UNIREA de la 24 ianuarie 1859 – aportul MOLDOVENILOR şi bucovinenilor

La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales ca Domnitor al Moldovei la Iași. Momentul este aproape trecut sub tăcere, fiindcă moldovenii aleg să sărbătorească ziua de 24 ianuarie 1859, deși, teoretic, rolul hotărâtor în această zi a revenit Bucureștiului.

Dacă este să evocăm o personalitate a Botoșaniului, se cuvine să-l amintim pe maiorul (ulterior colonelul) Nicolae Pisoschi (1810-1888), deputat, pașoptist și unionist român. În Moldova, maiorul Nicolae Pisoski făcea parte, în 1859, din Statul Major Princiar, propunându-l pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

A fost prieten cu Vasile Alecsandri, care îl mai numea „moș Pisoi”.  Circulă pe seama lui versiunea că la întrunirea secretă din 3 ianuarie 1859 din locuința lui Costache Rolla de lângă Cabinetul de Naturale de la Muzeul de Științe Naturale din Iași (Sala Elefantului), muyeu care funcţionează în casa vornicului Sturya din 1840, maiorul Nicolae Pisoschi ar fi încuiat uşa şi ar fi ameninţat unioniştii din sală (V.Alecsandri, C.Negri, M.Kogălniceanu, C. Rolla-între alţii) că îi va tăia cu sabia dacă nu îl vor alege pe Cuza domn. Se mai afirmă despre el că în noaptea de 5 ianuarie ar fi pornit călare spre Bucureşti, ca să anunţe alegerea lui Cuza ca domn.

A fost ofițerul care a i-a asigurat ulterior protecția fizică a lui Alexandru Ioan Cuza, fiind îndepărtat în ajunul complotului de la 11 februarie 1866, complotiștii știind că era cel mai înfocat susținător al lui Cuza.

Delegația moldoveană plecată spre Constantinopol să anunțe alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la Iași, a pornit spre București, pentru ca apoi să plece spre Giurgiu. Evident, totul fusese aranjat ca să fie realizată și alegerea la București tot a lui Alexandru Ioan Cuza. Zilele de 22, 23 și 24 ianuarie 1859 au marcatr triumful spiritului unionist, dubla alegere, având loc la 24 ianuarie 1859, pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti. La 8 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la Bucureşti pentru a depune jurământul ca domn al Principatelor Unite.

La 1859, Moldova arăta în mare parte ca aceea din zilele noastre. Îi lipsea Sudul Bucovinei (Bucovina era integral la Imperiul Habsburgic din 1775), dar în schimb avea Sudul Basarabiei (Județele Cahul, Ismail, Bolgrad), primit în 1856 (îl va pierde din nou în 1878). Basarabia era răpită de ruși din 1812 și ținutul Herța (răpit în iunie 1940 de sovietici)

Deși Bucovina fusese încorporată în Imperiul Habsburgic, fiind când unită cu Ducatul Galiției, când Ducatul Bucovinei, la Cernăuți, familia Hurmuzachi a creat la moșia lor un adevărat nucleu de rezistență românesc.

La 20 mai 1848, la Cernăuți a fost elaborat documentul ”Petiția Țării”, care solicita autonomia provinciei, autonomia Bisericii Ortodoxe, o  Dietă care să cuprindă reprezentanţi ai tuturor stărilor, o conducere proprie în administraţie, justiţie şi politică, libertatea persoanei; desfiinţarea clăcii.

”Dorinţele Partidei Naţionale din Moldova” din august 1848, document elaborat la Cernăuţi de Mihail Kogălniceanu considera că “Unirea Moldovei cu Muntenia este cheia bolţii fără de care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional.”  În plus, documentul insista pe  desfiinţarea privilegiilor; egalitate în faţa legii;  libertatea cuvântului; instrucţie egală şi gratuită;  libertatea întrunirilor; desfiinţarea rangurilor; contribuţie generală.

Exilaţii din Iași, ajunși în Bucovina au  creat Comitetul revoluţionar sau Societatea română din Cernăuţi, în frunte cu C. Negri – preşedinte, Petrache Cazimir – secretar şi V. Alecsandri – membru. Familia Hurmuzaki a găzduit în această perioadă, la moşia sa de la Cernauca (Cernăuți), mulți dintre moldovenii aflaţi în exil în Bucovina, printre care și viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza.

La acea dată, Suceava (până la linia care unește azi Gările Burdujeni și Ițcani) era în Imperiul Habsburgic, ca oraș de frontieră.

Deși despărțiți de frontiere impuse prin forță, bucovinenii au sprijinit activitatea fraților lor moldoveni. Cel mai grăitor exemplu este cel al lui Constantin Hurmuzachi, fiul cel mare al lui Doxachi Hurmuzachi și fratele mult mai celebrului Eudoxiu Hurmuzachi.

Absolvent al Facultății de Drept la Viena, ca și fratele său Eudoxiu, Constantin a lucrat apoi ca avocat renumit la Chișinău, la Sankt Petersburg, apărându-și frații români în procese publice contra Rusiei țariste.

A editat la 1848, Gazeta Bucovinei și a sprijinit Revoluția de la 1848. În 1850, însă, intervine ruptura dintre Constantin și familia sa. Nemulțumit că nu a fost lăsat să se căsătorească după pofta inimii, Constantin a trecut granița în Moldova, unde s-a înscris în Comitetul pentru reorganizarea învățământului public, organizând norme de învățământ iar în 1852 a scris un proiect al unui Cod Penal.

A devenit șef al Poliției la Iași (Agă) și Mare Vornic, fiind înscris între moldoveni prin decretul din 1 aprilie 1856, pentru ca apoi să facă parte din Comitetul Unirii, unde a luptat pentru succesul alegerilor pentru reglementarea Unirii în Adunarea Ad Hoc a Moldovei și pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859.

După 24 ianuarie 1859, a fost ales Ministrul Dreptății în Guvernul de la Iași al Principatelor Unite, iar din 17 ianuarie 1861, a fost  primul Ministru al Justiției (numit la 17 ianuarie 1861) din primul guvern al României Unite (Guvernul Barbu Catargiu, învestit la 22 ianuarie 1861), prima ședință solemnă fiind la 24 ianuarie 1862.

În iarna anului 1868, Constantin Hurmuzachi a fost numit Președinte al Curții de Casație, dar nu a ocupat efectiv funcția, fiindcă a plecat la Viena, pentru tratament, murind acolo la 15 februarie 1869.

Paradoxal, deși și-a legat numele de Iași și de București, el nu are nume de străzi decât la Sibiu și la Constanța, deci nici la Suceava, nici la Botoșani, nici la Iași.

Aşadar, la momentul 24 ianuarie 1859 au contribuit şi bucovinenii şi botoşănenii, alături de marii ieşeni Kogălniceanu, Negri, Alecsandri.