National
COLAPS în sistemul medical? Medicii de familie și-ar putea închide complet cabinetele începând cu 1 februarie
autor
Medicii de familie din întreaga țară ar putea decide să ofere consultații doar contra cost sau chiar să închidă complet cabinetele începând cu 1 februarie
Motivul acestor măsuri drastice este propunerea de reducere a bugetelor de către Casa Națională de Sănătate, o decizie criticată de experții din domeniul sănătății, care avertizează că ar putea aduce aproape întregul sistem sanitar de stat într-un colaps iminent.
Situația în care se afundă sistemul de sănătate din România pare să fie în afara controlului. După ce Guvernul a fost nevoit să deblocheze aproape 8.000 de posturi în spitale pentru a face față presiunilor, acum se confruntă cu o problemă la fel de serioasă: medicii de familie și cei din ambulatorii amenință că începând cu 1 februarie nu vor mai acorda consultații gratuite sau chiar își vor închide cabinetele, din cauza reducerii semnificative a bugetelor alocate.
Propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prevede decontarea unor sume mai mici pentru pacienții aflați pe listele medicilor de familie și pentru serviciile medicale acordate acestora, invocând lipsa fondurilor bugetare. Astfel, de la 1 februarie, medicii de familie ar putea primi doar 7,7 lei pentru fiecare pacient, față de 12 lei în anul precedent. Suma alocată pentru serviciile medicale ar urma să scadă la 6,2 lei, comparativ cu cei 8 lei din 2023. Practic, bugetul destinat cabinetelor de medicină de familie ar putea să înregistreze o scădere de aproape 25% față de anul anterior.
Confruntați cu aceste pierderi financiare semnificative, medicii de familie avertizează că vor fi nevoiți să ia măsuri extreme. Un medic cu 1.600 de pacienți și 800 de consultații lunar ar putea înregistra pierderi de cel puțin 10.000 de lei în acest an. Există riscul ca mulți medici să fie nevoiți să închidă cabinetele sau să ofere servicii medicale doar contra cost, ceea ce ar putea duce la supraaglomerarea cabinetelor medicilor care au acceptat să semneze noile contracte cu Casa Națională de Sănătate.
Medicii din ambulatorii policlinice ar putea, de asemenea, primi sume mai mici pentru serviciile medicale acordate, iar președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator a avertizat că această reducere ar putea duce la o diminuare a veniturilor medicilor cu peste 40%, apropiindu-se de 50%.
În fața acestor amenințări, medicii de familie și cei din ambulatorii și-au anunțat intenția de a protesta în stradă și solicită reconsiderarea deciziei de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îndeamnă la calm și la participarea la negocieri cu bună-credință pentru a găsi soluții care să asigure finanțarea corespunzătoare a activităților medicale.

























