Tradiția colindelor și a grupurilor de colindători care vizitează casele, transmitând mesaje prin cântece sau strigăte, măști, recuzită, dansuri și urări de sănătate, belșug și împlinirea dorințelor în noul an, are rădăcini adânci.
Anumite grupuri de colindători, în special cele formate din feciori, sunt active nu doar în perioada Crăciunului și Anului Nou, ci și în alte sărbători și obiceiuri pe tot parcursul anului. Cetele de feciori sunt bine structurate și ierarhizate, având un vătaf, un ajutor de vătaf, un casier etc., și pot fi însoțite de o mască, purtând un steag sau recuzită rituală. Detalii despre aceste cete pot fi găsite în volumul „Sărbători și obiceiuri românești” de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002). Colindatul se încheie cu primirea darurilor, uneori incluzând un joc la care participă și membrii familiei gazdă, conform Agerpres.
Colindele pot fi de natură religioasă sau laică. Colindele religioase includ cele legate de Nașterea Domnului Iisus (cum ar fi „În drum spre Viflaim”, „Nașterea Domnului”, „Vestirea Păstorilor”, „Închinarea Păstorilor”, „Pornirea Magilor după stea”, „Închinarea Magilor”) și cele dedicate Sfinților (precum „Colindul Crăciunului”, „Sf. Vasile”, „Sf. Nicolae”, „Sf. Ion”), fiind detaliate în volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Atunci când se merge cu Steaua, se evocă momentul în care, la nașterea lui Iisus, o stea a apărut pe cer pentru a călăuzi magii. Cântecele tradiționale de stea includ „Steaua sus răsare”, „Trei păstori se întâlniră”, „O, ce veste minunată”, „În orașul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, care se transmit oral de generație în generație, cântecele de stea au fost compilate în cartea lui Anton Pann.
Un alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care reprezintă nașterea lui Iisus, inspirat din literatura bisericească și păstrând elemente din colindatul cu măști. O altă manifestare teatrală este Iroziul, unde personajele principale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus și magii.
Conform tradiției, în prima zi a noului an, se practică Plugușorul și Sorcova, obiceiuri ce aduc prosperitate și belșug gospodăriei care primește colindătorii. Sorcova simbolizează bucuria copiilor, care poartă o crenguță înmugurită sau o sorcovă realizată dintr-un băț decorat cu flori de hârtie colorată. Numele „sorcovă” provine din cuvântul bulgar ”surov” (verde fraged), referindu-se la o ramură nou-născută. Când este înclinată de mai multe ori în direcția unei persoane, sorcova funcționează ca o baghetă magică, conferind vigoare și tinerețe celui vizat. Împreună cu Plugușorul, Sorcova este profund înrădăcinată în cultura noastră.
În trecut, sorcova era o ramă de măr înmugurită, pusă în apă încă din noaptea Sfântului Andrei și care înflorea până în ziua Sfântului Vasile. Din acest motiv, în colindele românești se menționează flori de măr, flori albe sau măruț mărgăritar, conform site-ului calendarulortodox.ro.
Plugușorul, o tradiție de Anul Nou cu origini agrare, derivată dintr-o practică primitivă de fertilitate, s-a transformat într-o urare obișnuită de recolte bogate pentru anul ce urmează. Textul Plugușorului descrie munci agricole, incluzând elemente fabuloase, începând cu aratul, urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat și aducerea boabelor în hambare.
Plugușorul este acompaniat de strigăte, pocnete de bici și sunete de clopoței, însă plugul adevărat tras de boi a fost înlocuit de plugul miniatural sau de buhaiul care imită mugetul boilor. În satele tradiționale, Plugușorul este foarte complex, iar alaiurile care merg din casă în casă pot include chiar un plug, așa cum se arată în volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
Semănatul este un obicei agrar structurat după modelul colindelor și practicat de copii în dimineața zilei de Anul Nou, după încheierea Plugușorului. Colindătorii, purtând traiste de gât încărcate cu semințe de grâu, secară, orz sau mai rar porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor și urează gazdelor sănătate și roade bogate. În schimb, ei primesc mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună semințele și le duc în grajdul vitelor pentru a asigura sănătatea acestora pe parcursul anului.
Obiceiul de a merge cu Plugușorul este practicat de copii sau adolescenți, deși în trecut era rezervat bărbaților în vârstă. În anumite județe, cum ar fi Botoșani și Galați, se observă și prezența femeilor în grup. În general, se formează cete mici de 2-3 persoane, iar în ultimele decenii, s-au format și grupuri mai mari, cu un vătaf. Recitarea textului este însoțită de sunetele clopoțeilor, buhaiului și pocnetului bicelor. În scenariile mai elaborate, apar și instrumente muzicale (fluier, cimpoi, tobă, cobză, vioară), precum și pocnitori și pușcoace, care amplifică atmosfera zgomotoasă a obiceiului, conform site-ului www.crestinortodox.ro.
Unii cercetători leagă acest obicei de începutul primăverii, când Anul Nou era sărbătorit mai demult. Odată cu stabilirea datei de 1 ianuarie pentru Anul Nou, se presupune că obiceiul a migrat. În trecut, colindătorilor li se ofereau colaci, fructe, bani sau cârnați ca răsplată. În anumite regiuni, se mai practică Plugul cel mare, tras de boi sau purtat de tineri. Totuși, în Moldova, Muntenia și Nordul Dobrogei, acesta a fost înlocuit de buhai.
Umblatul cu Capra de Anul Nou este un obicei ce se desfășoară, de obicei, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază în funcție de regiune – în Hunedoara se numește cerb, în Moldova și Ardeal capra sau țurcă, iar în Transilvania boriță. În Muntenia și Oltenia, capra este cunoscută sub numele de brezaia.
Capra este însoțită de un grup zgomotos de lăutari, care acompaniază dansul caprei ce sare, se rotește și se apleacă, în timp ce clămpănește ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă prin originalitatea costumului și a coregrafiei.
Colindătorii primesc, în mod tradițional, daruri variate. În Ajunul Crăciunului, grupurile de colindători vizitează casele oamenilor cântând „Bună dimineața la Moș Ajun!”. Dacă gazda îi primește, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele colindătorilor merg pe străzi cântând „Noi umblăm să colindăm”. În anumite regiuni ale țării, se păstrează tradiția ca tinerii colindători să fie îmbrăcați în costume populare.
După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind este cel de masă, cântat în fața mesei de Crăciun încărcate cu colaci, nuci, mere și alte produse tradiționale. Acest colind simbolizează belșugul, sugerat prin bogăția și diversitatea produselor alimentare de pe masă, an de an. Urmează colindul adresat gazdei. Grupul colindător urmează apoi să cânte pe rând tuturor membrilor familiei. Primul dar oferit colindătorilor este colacul, simbol al belșugului.
În Transilvania, în dimineața de Ajun, copiii se adună într-un capăt al satului și pornesc în alai, iar un alt grup pornește din celălalt capăt. La începutul colindului, sunt primiți în casă băieții, urmat de fete, deoarece se consideră că este bine să intre întâi partea bărbătească. Gospodarii îi invită în curte și le oferă un coș cu mere, iar femeile le oferă colăcei numiți colindeți.
Feciorii colindă după ce copiii își încheie colindatul. Ei se organizează în grupuri cu două-trei săptămâni înainte, alegând gazda unde se adună înainte de sărbători pentru a învăța colindele. În fruntea fiecărei ceate se află un vătaf mare, responsabil de evidența câștigurilor și de conducerea întregului grup. Vătaful mic îl înlocuiește pe cel mare la diferite sarcini, cum ar fi tocmirea muzicii.
