Connect with us

SPITALUL de la Leţcani la un VOT de a i se pune CRUCE? Va trece la ISU, pentru CONSERVARE

Moldova

SPITALUL de la Leţcani la un VOT de a i se pune CRUCE? Va trece la ISU, pentru CONSERVARE

Spitalul mobil de la Leţcani pare a fi la doar un vot până să i se pună în mod oficial cruce, în condițiile în care se propune să treacă de la Spitalul Clinic “Sfânta Parascheva” la ISU Iaşi

Consilierii judeţeni ieşeni vor trebui să voteze azi, miercuri, 21 iulie, un proiect de hotărâre în acest sens. Proiect care vizează acordarea unui mandat reprezentanţilor Judeţului Iași în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST în vederea întreprinderii demersurilor legale și aprobării actelor juridice necesare pentru rezilierea contractului de comodat încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST și Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Sf.Parascheva” Iași.

Apoi se mai doreşte acordarea unui mandat reprezentanţilor în cauză în vederea întreprinderii demersurilor legale și aprobării actelor juridice necesare pentru transmiterea în folosința Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă-Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturza” Iași a spitalului mobil modular.

Cine a cerut trecerea şi de ce?

Conform raportului de specialitate ce însoţeşte proiectul de hotărâre, intenţia de reziliere a contractului de comodat a plecat de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „SfântaParascheva” Iași ca urmare a reducerii substanţiale a pacienţilor infectați cu virusul Sars-Cov-2.

Fără a contesta expertiza celor de la spitalul de infecţioase, nu putem să nu ne întrebăm de ce atâta grabă pentru a scăpa de spitalul mobil în condiţiile în care mulţi specialişti în medicină şi reprezentanţi ai Guvernului au afirmat în mod repetat că vine valul patru al pandemiei şi că, dacă nu ne vaccinăm pe capete, situaţia va fi extrem de delicată în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate şi care vor avea nevoie de specializare.

Regim de conservare

Reprezentanţii ISU Iaşi, cei care ar urma să preia în folosinţă spitalul de la Leţcani, au emis şi ei un comunicat de presă: „cu privire la procedura de predare-primire a spitalului mobil de la asociaţia EURONEST, precizăm faptul că aceasta este în curs de iniţiere, iar după primire, spitalul va fi trecut în regim de conservare pe locaţia existentă, fiind operaţionalizat în orice moment, la nevoie”, conform www.news.ro

Înţelegem aşadar că spitalul va fi trecut în conservare – unde or fi promisiunile făcute de la nivel de Raed Arafat în jos, la preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, şi până la reprezentantul Euronest, Alina Popa – că spitalul va fi redeschis cât de curând posibil?!  – iar cât priveşte operaţionalizarea lui “în orice moment”… nici nu mai merită să comentăm.

Oricine a putut vedea că, închis pentru “curăţenie”, spitalul de la Leţcani a rămas închis luni întregi în perioada în care epidemia era în toi şi este închis şi în acest moment. Aşa că dacă va veni valul patru ne vine foarte greu să credem că într-adevăr se va reuşi operaţionalizarea lui “în orice moment”.

Unele paturi au plecat spre Neamţ

Să mai amintim că o parte dintre paturile ATI au plecat deja spre Neamţ, pentru a fi dotată secţia ATI din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, astfel încât devine greu de crezut că spitalul va mai funcţiona vreodată în condiţiile şi pentru scopul declarat în momentul în care a fost achiziţionat. Pe bani deloc puţini, fiind vorba de 13 milioane de euro.

De altfel, conform unor surse neoficiale trecerea lui la ISU se va traduce în aceea că va fi folosit pe viitor, dacă va fi cazul, pentru cazarea unor sinistraţi în caz de inundaţii sau alte calamităţi naturale.

Tot conform unor informaţii neoficiale, în şedinţa de CJ Iaşi în care va fi supus votului proiectul de hotărâre menţionat vor fi prezentate şi concluziile controlului efectuat la spital de reprezentanţii instituţiei ieşene.

Despre situaţia spitalului mobil, despre bâlbele autorităţilor şi despre promisiunile neonorate, despre numeroasele semne de întrebare legate de achiziţia în sine şi calitatea ei, www.newsmoldova.ro a scris  numeroase articole:

Corpul de control al PREMIERULUI, la Spitalul de la LEŢCANI! Ce se va alege de o INVESTIŢIE de 13.000.000 de EURO?

 

Veşti SUMBRE pentru nemţeni: Dialogul surzilor la LEŢCANI. Şanse MINIME ca spitalul să fie REDESCHIS curând

Directorul EURONEST, Alina POPA: Din 19 martie SPITALUL de la LEȚCANI este OPERAȚIONAL

Şi a realizat emisiuni în care a încercat să vă ofere răspunsul la întrebarea legitimă: va mai fi vreodată operaţional acest spital aşa cum s-a promis de mai toţi cei implicaţi?

În ciuda asigurărilor primite în trecut, în prezent consilierii judeţeni au de votat nu un proiect legat de redeschiderea spitalului ci de trecerea lui la ISU pentru conservare. Cel puţin deocamdată.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Moldova

News Moldova LIVE

Advertisement Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi
Advertisement Universitatea de Ştiinţele Vieţii
Advertisement Colegiul Tehnic ”Ioan C. Ștefănescu” Iași
Advertisement Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu“ Suceava
Advertisement Colegiul Tehnic Gh. Asachi Iasi
Advertisement Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top