Connect with us

Claudiu Târziu, senator AUR, a cerut audierea generalui SRI Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, după ce a anunțat că se va implica în campania electorală pentru a elimina o eventuală campanie de „dezinformare”!

Claudiu Târziu, senator AUR, a cerut audierea generalui SRI Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, după ce a anunțat că se va implica în campania electorală pentru a elimina o eventuală campanie de „dezinformare”! - News Moldova

National

Claudiu Târziu, senator AUR, a cerut audierea generalui SRI Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, după ce a anunțat că se va implica în campania electorală pentru a elimina o eventuală campanie de „dezinformare”!


Senatorul Claudiu Târziu, Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a solicitat comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI să-l audieze pe generalul Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, după ce a afirmat că Cyberint are obligația legală de a „elimina” în alegeri o campanie de „dezinformare” care reprezintă un atac la „ordinea constituțională”.

„După perioada neagră când justiția a fost capturată efectiv de SRI prin protocoalele denunțate ca toxice de însuși SRI, acum un general activ al principalului serviciu secret din România vorbește, cu o seninătate și o aroganță uluitoare, inclusiv despre existența unui departament de inginerie socială cu capacități intruzive, capabil, ba chiar obligat să schimbe atitudini și comportamente sociale pe scară largă. Afirmații de genul celor făcute de Anton Rog atentează la fundamentele ordinii constituționale ale regimului democratic. În orice stat de drept, astfel de afirmații conduc automat la evacuarea unui asemenea personaj din peisajul instituțional”, a declarat Claudiu Târziu, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

News Moldova îți recomandă și ...   Cine este Victor NEGRESCU, propunerea premierului CIOLACU pentru funcția de Comisar European

Generalul SRI Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, a fost întrebat într-un interviu publicat pe YouTube care este mandatul centrului dacă într-o campanie electorală un partid beneficiază de sprijinul unui „potențial dușman” și folosește informațiile respective pe social media.

”Mandatul e simplu (…) avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face centrul național Cyberint în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, o campanie de influență, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea alegerilor însemnînd că voința electoratului, care e parte din Constituție, dreptul de a alege și de a fi ales, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispunem în serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania în online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de site-uri, le punem jos, le închidem, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul Directoratului Național de Cibernetică”, a răspuns generalul SRI.

News Moldova îți recomandă și ...   Ziua Marinei 2024: Principalele declarații și programul festivităților


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de vară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top