Ziua Soborului Sfântului IOAN BOTEZĂTORUL. De ce DOMNITORII români purtau în titulatura oficială numele IOAN?

Sfântul Ioan Botezătorul este unul din cei mai importanți sfinți ai calendarului ortodox. Sfântul Ioan s-a născut cu aproximativ o jumătate de an înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Era fiul lui Zaharia și al Elisabetei, oameni în vârstă care au fost binecuvântați de Dumnezeu cu un fiul la bătrânețe. Se spune că atunci când Maria, imediat după Bunavestire, a mers la Elisabeta, deja însărcinată în șase luni, pruncul Elisabetei a tresăltat de bucurie în pântecul mamei, recunoscând astfel că Maria îl purta în pântece pe Iisus, Mântuitorul lumii. Sfântul Ioan a fot considerat antemergătorul Domnului. Locuia în pustie, se hrănea cu miere sălbatică și din poruncă divină a început să boteze oamenii care căutau mântuire în apa Iordanului. Mântuitorul a fost el însuși botezat de Sfântul Ioan, cu acea ocazie, Duhul Sfânt, confirmând faptul că Iisus era Fiul lui Dumnezei, apărând ca un porumbel la botezul din apa Iordanului.

Misiunea și sfârșitul Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan a fost ucis din ordinul conducătorului local Irod Antipa, criticat de Ioan Botezătorul pentru legătura cu soția fratelui său, Filip, care se afla în viață. Irod l-a decapitat pe Ioan ca promisiune pentru Salomeea, fiica Irodiadei, nepoata lui Irod Antipa, care a cerut în mod expres capul lui Ioan pentru a dansa un dans preferat de Irod.

De aceea, Sfântul Ioan este, după Mântuitorul Hristos și Maica Domnului, sfântul prăznuit mai multe zile în calendar, fiind prăznuit cu ocazia Soborului (7 ianuarie), nașterii (24 iunie), moartea (29 august). Mai sunt celebrate și prima și a doua aflare a capului său (24 februarie), a treia aflare a capului său (25 mai). Chiar și cei mai importanți sfinți sunt prăznuiți la data morții „întru Hristos”, socotită data învierii și a trecerii la „viața cea nouă”, propovăduită de Sfânta Scriptură.

Domnitorii români și tradiția protecției Sfântului Ioan

Sfântul Ioan, numele de Ioan au constituit pentru domnitorii români o sursă de protecție divină și de recunoaștere.

Istoricii nu s-au pus de acord de unde provine particula „IO” din titulatura domnească oficială.

Unii susțin că este vorba despre faptul că până la apariția statelor medievale românești, prima formațiune politică românească a fost Imperiul Româno-Bulgar al Asăneștilor, unde au domnit Ioan Asan al II-lea, Ioniță Caloian, iar domnitorii români s-ar fi considerat urmași simbolici ai acestui stat.

Alți istorici și aceasta este expresia acceptată de foarte mulți, consideră că „IO” provine de la numele grecesc „Ioannes” tradus ca „unsul lui Dumnezeu”. În ebraică, numele lui Ioan provine de la Iahve, numele ebraic al lui Dumnezeu, în forma scurtă „Io” și verbul „hanan”, a avea milă. Așadar, numele Sfântului Ioan Botezătorul s-ar traduce prin „Dumnezeu a avut milă”, adică Dumnezeu a dăruit un fiu bătrânilor Zaharia și Elisabeta având milă față de credința lor, apoi Dumnezeu a avu milă de oameni trimițând un prooroc care să vestească venirea Fiului și să boteze în numele Sfintei Treimi.

Grecii au preluat și ei numele în forma „Ioannes” ((Ιωάννης), sub forma „unsul lui Dumnezeu”, fiindcă Ioan, încă din pântece a fost sortit sfințeniei, devreme ce s-a închinat lui Iisus, care abia fusese zămislit în pântecul Mariei.

Sfântul Ioan este un sfânt folosit și în Biserica Romano-Catolică. De exemplu, Cavalerii Sf. Ioan (Ioaniții), membri ai unui celebru ordin călugăresc militar, au primit la 2 iunie 1247, de la regele Ungariei, Bela al IV-lea celebra diplomă care le dădea dreptul să se stabiliească în Oltenia și Muntenia, acea diplomă atestând formațiuni politice românești pre-existente: Cnezatele lui Ioan și Farcaș, Voievodatul lui Litovoi și Voievodatul lui Seneslau.

Prima folosire a lui „IO” în titulatură este datată pentru Molodva la  1392, când domnitorul Roman I apare  într-un act al său cu titulatura „marele şi singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman, voievod stăpânind Ţara Moldovei de la munte, până la mare”.

În Țara Românească, domnitorul Nicolae Alexandru apare și el cu titulatura „IO” în pisania (inscripția) de pe piatra funerară: „În luna noiembrie 16 zile, a răposat marele şi singur stăpânitorul domn Io Nicolae Alexandru Voievod, fiul Marelui Basarab, în anul 6873, indictionul 3. Veşnica lui pomenire”. În cronologia creștină, anul „de la facerea lumii” din pisanie este 1365.

Domnitorii Mircea cel Bătrân (Țara Românească), Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare (Moldova), Mihai Viteazul (Unificatorul), Vasile Lupu (Moldova) au folosit de asemenea, această titulatură. Epoca fanariotă a marcat dispariția folosirii titulaturii oficiale care conținea particula „IO”. S-a încercat, în 1866, la întronarea Prințului Carol de Hohenzollern să se propună acordarea prenumelui de Ioan pe lângă prenumele de domnitor tânărului principe, dar inițiativa nu a a vut succes, renunțându-se la ea.

Pe un disc de argint pe care l-a donat la Mânăstirea Stelea din Târgoviște, doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul, rămasă lângă fiul lor Nicolae Pătrașcu lăsat domn la București își trecuse titulatura domnească „IO” pentru a atesta tutela asupra fiului său și al lui Mihai Viteazul.

Sărbătoarea creștină a Soborului Sfântului Ioan Botezătorul de astăzi, încheie seria sărbătorilor de iarnă începută la 6 decembrie, cu sărbătorirea zilei Sfântului Nicolae.

Numele Ion cu derivatele sale masculine și feminine este cel mai răspândit nume creștin în onomastica românească. Astfel, aproape 1,5 milioane bărbați  și aproape 460 000 femei din România poartă acest nume sfânt, drept pentru care le putem ura „La Mulți Ani!”