fbpx
Connect with us

Medicul Tudor CIUHODARU, apel pentru DONAREA DE SÂNGE în beneficiul victimelor de la Crevedia

Medicul Tudor CIUHODARU, apel pentru DONAREA DE SÂNGE în beneficiul victimelor de la Crevedia - News Moldova

National

Medicul Tudor CIUHODARU, apel pentru DONAREA DE SÂNGE în beneficiul victimelor de la Crevedia


Europarlamentarul Tudor Ciuhodaru a lansat un apel pentru mobilizarea donatorilor de sânge în sprijinul victimelor exploziilor survenite la o staţie GPL din Crevedia

În urma primului incident, două persoane au decedat și alte șase au suferit răni, iar în urma celei de-a doua explozii, 26 de pompieri au fost răniți.

”Vă rog, îndemn din nou, să donați sânge. Persoanele rănite în explozia de la Crevedia au nevoie de ajutorul nostru. Un gest mic din partea dumneavoastră poate salva o viață. Este imperativ să se deschidă centre de transfuzie în regim de urgență. Sunt recunoscător tuturor celor care au donat deja, celor care donează în prezent și celor care vor dona în viitor”, a postat europarlamentarul pe platforma Facebook, potrivit News.ro.

Medicul Tudor CIUHODARU, apel pentru DONAREA DE SÂNGE în beneficiul victimelor de la Crevedia - News Moldova

El a enumerat și criteriile pe care donatorii trebuie să le îndeplinească, precum și lista cu locațiile unde aceștia pot să se prezinte pentru a dona sânge:

1. Vârsta trebuie să se încadreze între 18 și 65 de ani. Există condiții speciale pentru cei care donează pentru prima dată și au peste 50 de ani.

2. Greutatea corporală minimă trebuie să fie de 50 de kg.

3. Tensiunea arterială trebuie să fie peste 100/60 mmHg.

4. Ritmul cardiac trebuie să fie regulat, situându-se între 50 și 100 de bătăi pe minut.

5. Temperatura corpului trebuie să fie sub 37,5 grade Celsius.

6. Nivelul hemoglobinei trebuie să fie peste 12,5g% pentru femei și peste 13,5g% pentru bărbați.

7. Donatorii nu trebuie să fi consumat alcool sau mâncare bogată în grăsimi cu cel puțin 72 de ore înainte de donare.

8. Aceștia nu trebuie să fi avut intervenții chirurgicale sau pierderi semnificative de sânge în ultima perioadă.

9. Nu trebuie să fi suferit de boli precum hepatită, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, afecțiuni dermatologice sau afecțiuni cardiace majore, și nu trebuie să fie în curs de tratament cu antibiotice pentru afecțiuni acute.

10. Persoanele gravide, cele care au născut recent (trebuie să treacă 18 luni de la naștere) sau cele care sunt în perioada menstruală nu pot dona.

11. Intervalul minim dintre două donări consecutive trebuie să fie de 8 săptămâni pentru donatorii de sânge, permițându-se maximum 5 donări pe an pentru bărbați și 4 pentru femei.

12. În plus față de beneficiile aduse sănătății, donatorii de sânge primesc și o serie de analize gratuite, precum și șapte tichete de masă în valoare de 9,57 lei fiecare, o zi liberă de la serviciu, rambursarea costurilor de transport și o reducere de jumătate pentru abonamentul de transport în comun.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de primăvară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – spring 2024 edition

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top