Pe fondul migrației, un număr record de 76.170 copii din Moldova se află în grija rudelor sau a unui singur părinte

Moldova, cea mai săracă regiune din România şi evident şi din Uniunea Europeană, apare ca fruntaşă şi într-un alt nedorit clasament: cel al regiunilor în care sunt cei mai mulţi copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

76.170 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, după plecarea adulților la muncă în străinătate, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială, potrivit “Salvați Copiii România”.

Cei mai mulți copii rămași singuri acasă sunt în județele:

• 1. Suceava – 6.518
• 2. Botoșani – 5.025
• 3. Iași – 4.855
• 4. Neamț – 4.019
• 5. Bacău – 3.809
• 6. Prahova – 3.196
• 7. Galați – 3.067
• 8. Vaslui – 2.919
• 9. Constanța – 2.765
• 10. Maramureș – 2.064

Aşadar, o analiză sumară dovedeşte că în acest nedorit Top 10 primile cinci locuri sunt ocupate de judeţe din Moldova. Iar un alt judeţ, Vaslui, e pe locul opt. Deci, primele cinci locuri din zece şi şase locuri în total ocupate de judeţele Moldovei.

Principala explicaţie este evident nivelul scăzut de trai din regiunea Moldovei sau mai simplu spus sărăcia în care se zbat majoritatea familiilor din Moldova. Pornind de la veniturile mult sub media europeană, ba chiar şi sub media naţională, continuând cu lipsa unor investiţii în infrastructura mare – apă/canal, gaz metan – şi terminând cu lipsa oricăror speranţe legate de un viitor mai bun, din punct de vedere economic în principal.

Şi aici e suficient să dăm un singur argument: Moldova nu are în continuare autostradă, după atâţia ani de “europenism”. În aceste condiţii e greu de crezut că investitorii vor veni în regiunea Moldovei, în viitorul apropiat, fapt ce ar crea premisele unor câştiguri salariale mai consistente.

În concluzie, un prezent sumbru, caracterizat de o sărăcie lucie, şi un viitor care pare a fi “condamnat” să rămână între aceleaşi coordonate: sărăcie, condiţii de trai semi-civilizate sau mai rău, lipsă de perspectivă pe termen scurt şi mediu.

În acest context, exodul părinţilor înspre alte ţări, în încercarea de a câştiga suficient cât să poată trăi decent va continua şi cel mai probabil se va acutiza. Iar efectele, deja sesizabile şi constând în copii cu grave probleme de educaţie şi emoţionale, declin demografic, se vor acutiza şi ele.

Cel mai des întâlnit scenariu este cel în care pleacă mai întâi un membru al familiei în străinătate, iar după o perioadă fie familia se destramă, fie pleacă şi al doilea părinte şi apoi şi copiii, în cel mai fericit caz.

Dacă nu, ei rămân în grija unor rude, care, oricât de bine intenţionate ar fi, nu au cum să suplinească lipsa unui părinte sau a ambilor.

Iar adolescenţii aflaţi în această situaţie se confruntă cu cel puţin două riscuri majore: abandonul şcolar sau măcar forma mai “uşoară” a acestuia, respectiv superficialitate în pregătirea şcolară, iar de aici până la comiterea de infracţiuni, iniţial minore, nu mai e decât un pas.

Putem estima, fără teama de a greşi, că suntem deja într-un cerc vicios: sărăcia, nivelul scăzut de trai provoacă mari probleme în ceea ce priveşte educaţia generaţiei viitoare, una cu mari riscuri să devină în cel mai bun caz una mediocră şi cu o pregătire profesională precară. Fapt care va duce la angajarea în locuri de muncă prost plătite, în lipsa unei educaţii şi calificări superioare, deci sărăcie şi nivel de trai scăzut şi pe viitor.

Ce spun psihologii

Psihologii atrag atenţia că statisticile oficiale nu arată decât ceea ce s-ar putea numi “vârful icebergului”, în fapt realitatea fiind mult mai gravă. Iar problema este deja una ce se manifestă la nivelul întregii societăţi, nu doar la nivelul unor familii.

„Sunt cazuri de copii care au fost lăsaţi singuri acasă. Se ajută şi se cresc unii pe alţii. Deja nu mai este o problemă punctuală a fiecărei familii, în care părinţii decid să plece la muncă în străinătate. Este o problemă a întregii noastre societăţi.

Foarte importantă în relaţia copiilor cu părintele/părinţii plecaţi la muncă în străinătate este comunicarea. Comunicarea reală, sinceră, bazată şi însoţită de emoţie şi sentimente, axată cu predilecţie asupra a ceea ce simte copilul, şi nu impersonale şi generale, de genul „ce mai faci?” şi „cum e la şcoală?”.

Unii părinţi menţin o relaţie apropiată şi, foarte important, constantă cu proprii copii. Astfel, îşi sună copiii destul de des, uneori chiar în fiecare zi, încercând să stabilească o legătură apropiată cu ei prin abordarea problemelor şi dificultăţilor pe care aceştia le întâmpină în viaţa de zi cu zi. Mai mult, unii dintre ei ajung chiar şi să se intereseze de performanţele lor şcolare, menţinând legătura cu învăţătorii sau diriginţii copiilor. Toate aceste îi conferă copilului siguranţa de care are nevoie pentru o dezvoltare psiho-socială normală.

Este foarte important ca această comunicare care se stabileşte între copii şi părinţi să fie constantă. O comunicare care nu decurge în mod constant crează sincope şi goluri în relaţia dintre aceştia. Copiii se îndepărtează astfel de părinţi, fără a mai găsi un sprijin în aceştia. Mai mult, lipsa unei comunicări constante până în prezent îi face pe adolescenţi şi tineri să se simtă chiar mai puţin confortabil lângă părinţi în situaţia unei reîntâlniri.

Efecte negative generează şi situaţiile în care părinţii îşi mint copiii, amână luarea anumitor decizii legate de aceştia sau nu le iau în considerare dreptul de a participa la deciziile care îi implică şi pe ei. Există părinţi care îşi amăgesc continuu copiii în legătură cu perioada de timp petrecută de ei în străinătate. Ei promit că se întorc la o anumită dată, fără a respecta ceea ce au promis. Toate acestea determină scăderea încrederii în părinţi şi adulţi în general, scăderea stimei de sine, scăderea stării de optimism privind  viitorul familiei.

Se recomandă evitarea situaţiilor în care în care copiii care au o anumită vârstă, 13-14 ani, să rămână să se îngrijească singuri, având eventual sprijin parţial din partea unui adult (rudă, vecin, o cunoştinţă a părinţilor, gazdă).

Situaţiile în care copiii rămân o perioadă de timp fără prezenţa unui părinte sau a unui alt adult de referinţă (bunici activi şi implicaţi, alte rude apropiate) care să îi supravegheze, protejeze şi care să îi susţină, mai ales la nivel afectiv, în acţiunile pe care ei le întreprind, pot avea asupra acestora efecte negative, atât la nivel emoţional cât şi la nivel comportamental”, declara pentru News Moldova, referitor la acest fenomen, doctorul Eugen Simion, şef serviciu în cadrul DGASPC Neamţ.