Connect with us

Deputatul PSD Marian Mina: „Liberalii fug de vot ca dracul de tămâie!”

Deputatul PSD Marian Mina: „Liberalii fug de vot ca dracul de tămâie!” - News Moldova

National

Deputatul PSD Marian Mina: „Liberalii fug de vot ca dracul de tămâie!”

Deputatul PSD Marian Mina, liderul filialei județene Giurgiu, a declarat că liberalii „fug de votul românilor ca dracul de tămâie”, după ce liderii PNL au cerut comasarea alegerilor. Acesta i-a cerut prim-vicepreședintelui PNL Dan Motreanu să nu le mai spună primarilor că PSD și PNL vor candida pe liste comune.

„Liberalii s-au dat jos de pe stâlpii de telegraf și s-au apucat de comasat alegeri! Cum e viața asta: acum 3 ani le săreau batistele pe nas că vor alegeri anticipate cât mai repede, acum fug de votul românilor ca dracul de tămâie. Eu cred că, și dacă facem o sesiune specială de alegeri pentru ei, ca extragerile loto de sărbători, în care să candideze singuri, au toate șansele să iasă pe locul doi! Aici au ajuns”, scrie pe Facebook Marian Mina.

News Moldova îți recomandă și ...   Fostul vice-președinte al PNL Hubert Thuma compară excluderea sa din partid cu epurările din perioada comunistă

Deputatul PSD i-a transmis prim-vicepreședintelui PNL Dan Motreanu că „românilor nu le arde de comasări”.

„Revin cu rugămintea să nu le mai spui primarilor din judeţ că vom candida pe liste comune! Chestia asta există doar în mintea ta de ministru – de 2 săptămâni – autopropus pe la toate ministerele! Ați uitat că sunteți la guvernare. Liberalule, democrația înseamnă alegeri! Munciți ceva și oamenii vor aprecia, cu siguranță! Nu mai mutați trecerea de pietoni, precum borfașii la accidente, că poate – poate scăpați. Nu scăpați! Românii au văzut deja de ce sunteți în stare”, încheie Marian Mina.

News Moldova îți recomandă și ...   AEP avertizează: Alegerile parlamentare anticipate ar fi dificil de organizat în actualul cadru legislativ. Adrian Țuțuianu invocă riscuri pentru dreptul de vot

Liderul deputaților PSD Alfred Simonis, a declarat pentru RFI că „România are cu totul și cu totul alte priorități în acest moment” și că o comasare a alegerilor din 2024 ar fi neconstituțională.

„Indiferent ce ai comasa. Ai putea să comasezi maxim alegerile locale cu cele parlamentare, dar trebui să ai un motiv foarte serios, potrivit Constituției, pentru care modifici data alegerilor și prelungești mandatele aleșilor locali cu câteva luni. Data trecută am avut pandemia, aveam stare de urgență în România, astăzi ce avem ca să prelungești mandatele primarilor? Mofturi și dorința de a câștiga electoral? Îmi pare rău! Regulile electorale trebuie să fie extrem de stricte și nu modificate după propriul interes sau interesul partidului de la guvernare, indiferent care este acela”, încheie Simonis.

News Moldova îți recomandă și ...   Plan amplu de relansare economică! Ministrul Finanțelor detaliază schemele de sute de milioane de euro


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top