fbpx
Connect with us

Deputatul PNL Mara CALISTA: “A fost promulgată legea care prevede pensii mai mari din Piloanele II, III și IV prin impozitarea echilibrată a acestora”

National

Deputatul PNL Mara CALISTA: “A fost promulgată legea care prevede pensii mai mari din Piloanele II, III și IV prin impozitarea echilibrată a acestora”

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal inițiat de deputații PNL, Mara Calista și Bogdan Huțucă, care a fost adoptat în Camera Deputaților miercuri, 19 octombrie, cu 254 de voturi pentru, a fost promulgat și devine Legea nr.309/2022

Acum un an, am început consultările cu privire la modul în care putem veni în sprijinul pensionarilor prin completarea pensiilor din cadrul Pilonului I. Astfel, Legea nr.309/2022, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, reduce impozitarea sumelor rezultate din piloanele de pensii administrate privat, facultative și ocupaționale prin impozitarea doar a Randamentului Financiar al Investiției și excluderea de la impozitare a contribuțiilor, fie ele constituite din venituri nete (pilonul III și/sau IV), fie ele din venituri brute (pilonul II)”, a declarat Mara Calista.

Care sunt prevederile legii:

  1. Alineatul (2) al articolului 99 va avea următorul cuprins: „(2) Drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale, cu completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.”

 

  1. Articolul 100 va avea următorul cuprins:

 „Art. 100. – Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii (1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii.

 (2) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care,

fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1).

 (3) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

 (4) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale, şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1).

 (5) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/ sau ocupaţionale, precum şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.”

 

Mai multe detalii aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20164

News Moldova îți recomandă și ...   Premierul CIUCĂ: "România îndeplinește TOATE criteriile pentru intrarea în Spațiul Schengen"


Continue Reading
You may also like...

OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in National

Revista economică Moldova Invest, editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


- citeste versiunea e-paper

- Read the e-paper version -

Advertisement Antibiotice Iasi
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top