National
Ministrul Energiei, Sebastian BURDUJA: „România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, pentru tratamentul cancerului”
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că România va fabrica izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, oferind o „speranță pentru tratarea cancerului”
De asemenea, este posibilă reluarea producției de apă grea la Drobeta-Turnu Severin, după semnarea unui memorandum între Nuclearelectrica și Ontario Power Generation (OPG).
„Zi excelentă la OCDE şi veşti la fel de bune! România va produce izotopi medicali la Centrala de la Cernavodă, speranţă pentru tratamentul cancerului.
Şi poate reporni producţia de apă grea la Drobeta-Turnu Severin. Ambele cu sprijin canadian: astăzi Nuclearelectrica a semnat un memorandum cu Ontario Power Generation (OPG) în acest sens, un pas strategic pentru refacerea ciclului nuclear integrat românesc.
Acest demers, pe care l-am avut în vedere în cadrul vizitei oficiale la Ottawa de săptămâna trecută, devine realitate astăzi”, a transmis ministrul Sebastian Burduja.
El a afirmat că a avut întrevederi bilaterale în cadrul evenimentului OCDE, dedicat sectorului nuclear, cu miniștri ai energiei din Franța, Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria și Ucraina, alături de secretarul adjunct al Energiei din SUA și directorul general al Agenției pentru Energie Nucleară a OCDE.
„Subiecte abordate: programul nuclear civil românesc, inclusiv reactoarele modulare de mici dimensiuni, exemplu pentru întreaga regiune; pregătirea resursei umane în domeniul nuclear; promovarea tehnologiilor nucleare şi accesarea finanţărilor pentru marile proiecte.
România este respectată în clubul statelor nucleare. Vom continua să ne străduim să dăm Europei şi lumii întregi standardul cel mai înalt de profesionalism”, a conchis Burduja.




























