Connect with us

Neînțelegerile dintre PSD și PNL au ca rezultat STAGNAREA unor reforme importante

Neînțelegerile dintre PSD și PNL au ca rezultat STAGNAREA unor reforme importante - News Moldova

National

Neînțelegerile dintre PSD și PNL au ca rezultat STAGNAREA unor reforme importante

Reformele majore, cum ar fi cele referitoare la pensii sau la legile din domeniul educației, sunt blocate din cauza neînțelegerilor dintre PSD și PNL

Sistemul public de pensii, o reformă esențială care este necesar să fie finalizată până la sfârșitul acestei luni, astfel încât să putem primi finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Principala problemă se referă la vârsta de pensionare – până la 65 de ani ar trebui să lucreze și bărbații, și femeile, iar cei care aleg să lucreze până la 70 de ani să primească anumite bnusuri.

PSD și-a exprimat dezacordul în legătură cu această prevedere.

News Moldova îți recomandă și ...   Statele Unite aprobă vânzarea unui sistem PATRIOT către România: contract estimat la 280 milioane USD, cu impact asupra industriei de apărare

Deoarece cele două partide aflate la guvernare nu au ajuns la un consens, discuțiile referitoare la reforma pensiilor speciale rămân în impas în Parlament.

Există tensiuni și în ceea ce privește legile din domeniul educației. În timp ce ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că există un consens în cadrul Coaliției și că va prezenta un proiect final în guvern, care va fi adoptat și trimis ulterior în Parlament, PSD a anunțat că va desfășura propriile consultări cu societatea civilă pentru a aduce îmbunătățiri proiectului. De asemenea, situația legată de șefia Autorității Electorale Permanente este una incertă.

News Moldova îți recomandă și ...   Joia Mare: Semnificaţii, tradiţii şi obiceiuri! Ce NU ai voie să faci în Joia Patimilor?

PNL nu este de acord cu propunerea făcută de PSD privind numirea lui Toni Greblă la șefia Autorității Electorale Permanente. Surse din PNL indică faptul că, în perioada următoare, această problemă nu va fi soluționată și că există posibilitatea amânării discuțiilor.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top