Connect with us

Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, într-un dosar de mită legat de un contract RAR

Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, într-un dosar de mită legat de un contract RAR - News Moldova

National

Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, într-un dosar de mită legat de un contract RAR

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, precum și la un om de afaceri, într-un dosar ce vizează fapte de dare de mită și complicitate la dare de mită, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Sursele indică faptul că valoarea mitei ar fi reprezentat 6% dintr-un contract-cadru în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei.

Atât fostul ministru, cât și omul de afaceri urmează să fie aduși cu mandat la sediul central al DNA, pentru audieri.

News Moldova îți recomandă și ...   A8, blocaj administrativ pe tronsonul Miercurea Nirajului – Sărățeni. Cătălin Urtoi avertizează că birocrația poate consuma ultimele săptămâni favorabile pentru lucrări

Printre persoanele vizate de anchetă se află omul de afaceri Cătălin Daniel Bușe, administrator al societății Euro Quip International SRL. Conform surselor judiciare citate de Gândul, acesta ar fi promis o mită de 6% din valoarea totală a unui acord-cadru de circa 23 de milioane de lei, cu TVA, încheiat între compania sa și Regia Autonomă Registrul Auto Român.

Acordul-cadru, reînnoit la 21 noiembrie 2025, avea ca obiect furnizarea de servicii de întreținere și service permanent pentru echipamentele de diagnosticare VLT utilizate de RAR. În schimbul sumei promise, directorul general al instituției, Mihai Alecu, ar fi trebuit să asigure desfășurarea favorabilă a procedurii.

News Moldova îți recomandă și ...   Neptun Deep intră în etapa finală a dezvoltării offshore: platforma Neptun Alpha, instalată în Marea Neagră. Primele gaze sunt așteptate în 2027

Potrivit anchetatorilor, mita ar fi fost oferită pentru influențarea unor decizii-cheie, printre care desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor și semnarea rapidă a acordului-cadru de către conducerea RAR.

În acest dosar, Cătălin Daniel Bușe este cercetat pentru dare de mită, iar fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, este suspectat de complicitate la dare de mită. Procurorii susțin că acesta ar fi avut un rol activ în facilitarea și intermedierea relației dintre omul de afaceri și conducerea Registrului Auto Român.

News Moldova îți recomandă și ...   Criză majoră în PNL după desemnarea surpriză a lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Liberalii discută excluderea acestuia din partid

Concret, Răzvan Cuc ar fi participat la mai multe întâlniri desfășurate în lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2025, în cadrul cărora ar fi solicitat garanții verbale privind respectarea promisiunii de remiterea a procentului de 6% din valoarea contractului.

Sursele judiciare mai arată că procurorii DNA dețin înregistrări ambientale relevante, considerate esențiale pentru stabilirea responsabilităților penale ale persoanelor implicate.

Răzvan Cuc a ocupat funcția de ministru al Transporturilor în perioadele ianuarie–octombrie 2017 și februarie–noiembrie 2019. De asemenea, el a fost deputat PSD de Giurgiu și senator PSD de Neamț.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top