Connect with us

Pol al SĂRĂCIEI şi ŞOMAJULUI, Moldova, “CAMPIOANĂ” şi la copii FĂRĂ PĂRINŢI acasă

Moldova

Pol al SĂRĂCIEI şi ŞOMAJULUI, Moldova, “CAMPIOANĂ” şi la copii FĂRĂ PĂRINŢI acasă

Moldova este, din păcate, campioană într-o statistică a numărului de copii care au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate

Informaţia a fost făcută publică de organizaţia “Salvaţi Copii”, iar în top 10 judeţe, primele cinci locuri sunt ocupate de judeţe din Moldova. În mod evident în strânsă legătură cu nivelul de trai scăzut din această zonă şi nivelul crescut de sărăcie şi şomaj.

Conform sursei citate, la nivel naţional, aproape 76.000 de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Iar această cifră rezultă din datele oficiale care includ minorii ce sunt în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială. Aşadar ar putea reprezenta doar vârful icebergului.

Într-un clasament naţional, Suceava este județul cu cei mai mulți copii cu părinți plecați în afara țării. 7.216 copii de aici aveau, în luna iunie, unul sau ambii părinți la muncă în străinătate, iar ei sunt acum în grija rudelor sau a părintelui rămas în țară.

Alți 5.421 de minori din Botoșani sunt în aceeași situație, iar în județul Iași, 4.448 de copii nu au alături unul sau ambii părinți din același motiv. În Vaslui, numărul minorilor aflați în evidențele serviciilor de asistență socială ca având părinți plecați la muncă în străinătate a ajuns la 3.220.

În plus, Iași și Vaslui sunt primele două din țară în clasamentul județelor cu copii aflați în sistemul de protecție specială. De asemenea, în Vaslui se înregistrează a doua cea mai mică rată de ocupare a populației şi a doua cea mai mare rată a şomajului din România.

Primele 10 județe din România ca număr al copiilor care au părinți plecați în străinătate sunt

  1. Suceava: 7.216

  2. Botoșani: 5.421

  3. Iași: 4.448

  4. Bacău: 3.569

  5. Neamț: 3.527

  6. Prahova: 3.515

  7. Vaslui: 3.220

  8. Galați: 2.879

  9. Maramureș: 2.836

  10. Constanța: 2.833

La ce riscuri sunt supuşi aceşti copii

Motivele pentru care am asistat în anii de după `89 la acest exod al forţei de muncă din Moldova sunt cunoscute şi pot fi rezumate prin nivelul de trai scăzut, condiţii semi-civilizate de viaţă (comunităţi fără infrastructură de apă-canal, gaz metan, drumuri etc,), câştigurile salariale mult sub media europeană şi chiar sub cea naţională.

Iar viitorul nu arată deloc roz, dacă luăm în considerare faptul că nivelul de trai şi câştigurile salariale nu au perspective de creştere în viitorul imediat. Ceea ce ar putea duce la decizia celor plecaţi peste hotare de a nu mai reveni acasă, eventual să-şi aducă şi restul familiei în străinătate.

Ceea ce va cauza o depopulare a regiunii şi o acutizare a crizei forţei de muncă în special calificată. Dacă nu vor lua calea străinătăţii pentru a fi alături de părinţii plecaţi la muncă, mulţi adolescenţi, rămaşi în grija bunicilor sau a altor rude, sunt supuşi unor riscuri majore.

Dincolo de trauma emoţională provocată de despărţirea de părinţi şi de lipsa acestora – acutizată în această perioadă a pandemiei când au trebuit să treacă singuri peste anxietatea provocată de criza sanitară şi de faptul că au fost nevoiţi să se “izoleze” din punct de vedere social, inclusiv prin învăţământul on-line – aceşti adolescenţi se confruntă cu cel puţin două riscuri majore. Primul, abandonul şcolar, iar de aici până la al doilea, comiterea de infracţiuni, la început de o gravitate mai mică, nu mai e decât un pas.

Abandonul şcolar sau măcar varianta mai uşoară, tratarea cu superficialitate a pregătirii şcolare, va avea efecte majore asupra evoluţiei ulterioare: în lipsa unei pregătiri, profesionale şi nu numai, vor avea acces doar la locuri de muncă necalificate, cu salarii mici, sau vor devenit clienţi ai sistemului de protecţie socială.

Practic, dacă situaţia prezentată nu se modifică prin intervenţia statului, “noua generaţie” va perpetua şi chiar acutiza cauzele ce au dus la această situaţie: sărăcie, şomaj şi, la limită, infracţionalitate, existând posibilitatea apariţiei unui cerc vicios ce va afecta regiunea timp de mai multe generaţii.

Ce spune psihologul

Pentru o analiză a riscurilor prin care trec aceşti copii, am solicitat un punct de vedere din partea doctorului Eugen Simion, şef serviciu în cadrul DGASPC Neamţ.

„Societatea românească se confruntă cu o generaţie întreagă de copii cu părinţi plecaţi în străinătate. Teoretic, ca să le facă lor un viitor. Oficial, sunt aproximativ 80.000 de copii, în toată ţara, conform ultimului studiu realiazat de organizația ”Salvați Copiii” România care au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinatate. Neoficial, sunt mult mai mulţi!

