul rău și avar, a devenit moșul cel blând care aduce daruri copiilor.

Moda patinajului a cucerit Iașii destul de repede. La 1888, colonelul de artilerie Șerban Pascu (ulterior general), acoperit de glorie în Războiul de independență, împreună cu soția sa, au deschis un patinoar în zona Gării (unde este azi depoul de tramvaie). Rudolf Șuțu își amintește atmosfera de la patinoar: „Aici era instalat şi un bufet, unde puteai să te reconfortezi şi un chioşc unde cânta muzica militară, joile şi duminicile. Din timp în timp, aveau loc la patinajul acesta şi serbări veneţiene, cu lumină electrică, ceia ce pe acea vreme, era o raritate pentru laşi. Toată lumea amatoare de patinaj făcea parte din această societate. Între cei mai buni patinori erau soţii Reinicke, cari executau cu măestrie figurile cele mai grele”.

Cofetăriile Iașului erau și ele pline în acele timpuri. Cofetăria Tuffli de la parterul Jockey Club (Piața Mihai Eminescu de azi) era precum celebrele cofetării Capșa sau Fialkowski de la București.

În perioada interbelică, în familiile cu dare de mână, Crăciunul era așteptat de copii cu mare interes: „cloşti şi cocoşi de ciocolată, măgăruşi sau fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, uşi de zahăr, portocale. Băieţii îşi imaginau cum se vor juca cu caii de lemn sau de pâslă, cu trâmbiţile vopsite cu roş, cu o armată de pitici, soldaţi de plumb şi tunuri, argintate săbioare şi armonici mici ori trompete sau jucării mecanice,  tren blindat cu roate, vapor cu o elice, soldaţi bine echipaţi, avioane mici de tablă, puşti de tras la tir cu ele, tunuri mari, cu două roate, vaporaşe lungi, cu coşuri, mingi de-orişice culoare, trenuri mici mergând cu aburi, maşinuţe cu motoare, tancuri şi mitraliere, cal cu şea pe el” erau „solicitările” copiilor scrise lui Moș Crăciun.

Cărțile erau și ele cadouri potrivite. La 1925, o reclamă sugera: „Cel mai frumos şi nimerit dar de Crăciun nu poate fi decât o carte! Între cele mai bune care s-au scris pentru copii, sunt şi acestea patru, pe care le recomandam călduros micilor noştri cititori – Zâna cea mică, Flori şi fluri, Povestiri în versuri, Verde Împărat”.

Războiul, perioada postbelică. Moș Gerilă și Pomul de Iarnă. Revelionul, sărbătoare de masă ideologizată

Războiul din 1941-1945, instaurarea regimului comunist au dus la îndepărtarea oficială a Sărbătorii Crăciunului. El a rămas însă în mintea românilor, chiar dacă Pomul de Crăciun era Pomul de Iarnă, iar Moș Crăciun devenise Moș Gerilă.

Data de 30 decembrie era sărbătorită ca Ziua Republicii, după ce Regele Mihai abdicase la 30 decembrie 1947.

Comuniștii organizau în întreprinderi serbările pomului de iarnă, revelioane de mare anvergură la cluburile și restaurantele din oraș.

În perioada 1965-1980, creșterea nivelului de trai al populației, industrializarea, migrarea populației rurale către oraș au făcut ca sărbătorile de iarnă, golite de semnificația religioasă să fie generalizate. În parcuri, erau orășelele copiilor.

Chiar și în anii crizei 1982-1989, Pomul de Iarnă și Revelionul erau o tradiție. Până în 1989, Revelionul se sărbătorea de către politiceni cu mesajul de Anul Nou al lui Nicolae Ceaușescu, dat la televiziune, la ora 12. Apoi, la restaurante, cluburi de întreprinderi începea petrecerea.

Nicolae Ceaușescu, deși oficial nu vorbea despre Crăciun, îl petrecea acasă cu familia, la o masă. Salata boeuf, sarmalele, țuica fiartă, cozonacii erau nelipsiți, își amintea Camil Rogulski, arhitectul lui Ceaușescu, arhitect care ducea brazi și pavoaza reședințele unde Ceaușescu petrecea Crăciunul și Revelionul.

Crăciunul tranziției și perioadei post-tranziție

 Închiderea marilor fabrici, uzine, combinate a dus la încheierea serbărilor de masă ale Crăciunului. În grădinițe și școli, atât înainte cât și după 1989. se organizau și se organizează serbări unde copiii se întâlneau cu Moș Gerilă, apoi cu Moș Crăciun.

Totuși, sărăcia este o realitate cruntă în România. Mulți copii se culcă flămânzi visând măcar la o creangă de brad și la câteva dulciuri de Crăciun.Unele organizații caritabile încearcă să ajute, dar nu este de ajuns. Sărăcia afectează mai mult de o treime din familiile românilor.

După 1989, Ion Iliescu și Emil Constantinescu, împreună cu toți politicenii făceau declarații în mass-media. Ei petreceau de obicei la reședințele oficiale.

Moda s-a schimbat cu Traian Băsescu. Acesta obișnuia să celebreze Crăciunul și Revelionul pe pârtiile de ski, de unde se adresa publicului.

Mulți politicieni petrec Crăciunul și Revelionul în locații exotice. Alții, mai tradiționaliști, alegeau să petreacă acasă cu produse tradiționale. Fotografiile din jurul Bradului de Crăciun au fost postate mereu, alături de mesaje, pe rețelele de socializare.