Neamt
Intervenție în forță în Neamț! Bărbat împușcat mortal după ce a tras asupra polițiștilor
autor
Un bărbat de 37 de ani a fost ucis în urma unei intervenții a mascaților, în județul Neamț, după ce a deschis focul asupra polițiștilor veniți să pună în aplicare un ordin de protecție provizoriu emis pe numele său.
Potrivit informațiilor, individul era cercetat pentru violență domestică. Soția și cei trei copii părăsiseră locuința din cauza amenințărilor, însă bărbatul a continuat comportamentul agresiv și după ce a aflat unde se află femeia, ajungând să amenințe inclusiv rudele acesteia. În acel moment, apropiații au alertat autoritățile printr-un apel la 112, iar poliția a emis ordine de protecție provizorii.
În momentul în care polițiștii s-au deplasat la locuința bărbatului pentru a-l informa cu privire la măsurile dispuse, situația a degenerat rapid. Oamenii legii știau că acesta deține arme de vânătoare, iar intervenția s-a transformat într-una cu grad ridicat de risc.
Ulterior, la fața locului au intervenit și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SIAS). În timpul operațiunii, bărbatul a deschis focul asupra forțelor de ordine, iar mascații au ripostat.
În urma schimbului de focuri, individul a fost împușcat mortal.
Autoritățile au precizat că niciun polițist nu a fost rănit în timpul intervenției.
În acest caz a fost deschis un dosar penal, urmând să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a desfășurat operațiunea, inclusiv modul de acțiune al forțelor de intervenție.
























