Situație dificilă în zona Pintic, unde 15 gospodării, în care locuiesc aproximativ 45 de persoane, au rămas izolate în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile
Viiturile și creșterea debitului apelor au afectat serios structura podului de acces, făcând imposibilă circulația autovehiculelor obișnuite.
Accesul către locuințele afectate este în prezent extrem de limitat. Ambulanțele și autospecialele de pompieri nu mai pot ajunge în zonă, ceea ce ridică probleme serioase în cazul unor urgențe medicale sau situații care necesită intervenție rapidă. În acest moment, singura variantă de acces o reprezintă autovehiculele de teren, utilizate de autorități pentru evaluarea situației și transportul strict necesar.
Soluții de avarie și planuri de intervenție
Autoritățile locale din comuna Grințieș analizează soluții pentru refacerea infrastructurii afectate, însă intervenția presupune lucrări complexe și utilaje specializate.
Primarul comunei Grințieș, Ana Buștihan, a declarat că una dintre variantele luate în calcul implică montarea unor chesoane din beton, considerate o soluție mai sigură și durabilă pentru refacerea podului.
„Primăria Grințieș are niște chesoane din beton, dar pentru asta trebuie niște utilaje mari, fie o macara, să ridice podul rupt și să pună acele chesoane din beton, când e beton armat, să le pună pe albia râului și ar fi cea mai sigură soluție”, a explicat edilul.
Intervenție în funcție de condițiile din teren
În prezent, autoritățile monitorizează permanent zona, în condițiile în care terenul afectat de ape poate continua să prezinte instabilitate. Prioritatea este restabilirea accesului pentru servicii de urgență și asigurarea unei legături sigure între gospodăriile izolate și restul comunei.
Până la implementarea unei soluții definitive, locuitorii din zona Pintic rămân dependenți de intervențiile punctuale ale echipelor de teren și de condițiile meteo, care vor influența ritmul lucrărilor de refacere a infrastructurii.