Neamt
Gest EXTREM al unui polițist din Neamt: s-a SINUCIS cu arma din dotare
autor
Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamț și-a pus capăt vieții, folosindu-se arma din dotare. Tragedia a avut loc pe 18 martie, corpul său neînsuflețit fiind găsit de către soția sa
Conform informațiilor furnizate de IPJ Neamț, la ora 15:08, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au primit un apel disperat din partea unei femei care a relatat că soțul ei s-ar fi sinucis în locuința lor. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, activa în cadrul Biroului Rutier Roman și se afla în timpul serviciului în momentul tragicului incident. Acesta a fost descris ca fiind testat psihologic și apt în termen.
Polițistul, recrutat din sursă externă începând cu data de 16 ianuarie 2017, este subiectul unei investigații în curs desfășurate de autorități pentru a stabili motivele și circumstanțele precise care au condus la acest gest extrem.
Tragedia a șocat comunitatea locală și colegii de breaslă, iar acum se întreprind eforturi pentru a oferi sprijin și consolare familiei îndurerate.



























