Connect with us

Efort FINANCIAR suplimentar pentru trei PROIECTE de mobilitate URBANĂ, la Piatra Neamţ

Efort FINANCIAR suplimentar pentru trei PROIECTE de mobilitate URBANĂ, la Piatra Neamţ - News Moldova

Neamt

Efort FINANCIAR suplimentar pentru trei PROIECTE de mobilitate URBANĂ, la Piatra Neamţ

Municipalitatea pietreană va trebui să facă un efort financiar suplimentar pentru a implementa trei proiecte de mobilitate urbană

Situaţia a fost prezentată într-o conferinţă de presă susţinută joi, 11 noiembrie, de primarul municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, alături de city-managerul Vlad Moscalu şi directorul de cabinet Liviu Harbuz.

“Am avut la nivelul anului 2018 un studiu de fezabilitate, un DALI iniţial care a fost piesa de rezistenţă în cadrul cererii de finanţare. În urma acestor studii de fezabilitate au rezultat nişte valori care s-au dovedit a fi ulterior mult subevaluate.

 La începul acestui an proiectantul, în urma unor măsurători mai detaliate şi ca urmare a deprecierii, degradării stării drumurilor ce sunt supuse modernizării, a stabilit nişte valori diferite ca urmare a unor cantităţi diferite. Cantităţi care sunt modificate din cauza faptului că pentru preluarea denivelărilor apărute este nevoie de un strat de uzură, de asfalt mai gros, de la 4 centimetri la cinci, şase centimetri şi în unele cazuri chiar opt centimetri.

S-a descoperit în DALI-ul revizuit necesitatea ridicării cotelor unor trotuare, se suplimentează unele guri de scurgere. Aceasta presupune lucrări de desfacere şi refacere a structurii rutiere. Apar noi rampe şi noi configurări de rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, noi trotuare, relocări de stâlpi de iluminat.

 Toate acestea presupun cantităţi şi lucrări diferite care necesită implicit un volum de muncă suplimentar şi toate aceste modificări au dus la o creştere a valorii proiectelor.

 De asemenea, anul acesta în luna septembrie, am scos la licitaţie primul coridor de mobilitate, Dimitrie Leonida – 9 Mai. Faptul că această pandemie a generat o serie de provocări noi, pe de o parte lockdown-ul care a afectat mare parte dintre ţările lumii a dus la diminuarea producţiei, la o reducere a stocurilor de materiale de construcţie, la o serie de blocaje în lanţurile de aprovizionare şi de livrare a tuturor materialelor, la creşteri de preţuri a gazelor naturale, electricitate etc, la o creştere a preţului la manoperă, toate acestea aşadar au contribuit la faptul că nu a fost depusă nicio ofertă.

Având această experienţă, am zis că nu ne putem permite să avem eşecuri la alte licitaţii, motiv pentru care am solicitat proiectantului actualizarea devizelor pe toate cele trei coridoare de mobilitate”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

News Moldova îți recomandă și ...   Senatorul Sorin Lavric: "Rezultatele din Neamț, o răsturnare spectaculoasă. Ne-am depășit așteptările!"

Iar noile cifre arată astfel: dacă s-a pornit de la o valoare însumată pentru toate trei coridoare de 57,5 milioane de lei, cu o contribuţie a primăriei de 2%, s-a ajuns apoi la o valoare de aproape 70 milioane lei, iar după scumpirile recente la 90 milioane lei. Valoarea nerambursabilă este de aproximativ 55 milioane de lei, iar contribuţia municipalităţii urcă de la valoarea de 2% la aproape 39%, respectiv 34,5 milioane de lei.

News Moldova îți recomandă și ...   PSD merge pe mâna unui personaj controversat la Președinția Camerei Deputaților. Cine este Ciprian ȘERBAN

Chiar dacă valoarea contribuţiei municipalităţii a crescut destul de mult, opinia celor care au organizat conferinţa de presă a fost că nu există o altă soluţie şi au explicat motivele: proiectele sunt intercorelate şi nu se poate renunţa doar la unele dintre ele, practic renunţarea la măcar unul ar duce la pierderea sumei totale ce se doreşte a fi atrasă, respectiv 170 de milioane de lei, modernizarea coridoarelor principale de mobilitate trebuie făcută pentru că în următorul exerciţiu financiar european vor fi fonduri pentru modernizarea coridoarelor secundare – ori fără cele principale modernizate, acest lucru ar duce la situaţia hilară în care ar fi modernizate cele secundare iar cele principale nu.

News Moldova îți recomandă și ...   Mesajul Directorului General al ADR Nord-Est, Vasile Asandei, în debutul anului 2025


Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Neamt

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top