fbpx
Connect with us

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro!

National

Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost achitat pentru primirea unei mite de 1,2 milioane euro!


Curtea de Apel București a pronunțat joi achitarea fostului șef al ANAF, Sorin Blejnar, în dosarul în care era acuzat că a primit o mită de 1,2 milioane de euro de la omul de afaceri Radu Nemeș.

Motivul invocat de judecători pentru achitare este că nu există suficiente probe care să demonstreze că Sorin Blejnar a acceptat mita.

În același dosar, au fost achitați și soția lui Sorin Blejnar, Andreea Florentina Blejnar, Viorel Comăniță, fost vicepreședinte al ANAF cu rol de conducător al Autorității Naționale a Vămilor, și Sorin Florea, comisar general adjunct al Gărzii Financiare. De asemenea, instanța a dispus ridicarea sechestrului impus asupra averii acestora.

News Moldova îți recomandă și ...   Marcel Boloș, extrem de îngrijorat: „Dacă nu facem reforma pensiilor speciale pierdem zeci de miliarde de euro!”

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În dosarul trimis în judecată în august 2019, DNA susținea că Sorin Blejnar, Viorel Comăniță și Sorin Florea au primit mai multe sume de bani de la Radu Nemeș în perioada mai 2011 – aprilie 2012, prin intermediari, în schimbul protejării activității ilegale desfășurate de firma SC Excella Real Grup SRL, condusă de omul de afaceri.

Soția lui Blejnar ar fi ajutat la primirea banilor destinați fostului șef al ANAF de la doi intermediari ai omului de afaceri.

News Moldova îți recomandă și ...   Riscuri de blocaje majore în gestionarea deșeurilor: doar 10% dintre colectorii de deșeuri de ambalaje au achitat garanția către stat

Potrivit acuzațiilor, cei trei inculpați ar fi primit următoarele sume de bani drept mită: Sorin Blejnar – 1,2 milioane de euro, Viorel Comăniță – 960.000 de euro, Sorin Florea – 300.000 de euro.

Procurorii spun că sumele primite drept mită de cei trei inculpaţi au avut caracterul unei “taxe de protecţie”, pentru ca activitatea ilegală a societăţii controlate de Radu Nemeş să nu fie observată şi nici oprită de organele fiscale.

Societatea comercială din domeniul comercializării carburanților avea o structură organizată pentru a facilita evaziunea fiscală. Achiziționarea și vânzarea produselor supuse accizei erau efectuate treptat, iar sumele obținute erau transferate celor trei pe măsură ce banii erau obținuți din vânzarea produselor fără plata accizelor.

News Moldova îți recomandă și ...   Bate vântul schimbării la PSD! Marcel Ciolacu, angajament important luat față de femeile din politică

Radu Nemeș a fost condamnat definitiv în aprilie 2019 la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală și constituire a unui grup infracțional organizat, iar firma sa, SC Excella Real Grup SRL din Constanța, a fost amendată cu 900.000 de lei.

Sorin Blejnar a mai fost condamnat într-un alt dosar în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență, dar a fost eliberat condiționat după ce a executat jumătate din pedeapsă.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică Moldova Invest, nr.3

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top