Neamt
Ioan Cănărău, liderul Sindicatului Europol Neamț: „Ziua și abuzul la IPJ Neamț. Mi se fură bani din salariu, iar procurorii dorm”
autor
Liderul sindical afirmă că i s-a refuzat un spor numit „Bayraktar”, acordat polițiștilor din structurile de ordine publică, pe motiv că ar fi fost sancționat anterior:
„Mie refuză să-mi acorde acest spor, motivând că am fost sancționat în martie. În aprilie, raporturile mele de serviciu fuseseră încetate, iar acum sunt unele noi, din 26 septembrie. Nu sunt o prelungire a celor vechi”, a explicat Cănărău.
Acesta susține că sancțiunea de 5% reducere salarială aplicată în decembrie 2024 a rămas definitivă abia în martie 2025, dar i-a fost comunicată oficial abia în octombrie 2025. „Nu am primit banii nici atunci, nu primesc nici acum. Procurorii dorm, iar mie îmi fură drepturile salariale într-un mod abject”, a adăugat el.
La doar câteva zile după reluarea activității, Cănărău a primit o citație pentru o nouă cercetare disciplinară. „Direcția Control Intern din IGPR are în lucru o nouă cercetare, declanșată pe 10 octombrie. Eu nici n-am apucat să fac încălzirea după revenirea în serviciu”, a precizat liderul sindical.
Tonul declarației s-a intensificat, Cănărău criticând conducerea Poliției Române pentru „apucături mafiote” și transformarea instituției într-un sistem „de tip securist-comunist”:
„Poliția Română s-a transformat într-un sistem mafiot. Bubuie prostia în IPJ Neamț, la IGPR și la Direcția Control Intern. Eu sunt polițist cinstit, nu ca voi. Voi aduceți prejudicii de imagine Poliției Române, nu eu”, a afirmat Cănărău.
Liderul Europol Neamț a detaliat că sancțiunea inițială a fost aplicată după un incident în sediul Poliției Municipiului Roman, când un coleg ar fi sărit la bătaie, iar el a folosit camera bodycam pentru a documenta agresiunea:
„Ofițerul Ghercă Bogdan a sărit la mine. Există filmare. Eu am fost sancționat pentru că am folosit bodycam-ul din dotare într-o zonă administrativă. Asta e nebunie curată!”, a spus Cănărău.
Cănărău i-a nominalizat pe mai mulți șefi din Poliția Română, acuzându-i de abuzuri repetate și lipsă de profesionalism:
„Domnule Benone Matei, nu v-ați săturat de abuzuri? Domnule Coman Gabriel, domnule Iosu Bogdan, până unde mai puteți comite atâtea abuzuri? Mi-ați furat banii, mi-ați distrus cariera, dar voi lupta până îmi voi dovedi nevinovăția”, a transmis liderul sindical.
El a încheiat cu un mesaj clar pentru justiție și colegi:
„Mă rog la Dumnezeu să vă țină sănătoși, ca să-mi plătiți daunele morale. Jos mafia din Poliția Română, jos mafia din Ministerul Afacerilor Interne”.
Cazul semnalat de Ioan Cănărău ridică semne serioase privind modul în care sunt aplicate sancțiunile disciplinare și gestionate drepturile salariale în Poliția Română. Liderul sindical denunță atât întârzieri administrative, cât și presiuni repetate asupra polițiștilor, acuzând o cultură organizațională abuzivă.
Declarațiile sale sugerează necesitatea unei analize obiective și a intervenției organelor competente pentru a asigura respectarea legii, transparența deciziilor și protecția drepturilor angajaților din sistemul de ordine publică.