Pentru că foarte mulţi părinţi n-au declarat autorităţilor în grija cui şi-au lăsat copii. Sunt cazuri de copii care au fost lăsaţi singuri acasă. Se ajută şi se cresc unii pe alţii. Deja nu mai este o problemă punctuală a fiecărei familii, în care părinţii decid să plece la muncă în străinătate. Este o problemă a întregii noastre societăţi.

Foarte importantă în relaţia copiilor cu părintele/părinţii plecaţi la muncă în străinătate este comunicarea. Comunicarea reală, sinceră, bazată şi însoţită de emoţie şi sentimente, axată cu predilecţie asupra a ceea ce simte copilul, şi nu impersonale şi generale, de genul „ce mai faci?” şi „cum e la şcoală?”.

Unii părinţi menţin o relaţie apropiată şi, foarte important, constantă cu proprii copii. Astfel, îşi sună copiii destul de des, uneori chiar în fiecare zi, încercând să stabilească o legătură apropiată cu ei prin abordarea problemelor şi dificultăţilor pe care aceştia le întâmpină în viaţa de zi cu zi. Mai mult, unii dintre ei ajung chiar şi să se intereseze de performanţele lor şcolare, menţinând legătura cu învăţătorii sau diriginţii copiilor. Toate aceste îi conferă copilului siguranţa de care are nevoie pentru o dezvoltare psiho-socială normală.

Este foarte important ca această comunicare care se stabileşte între copii şi părinţi să fie constantă. O comunicare care nu decurge în mod constant crează sincope şi goluri în relaţia dintre aceştia. Copiii se îndepărtează astfel de părinţi, fără a mai găsi un sprijin în aceştia. Mai mult, lipsa unei comunicări constante până în prezent îi face pe adolescenţi şi tineri să se simtă chiar mai puţin confortabil lângă părinţi în situaţia unei reîntâlniri.

Efecte negative generează şi situaţiile în care părinţii îşi mint copiii, amână luarea anumitor decizii legate de aceştia sau nu le iau în considerare dreptul de a participa la deciziile care îi implică şi pe ei. Există părinţi care îşi amăgesc continuu copiii în legătură cu perioada de timp petrecută de ei în străinătate. Ei promit că se întorc la o anumită dată, fără a respecta ceea ce au promis. Toate acestea determină scăderea încrederii în părinţi şi adulţi în general, scăderea stimei de sine, scăderea stării de optimism privind  viitorul familiei.

Se recomandă evitarea situaţiilor în care în care copiii care au o anumită vârstă, 13-14 ani, să rămână să se îngrijească singuri, având eventual sprijin parţial din partea unui adult (rudă, vecin, o cunoştinţă a părinţilor, gazdă).

Situaţiile în care copiii rămân o perioadă de timp fără prezenţa unui părinte sau a unui alt adult de referinţă (bunici activi şi implicaţi, alte rude apropiate) care să îi supravegheze, protejeze şi care să îi susţină, mai ales la nivel afectiv, în acţiunile pe care ei le întreprind, pot avea asupra acestora efecte negative, atât la nivel emoţional cât şi la nivel comportamental.

La nivel emoţional, copiii se pot simţi:

  • lipsiţi de speranţă, de certitudinea unui viitor împlinit şi fericit;
  • fără nici un fel de susţinere şi încurajare în orice activitate de participare (includem aici şi participarea la activităţile şcolare);
  • fără susţinere în perioadele considerate a fi decisive pentru ei (de ex. examenul de capacitate, bacalaureat, alegerea unei facultăţi, etc.);
  • retraşi şi cu tendinţe de izolare, lipsiţi de dorinţa de a comunica cu ceilalţi.

Dintre efectele comportamentale ale separării îndelungate a copiilor de părinţi se pot menţiona:

  • abandon şcolar (tendinţă întâlnită majoritar în rândul băieţilor);
  • participare şcolară scăzută (absenteismul este des întâlnit printre minorii adolescenţi rămaşi singuri acasă fără o supraveghere constantă din partea unui adult);
  • izolare şi comunicare slabă, atât cu ceilalţi copii cât şi cu învăţătorii sau profesorii;
  • tendinţă de asociere în grupuri deviante, uneori chiar infracţionale (întâlnită în principal în rândul băieţilor);
  • risc de consum de droguri.

Efectele menţionate, atât la nivel psiho-emoţional cât şi comportamental, se regăsesc într-o anumită măsură şi la copiii care, deşi teoretic se află în îngrijirea unui adult, adică locuiesc cu un bunic sau altă rudă, nu găsesc un sprijin real în aceştia sau, mai mult, nu resimt autoritatea acestora. Mai ales printre adolescenţi, asupra cărora bunicii sau alte rude nu au autoritate, lipsa părinţilor de acasă este un prilej de a-şi exprima libertatea, ajungând în aceleaşi situaţii de risc (abandon şcolar, asociere cu grupuri cu acţiuni mai puţin dezirabile social)”.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Moldova

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top