Connect with us

Cezar Cernat, ales viceprimar al comunei Alexandru cel Bun

Cezar Cernat, ales viceprimar al comunei Alexandru cel Bun - News Moldova

Neamt

Cezar Cernat, ales viceprimar al comunei Alexandru cel Bun

În ședința de marți seară, 11 decembrie, Consiliul Local al comunei Alexandru cel Bun a ales un nou viceprimar, Cezar Cernat, cu sprijinul consilierilor din partea PSD și PNL

În mandatul 2020-2024, Cernat a fost consilier local pe listele PNL, însă în urma alegerilor din iunie 2024, a reușit să câștige un nou loc în consiliu din partea PSD. Funcția de viceprimar a venit într-un moment special pentru Cezar Cernat, acesta aniversându-și ziua de naștere cu doar trei zile înainte de alegerea sa.

Cezar Cernat, în vârstă de 47 de ani, este șeful Secției Apă-Canal la compania județeană ApaServ. Conform declarației sale de avere, acesta deține două apartamente – unul în Piatra-Neamț, primit ca donație, și altul în București, două autoturisme (un Skoda din 2008 și un Volkswagen din 2019), precum și un teren de aproape 1.000 mp în satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun. În 2021, Cernat a vândut un apartament pentru 346.500 de lei și un autoturism pentru 8.900 de euro.

După alegerea sa, primarul Cosmin Bălan, lider al PNL, beneficiază acum de o majoritate confortabilă în Consiliul Local, având 9 consilieri din cei 15. Componența politică a consiliului este următoarea: 5 consilieri PNL, 4 consilieri PSD (inclusiv fostul primar Ion Rotaru), 4 consilieri AUR, 1 USR și 1 SOS.

În contextul în care AUR nu a dorit să formeze o alianță cu PNL, așa cum au declarat încă din campania electorală, singura soluție pentru primarul Bălan de a asigura majoritatea a fost un acord cu PSD, susținut de conducerea județeană a celor două partide.

Foto: Mesagerul de Neamț


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top