Connect with us

Ciolacu: „Guvernul alocă ajutoare familiilor victimelor tragediei de la Crevedia şi celor cu gospodăriile afectate de incendiu”

marcel-ciolacu:-„nu-poti-sa-ai-o-fiscalitate-de-tip-offshore-pe-microintreprinderi!”-–-moldova-invest

National

Ciolacu: „Guvernul alocă ajutoare familiilor victimelor tragediei de la Crevedia şi celor cu gospodăriile afectate de incendiu”

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că în şedinţa de guvern de joi vor fi aprobate ajutoare financiare pentru familiile victimelor tragediei de la Crevedia, dar şi pentru oamenii cu gospodăriile afectate de incendiu.

Aşa cum am promis, alocăm astăzi ajutoare pentru familiile victimelor tragediei de la Crevedia şi pentru toţi cei cu gospodării afectate de incendiu. Acordăm 2.000 de euro pe lună câte unui însoţitor al răniţilor trataţi în străinătate şi 2.000 de lei pe lună pentru un însoţitor al victimelor internate în ţară. Ajutăm şi persoanele singure şi familiile care au casele lovite de incendiu. Vorbim de sume ce pornesc de la 2.500 de lei şi ajung la 10.000 de lei de familie, în funcţie de cât de afectată este locuinţa„, a spus Ciolacu la începutul şedinţei de guvern.

News Moldova îți recomandă și ...   Ce VINURI bem de CRĂCIUN și Revelion? Vezi recomandările SOMELIERILOR

El a afirmat că cel mai important este acum ca toţi ceilalţi pacienţi aflaţi în stare gravă să fie salvaţi, iar restul răniţilor să se întoarcă cu bine la familiile lor.

Suntem permanent în legătură cu toate spitalele din Europa unde au fost trasferaţi cei cu arsuri mari şi ne bucurăm la fiecare veste bună pe care o primim şi, de asemenea, o şi transmitem familiilor. De altfel, guvernul a decis să plătească toate cheltuielile în ceea ce priveşte transportul, cheltuielile forfetare pentru însoţitorii tuturor acestor pacienţi români. Consider că este un gest absolut firesc într-o asemenea situaţie„, a subliniat premierul.

Marcel Ciolacu a cerut tuturor instuţiilor implicate în controalele demarate la benzinării, depozite, puncte de alimentare cu GPL, să aplice legea cu stricteţe, acolo unde găsesc nereguli.

News Moldova îți recomandă și ...   A doua zi de CRĂCIUN! Ce semnificație are data de 26 DECEMBRIE

M-am coordonat cu domnul vicepremier şi ministru de Interne, văd că a pornit în forţă şi controlul naţional la benzinării, depozite, cisterne de carburant, cu accent special pe cele 1.300 de puncte de alimentare cu GPL. Fac un apel şi cer tuturor instituţiilor implicate să aplice legea cu stricteţe şi oriunde găsesc nereguli să ia măsuri ferme. Toţi aceşti aşa-zişi patroni care fac zeci şi sute de milioane de euro provocând tragedii de proporţii nu au ce căuta în mediul de afaceri din România.

Trebuie să schimbăm şi legislaţia astfel încât cine nu are autorizaţie sau aviz de funcţionare, mai ales pentru activităţi cu risc major, să răspundă şi penal. În acest moment doar plătesc o amendă şi îşi văd liniştiţi de treabă, adică produc alte drame„, a arătat Ciolacu.

News Moldova îți recomandă și ...   Creștinii îl celebrează, astăzi, pe Sfântul Apostol Andrei. Care sunt cele mai cunoscute tradiții, superstiții și obiceiuri

Premierul a menţionat vizita pe care urmează să o facă la Bruxelles, unde va discuta cu oficialii europeni despre reformele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Trebuie să depăşim toate aceste situaţii complicate şi să ducem România înainte, iar drumul ţării înseamnă azi calea refomelor prevăzute în PNRR cu care modernizăm administraţia şi investim miliarde de euro în transport, energie, educaţie, sănătate, agricultură, digitalizare. După-amiază voi pleca la Bruxelles unde mă voi întâlni cu oficialii europeni să discutăm câteva decizii esenţiale pe care trebuie să le luăm împreună pentru ca planul României să meargă cu secces mai departe. Sunt decis să nu renunţ la vreo reformă şi să livrăm tot ce ne-am asumat„, a conchis acesta.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top