Connect with us

25 de medici din NEAMȚ și IAȘI ar fi eliberat CERTIFICATE FALSE de VACCINARE. Cu ce sume se vindea adeverinţa

Neamt

25 de medici din NEAMȚ și IAȘI ar fi eliberat CERTIFICATE FALSE de VACCINARE. Cu ce sume se vindea adeverinţa

În județul Neamț au avut loc, astăzi, 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de infracţiuni de fals şi corupţie având drept miză obţinerea unor certificate de vaccinare anti-Covid

„Astăzi, 12 ianuarie 2022, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, efectuează un număr de 25 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Neamț și Iași, suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.

De asemenea, se pun in executare 5 mandate de aducere și  7 ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice. Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din cele două județe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare.

Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor  D.G.A. din cadrul serviciilor județene anticorupție Neamț, Suceava, Iași, Vaslui și Bacău, a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, precum și efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamt și Brigăzilor de Operațiuni Speciale Bacău și Suceava.

Facem precizarea că aceasta este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură  penală, având ca scop crearea cadrului  procesual de administrare  a probatoriului și nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de  nevinovăţie”, se precizează în comunicatul de presă al DGA.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Neamt

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top