Ion ȘTEFANOVICI: „Cum ar arăta un premier român cântând «Treceți, batalioane române, Carpații!» într-un restaurant din Budapesta?”

Viktor Orban, premierul Ungariei, a ajuns la Cluj-Napoca și a făcut ceea ce puțini lideri români ar fi îndrăznit să facă într-o capitală străină: a cântat.

Nu la un microfon oficial, nu într-o conferință diplomatică, ci printre lăutari, cu paharul ridicat și refrenul „Noi nu plecăm de aici”.

Cineva ar putea spune că a fost doar un moment de voie bună. Dar când ești prim-ministrul unei țări care are un lung istoric de revendicări simbolice, un cântec devine mai mult decât o melodie — devine mesaj.

Pentru unii, e folclor. Pentru alții, e politică pură, cântată pe note.

Acum să întoarcem oglinda:

Cum ar arăta scena inversă? Premierul României, într-un restaurant din Budapesta, ridicând paharul și cântând „Treceți batalioane române Carpații”.

Presa internațională ar lua foc. Diplomații ar cere explicații. Iar Bruxelles-ul ar trimite trei emisari „să clarifice contextul”.

Dar când Orban o face la Cluj, devine „omul poporului”. Cu lăutari, prieteni și o cameră care prinde momentul „spontan”.

În realitate, nimic nu e întâmplător. Orban e un maestru al simbolurilor: știe că uneori o melodie cântată într-un loc potrivit valorează mai mult decât o sută de declarații oficiale. Știe cum să transmită un mesaj fără să pară că îl spune.

Și culmea ironiei: a doua zi, Ilie Bolojan — omul despre care mulți spun că reprezintă „noul model de administrație românească” — participă la congresul UDMR, acolo unde același Orban e invitat de onoare.

Ceva între diplomație locală, calcul politic și, poate, o doză de inconștiență simbolică.

Să mergi la congresul unei formațiuni minoritare, imediat după ce premierul unei alte țări cântă „Nu plecăm de aici” pe teritoriul tău — e o imagine care spune totul despre felul în care România înțelege „echilibrul”.

România, de obicei, tace. Cu eleganță, cu politețe, cu acel gen de tăcere care seamănă mai mult cu lipsa de reacție decât cu diplomația.

Nu ne scandalizăm, nu replicăm, nu ironizăm. Doar plătim nota de plată și mergem acasă convinși că a fost o „seară culturală reușită”.

Și totuși, provocarea rămâne:

Câți lideri români ar avea curajul — și inteligența strategică a lui Victor Orban?

Câți ar fi în stare să trimită un mesaj simbolic fără discurs, doar prin gest?

Poate că diferența dintre Orban și liderii noștri nu stă în ideologie, ci în instinctul de a folosi puterea simbolului.

El cântă „Nu plecăm de aici”.

Noi… încă ne întrebăm dacă avem voie să răspundem.