fbpx
Connect with us

Marcel Ciolacu insistă pentru păstrarea lui Grindeanu! „A transformat anul 2022 într-unul de referinţă în istoria post-aderării!”

Marcel Ciolacu insistă pentru păstrarea lui Grindeanu! „A transformat anul 2022 într-unul de referinţă în istoria post-aderării!” - News Moldova

National

Marcel Ciolacu insistă pentru păstrarea lui Grindeanu! „A transformat anul 2022 într-unul de referinţă în istoria post-aderării!”


Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, alături de echipa sa, au transformat anul 2022 într-unul „de referinţă” în istoria post-aderării, din moment ce au fost semnate contracte din fonduri europene în valoare de peste 10 miliarde de euro.

„România se angajează să continue investiţiile masive în infrastructură. Îmi doresc să continuăm cu aceeaşi forţă politică investiţiile în infrastructură mare naţională şi conectarea la reţelele internaţionale. Îmi doresc să menţinem ritmul şi să ridicăm din nou ştacheta performanţei pe domeniul infrastructurii. Actualul ministru al Transporturilor şi infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi echipa sa au transformat anul 2022 într-unul de referinţă în istoria post-aderării la Uniunea Europeană. Anul trecut au fost semnate contracte din fonduri europene de peste 10 miliarde de euro. Un record absolut în România şi în Ministerul Transporturilor”, a spus liderul PSD, la deschiderea conferinţei „Better Connected through Connecting Europe Facility”.

News Moldova îți recomandă și ...   În primele cinci luni din 2024, investițiile străine directe au înregistrat o creștere de peste 35%

Marcel Ciolacu le-a transmis celor prezenţi „un mesaj de continuitate”, adăugând că „principalul motor al modernizării economice” a României în anii următori va fi reprezentat de finanţarea tuturor tipurilor de infrastructură.

„Conferinţa de astăzi ne arată încă o dată anvergura euroatlantică a României şi rolul strategic al statului nostru, care poate fi întărit în sud-estul Europei. Astfel, cele două proiecte strategice mari care urmează să asigure interconectivitatea între Marea Neagră, Marea Egee şi Marea Baltică – ne referim aici la coridoarele Rail-2-Sea şi Via Carpatia – reprezintă rute vitale în viitor, atât pentru economia românească, cât şi pentru componenta de apărare a UE şi NATO. Tocmai de aceea, azi ne interesează maximizarea finanţării proiectelor ce compun cele două coridoare, care vor asigura interconexiunea feroviară şi rutieră, civilă şi militară între sud-estul, centrul şi nord-estul Europei”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

News Moldova îți recomandă și ...   Creștere spectaculoasă a cazurilor de COVID-19! O nouă tulpină afectează atât vaccinații, cât și nevaccinații

Marcel Ciolacu a mai adăugat că adăugat că România are şansa de a transforma portul Constanţa într-un „hub internaţional” cu mare impact pentru pieţele din Asia, într-un „context geo-politic volatil” în estul Europei.

Șeful PSD s-a declarat convins că „secretul succesului” pentru dezvoltarea infrastructurii din România îl reprezintă implicarea tuturor factorilor naţionali de decizie. El consideră că, „cheia reuşitei” pentru proiectele situate pe rute europene o reprezintă „o mai bună şi strânsă colaborare” cu statele partenere. Marcel Ciolacu a mai menţionat că în cadrul conferinţei va fi semnată o declaraţie comună de susţinere a celor două coridoare de transport.

News Moldova îți recomandă și ...   Eurodeputatul Maria GRAPINI: "Republica Moldova trebuie sprijinită de România să urmeze drumul european, drumul democrației și al respectării drepturilor omului!"

„Reuniunea de astăzi va deveni un nou reper în consolidarea coeziunii şi a importanţei UE în actualul context global. Iar România are oportunitatea să evolueze alături de partenerii săi europeni. Eu personal mă angajez să fiu un susţinător al acestor investiţii, care vor aduce în mod direct şi indirect miliarde de euro economiilor naţionale şi regionale”, a spus Marcel Ciolacu.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de vară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top