A murit Ion Iliescu! Fostul președinte avea 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață în această după-amiază, la spitalul SRI „Agrippa Ionescu”, unde era internat de o perioadă mai lungă de timp, fiind diagnosticat cu cancer. Avea 95 de ani.

Starea sa de sănătate s-a agravat progresiv, devenind critică, cu apariția disfuncțiilor multiple de organe, în special respiratorii, iar capacitatea ventilatorie era sever compromisă.

„Starea generală a pacientului (Ion Iliescu – n.r.) s-a deteriorat, la acest moment fiind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”, transmitea sâmbătă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Potrivit aceluiași comunicat emis sâmbătă de spitalul SRI, Ion Iliescu se afla sub tratament intensiv maximal și era supravegheat de o echipă medicală multidisciplinară.

Ion Iliescu a fost internat în Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pe 11 iunie 2025, din cauza unor complicații respiratorii. Pe 15 iunie, medicii anunțau că starea sa era stabilă, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. A fost supus unei proceduri endobronșice sub anestezie generală pe 16 iunie. Totuși, până pe 18 iunie, starea lui s-a înrăutățit, necesitând o nouă intervenție pentru asigurarea permeabilității căilor respiratorii. Pe 19 iunie, medicii raportau o ușoară ameliorare a stării generale.

Ion Iliescu a condus România în calitate de președinte între anii 1990–1996 și 2000–2004. A fost o figură marcantă, dar și controversată, fiind acuzat de implicare în evenimentele din timpul Revoluției din 1989 și în organizarea mineriadelor din anii ’90.

**Revoluția din 1989**
În decembrie 1989, în contextul prăbușirii regimului comunist, Iliescu, alături de alți foști membri ai Partidului Comunist, a înființat Frontul Salvării Naționale (FSN), care a preluat conducerea statului, beneficiind de sprijinul armatei, sub comanda generalului Stănculescu. Iliescu a devenit liderul FSN și, implicit, șeful provizoriu al statului până la organizarea alegerilor din 1992. Calitatea sa de lider a fost confirmată și de Consiliul FSN, care includea membri ai noului partid și ai formațiunilor politice emergente.

Un document din arhiva Ministerului de Externe polonez relevă că, pe 23 decembrie 1989, Ion Iliescu și Silviu Brucan au apelat la Moscova, prin intermediul ambasadei, cerând sprijin militar, considerând că nu pot gestiona singuri situația. URSS a răspuns că poate oferi orice formă de ajutor, cu excepția intervenției directe a trupelor. Solicitarea lui Iliescu pentru sprijin militar sovietic este confirmată de mărturiile unor persoane-cheie ale Revoluției, precum Dumitru Mazilu, generalul Ion Hortopan, viceamiralul Ștefan Dinu și generalul Ștefan Gușă. Potrivit declarațiilor lui Hortopan, acesta ar fi fost prezent când Iliescu a formulat cererea telefonică.

Iliescu a promovat o formă de democrație originală, permițând pluralismul politic, însă a pledat mai degrabă pentru reforme moderate în stilul Perestroikăi, decât pentru o ruptură totală cu vechile structuri. Relațiile sale strânse cu Moscova au fost reflectate în sprijinul deschis primit de noul regim din partea URSS și în semnarea primului acord internațional post-revoluționar cu aceasta.

Ulterior, Iliescu a fost fondator al FSN, formațiune care a trecut prin mai multe transformări: FDSN, apoi PDSR și, în cele din urmă, PSD.

Consiliul FSN a organizat alegerile din mai 1990 și s-a dizolvat ulterior. Cei mai mulți membri ai săi au format noul FSN, care a participat la alegeri și a obținut peste 70% din voturi.

Iliescu a rămas parte din FSN, iar după scindarea partidului, a condus aripa care a devenit FDSN, apoi PDSR și, în final, PSD.

Sub presiunea mineriadelor, orientarea sa politică a evoluat de la simpatia față de Perestroika spre social-democrație, integrându-se în curentul stângii occidentale. România a fost adesea criticată pentru menținerea unor trăsături ale regimului comunist, evidențiate și de sloganuri precum „Nu ne vindem țara!”, folosite de susținătorii lui Iliescu în 1990.

**Primul mandat**
La alegerile din 20 mai 1990, primele de după căderea regimului comunist, și singurele organizate într-un singur tur, Iliescu a fost ales președinte pentru un mandat de doi ani. După ce FSN a câștigat și alegerile legislative, l-a numit pe Petre Roman în funcția de prim-ministru. Tensiunile interne din partid au dus la recurgerea la mineri pentru a înăbuși protestele antiguvernamentale, ceea ce a culminat cu Mineriada din septembrie 1991, în urma căreia Roman a demisionat.

În 1991, a fost elaborată și adoptată prin referendum noua Constituție. În 1992, Iliescu a obținut un nou mandat prezidențial, cu 61% din voturi în turul doi. Potrivit unor analiști, votul a fost determinat în special de sprijinul locuitorilor din mediul rural și de influența televiziunii publice, care era atunci singura sursă de informație vizuală.

Pe durata acestui mandat, România a cunoscut o tranziție lentă de la economia centralizată către o economie de piață, au fost reluate relațiile internaționale, iar primele reforme sociale și economice au fost inițiate. Iliescu a beneficiat de sprijinul unui guvern dominat de PDSR, aflat în alianță cu partide neo-comuniste și naționaliste (PRM, PUNR, PSM), o coaliție cunoscută drept „Patrulaterul Roșu” sau, ulterior, „Pentagonala roșie”.

În alegerile din 1996, Iliescu a obținut primul loc în turul 1 cu 47,34%, dar a pierdut în fața lui Emil Constantinescu, candidatul CDR, în turul 2.

După acest scrutin, Iliescu a fost ales senator de București și a condus grupul PDSR din Senat în perioada 1996–2000. A fost ales președinte al PDSR în 1997, moment în care a promovat modelul social-democrației europene și a cerut aderarea partidului la Internaționala Socialistă. În 1999, PDSR a încheiat o alianță cu PSDR și PUR, formând Polul Social Democrației din România.

Pe 29 iunie 1999, guvernul a adoptat legea care oferea drepturi speciale foștilor șefi de stat, inclusiv pensii speciale, locuință și protecție. Iliescu a criticat aceste măsuri, considerând că ar viza indirect acordarea de privilegii Regelui Mihai și a declarat că refuză beneficiile prevăzute.

**Al doilea mandat**
În anul 2000, Iliescu a candidat din nou și a câștigat în turul al doilea în fața lui Corneliu Vadim Tudor. Cel de-al doilea mandat constituțional, al treilea în total, a început pe 20 decembrie 2000 și s-a încheiat pe 20 decembrie 2004, odată cu alegerea lui Traian Băsescu.

Rezultatul alegerilor a fost influențat de nemulțumirile populației față de reformele economice dure ale guvernării precedente și de instabilitatea din coaliția de centru-dreapta. În lipsa altor opțiuni viabile, mulți alegători l-au preferat pe Iliescu în locul lui Vadim Tudor.

Guvernul condus de Adrian Năstase a continuat reformele începute între 1996 și 2000. În acest mandat, România a aderat la NATO și a finalizat negocierile pentru integrarea în Uniunea Europeană.

Printre inițiativele importante ale președintelui Iliescu în această perioadă s-a numărat înființarea Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, ca reacție la scandalurile provocate de negarea Holocaustului de către lideri politici. Comisia, condusă de Elie Wiesel, a redactat un raport care a fost ulterior asumat oficial ca document de stat de către Ion Iliescu.