Connect with us

Primarul comunei GHERĂIEŞTI din NEAMȚ: “Obiectivul numărul 1 a fost ÎNFIINŢAREA reţelei de GAZE NATURALE în comuna noastră”

Agenda Primarului

Primarul comunei GHERĂIEŞTI din NEAMȚ: “Obiectivul numărul 1 a fost ÎNFIINŢAREA reţelei de GAZE NATURALE în comuna noastră”

Pavel Bereşoae, primarul comunei Gherăieşti, Neamţ, a anunţat în emisiunea Agenda Primarului, găzduită marţi, 20 iulie, de News Moldova, care au fost principalele proiecte pe care a reuşit să le finalizeze, dar şi care sunt proiectele de viitor

Conform afirmaţiilor sale, toate proiectele, finalizate sau care urmează să fie demarate, se subsumează unui deziderat şi anume acela de a face din comuna pe care o conduce un loc în care cei care au plecat peste hotare să se întoarcă şi să îşi găsească slujbe bine plătite.

„Principala noastră preocupare este să facem paşii necesari pentru a crea la noi acasă condiţii care să conducă la crearea de locuri de muncă şi să-i convingem pe cei care au plecat peste hotare să revină acasă, în sânul familiei şi să îşi poată câştiga existenţa acasă. Sigur, pentru ca acest lucru să se întâmple, e necesar să facem din comuna noastră un loc atractiv. Aşadar încercăm să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a atrage investitori care să creeze acele locuri de muncă atât de necesare.

Noi ne-am străduit să facem demersurile necesare pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă, pentru a ne dezvolta în ceea ce priveşte infrastructura. Am tratat educaţia întodeauna prioritar. Orice solicitare care a venit din partea conducerii şcolii, noi, împreună cu consilierii locali, am susţinut-o şi am onorat-o pentru că ştim că de la educaţie porneşte totul. La bază stă educaţia. Dacă vom avea o educaţie de calitate, în anii care vor veni vom avea un trai mai bun”, a declarat Pavel Bereşoae.

Reţeaua de alimentare cu gaz metan – un proiect început

Primarul comunei Gherăieşti a mai arătat care a fost proiectul pe care l-a considerat prioritar: înfiinţarea reţelei de alimentare cu gaz metan.

„Obiectivul numărul 1 pe care mi-am propus să îl duc la îndeplinire a fost înfiinţarea reţelei de gaze naturale în comuna noastră. Au fost multe eforturi făcute pentru îndeplinirea acestui deziderat, parte dintre aceste eforturi nu au fost vizibile, ca să spun aşa, mă refer la nenumărate drumuri la Bucureşti, la Parlament şi la ministere, la ANRE. Apoi s-a modificat legislaţia de vreo câteva ori, lucru care a dus la întârzieri. Dar, din fericire, am reuşit să trecem peste aceste obstacole şi anul trecut am avut câteva familii care au beneficiat de acest serviciu.

Adică avem înfiinţat sistemul de alimentare cu gaze naturale şi se lucrează şi în prezent la această reţea. Câştigătorul licitaţiei a fost SC Cordun Gaz şi la această oră această societate lucrează la reţeaua de alimentare cu gaze naturale. În prezent au început pe strada Cobzaru, în satul Gherăieşti, unde avem un proiect de refacere a şanţurilor, pentru că acolo e o zonă cu probleme atunci când sunt ploi abundente.

Am rugat pe cei de la Cordun Gaz să trateze cu prioritate această zonă şi să monteze magistrala iniţial după care să intervenim noi şi să refacem şanţurile. Ne-au înţeles şi au efectuat lucrările şi vă pot spune că strada Cobzaru va fi racordată în totalitate în viitorul apropiat. Proiectul pentru gaz cuprinde toate cele trei sate ale comunei, atât Gherăieşti, cât şi Teţcani, cât şi Gherăieştii Noi, a mai spus Pavel Bereşoae.

Proiect pentru modernizarea, extinderea şi dotarea căminului cultural

„Tot la capitolul proiecte aş dori să amintesc proiectul privind renovarea, modernizarea, extinderea şi dotarea căminului cultural. Acest proiect l-am iniţiat în special pentru Ansamblul Lunca Moldovei, un ansamblu care anul acesta împlineşte zece ani de activitate. Sunt nişte tineri foarte frumoşi, sunt o familie frumoasă şi fac cinste comunei noastre oriunde se duc, obţinând rezultate notabile, în marea majoritate a situaţiilor fiind vorba despre locul I obţinut la concursurile la care au participat.

Am mai avut un proiect de extindere a reţelei de apă şi canalizare, un proiect care era demarat de fosta conducere. Contractul de finanţare l-am semnat noi în 2016 şi l-am finalizat. Este vorba despre aproape 10 kilometri de reţea de alimentare cu apă şi aproape 11 kilometri de canalizare. Valoarea proiectului este de 1,5 milioane de euro.

Cât priveşte problema fondurilor europene, am înţeles importanţa accesării lor şi aşteptăm noul exerciţiu financiar european, 2021 – 2027, pentru a încerca să atragem cât mai multe fonduri europene. Este important să profităm la maxim de acest balon de oxigen, care înseamnă fondurile europene. Sper ca împreună cu consilierii locali, cu colegii din primărie să facem front comun şi să reuşim să aceesăm cât mai multe proiecte europene, a conchis Pavel Bereşoae, primarul comunei Gherăieşti.

Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Agenda Primarului

News Moldova LIVE

ANUNT

Advertisement Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top