National
PESTE 12.000 de ROMÂNI au primit AJUTORUL în valoare de 250 de lei, pe CARDURILE SOCIALE

autor
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat faptul peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranșe ale ajutorului în valoare de 250 de lei
Începând de luni, 20 iunie 2022, a început alimentarea cu prima tranșă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziționa produse alimentare și mese calde.
„Până la sfârșitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni pentru achiziționarea alimentelor necesare.
Dacă, din motive obiective ce țin de mecanismul etapizat de producție și distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potențialii beneficiari să nu primească ajutorul”, a transmis Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împ
