Neamt
Deputatul AUR de Neamț Dumitrina Mitrea: „Agricultura este extrem de importantă, produsele alimentare de pe mesele noastre trebuie să fie majoritar produse în România”
autor
Ieri, 4 noiembrie 2025, la Palatul Parlamentului, grupul parlamentar AUR a organizat o întâlnire de excepție cu peste 200 de agricultori români, specialiști și profesori universitari, în cadrul conferinței „Viitorul agriculturii: De la câmp la raft, România trebuie să câștige!”.
Deputatul AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea, a declarat:
„Dialogul deschis și concret privind provocările și soluțiile din sectorul agricol, a subliniat importanța unei politici orientate spre modernizare, sustenabilitate și creșterea competitivității. Mulțumim tuturor pentru implicare, idei și angajament. Împreună putem transforma provocările în oportunități reale pentru fermierii români și pentru consumatori. Agricultura este extrem de importantă, un domeniu ce trebuie dezvoltat continuu, iar produsele alimentare de pe mesele noastre trebuie să fie majoritar produse în România.”
Evenimentul a oferit un cadru de dialog între agricultori, specialiști și profesori universitari, vizând identificarea soluțiilor pentru modernizarea și susținerea agriculturii românești. Participanții au discutat despre provocările actuale din sector, necesitatea implementării unei politici agricole sustenabile și strategii pentru creșterea competitivității producției locale.
Conferința a subliniat că numai prin colaborare și implicare reală se pot transforma provocările în oportunități concrete pentru fermieri și consumatori, iar România poate să-și valorifice potențialul agricol în mod real și eficient.



























