Neamt
Elevi și profesori din Neamț, blocați în Orientul Mijlociu! Cei mai mulți se află în Dubai
autor
Un număr de 31 de elevi și 10 profesori din 17 unități de învățământ din județul Neamț sunt blocați în Orientul Mijlociu, cei mai mulți dintre aceștia fiind în Emiratele Arabe Unite, în special în Dubai.
Situația a fost centralizată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț, după ce elevii și cadrele didactice nu s-au prezentat luni la cursuri.
Inspectorul general, Liviu Ciocoiu, a declarat că deplasările au fost private, fiind făcute de elevi împreună cu părinții și cu profesorii. El a precizat că aceștia sunt în siguranță și așteaptă să revină cât mai curând în țară: ”29 de elevi și 6 cadre didactice sunt în Emiratele Arabe Unite, 3 cadre didactice sunt în Israel și un cadru didactic în Egipt. Ultimii 2 elevi sunt: unul în Sri Lanka și unul în India. Și toate deplasările au fost deplasări private, n-au avut nicio legătură cu școala. Din informațiile pe care le-am de la colegii directori care am mai vorbit, toți copiii sunt bine și cadre didactice la fel. În siguranță, mai ales în Emiratele Arabe Unite, știu că li s-au prelungit cazarea și la hotel, dar peste tot dar mai ales în Emiratele Arabe Unite unde sunt mai mulți, au primit în continuare cazare la hotel, masă, până în ziua de joi, din câte am înțeles. Dar speranța este să deschidă spațiul aeriar, să vină mai rapid acasă. Și acolo, din câte am înțeles, au mai fost vizitați de consulul general, dacă nu mă înșel, al României care a venit la ei și a discutat și le s-a spus că se face tot ce se paote ca să plece spre casă.”
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț, Liviu Ciocoiu, a declarat că „există totuși o problemă”, referindu-se la absențele elevilor, care începând de luni vor fi consemnate în catalog. El nu a oferit detalii în privința situației profesorilor și a eventualelor absențe de la serviciu.
Într-o situație similară se află și 28 de elevi din Focșani, blocați în Dubai din cauza conflictului militar din regiune. Aceștia se aflau în Emiratele Arabe Unite într-o excursie privată organizată de un centru Cambridge din Vrancea, pentru care nu era necesar avizul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, potrivit inspectorului general Livia Marcu.
Elevii au plecat în călătorie în perioada vacanței, exclusiv cu acordul părinților, iar conform autorităților școlare, sunt în siguranță.
Șefa Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a precizat că elevilor li se vor trece absențe, urmând ca părinții să facă demersurile necesare pentru motivarea acestora.

























