Neamt
Senatorul Sorin Lavric, despre problemele sistemului educațional și soluții în programul de guvernare al AUR
autor
Senatorul AUR de Neamț Sorin Lavric a fost invitatul celei mai recente ediții a emisiunii MOLDOVA ÎN DIRECT. Printre principalele subiecte abordate pe parcursul dialogului s-au enumerat problmele actuale din sistemul educațional, lacunele cu care se confruntă sistemul sanitar dar și care sunt obiectivele AUR, în cadrul programului de guvernare
„Profesorii nu au primit ceea ce au cerut”
Senatorul Sorin Lavric a vorbit despre situația alarmantă a sistemului educațional românesc și despre necesitatea de a lua măsuri urgente pentru a remedia aceste probleme. Într-un interviu acordat recent, senatorul a evidențiat nemulțumirea profesorilor, care nu au obținut creșteri salariale pe măsura cerințelor lor și au simțit că li s-a făcut promisiuni false.
Senatorul a subliniat faptul că educația în România este subfinanțată cronic, iar pragul de 6% din PIB alocat acestui sector nu a fost niciodată atins. Infrastructura școlară este într-o stare precară, iar lipsa cadrelor profesorale pregătite corespunzător reprezintă o altă problemă majoră. De asemenea, pierderea autorității profesorului în ochii copiilor și părinților a devenit o preocupare serioasă.
„Profesorii nu au primit ceea ce au cerut. Au fost duși într-un fel cu zăhărelul. Li s-a făcut promisiuni că li se va mări salariul cu 1000 de lei, dar nu imediat, ci în timp.
Nici vorbă de mărirea acelui prag al salariului minim la cât și-au dorit ei, cu atât mai puțin salariul mediu. Noi am fost învinuiți că am căutat să profităm de această grevă, ca să deturnăm îtnr-un fel protestul în favoarea noastră, nici vorbă de așa ceva, până și liderii de sindicat ne-au infirmat această iposteză, cum că noi ne-am strecurat printre liderii de sindicat ca să ațâțăm spiritele, nouă nu ne-a trecut niciodată așa ceva prin cap.
Noi nu am căutat să exploatăm nemulțumirea profesorilor, dar dincolo de asta nu au primit ce au vrut. Se spune că există în clipa de față o discordie, un litigiu, o ruptură între liderii de sindicat și profesori, pentru că liderii nu și-au dus mandatul pe care l-au primit de la profesori, până la capăt.
Nu vă mai spun că, banii pe care îi câștigă un lider de sindicat sunt disproporționat de mulți, în comparație cu salariile profesorilor, și profesorii încep să-i privească cu suspiciune pe lideri, și iată cum boala aceasta a neîncrederii se răspândește peste tot, până și în asemenea bresle, în care încrederea în celălalt este obligatorie, este salutară, altminteri ne risipim. Profesorii nu au primit ce au vrut. (…)
Știți bine că educația este subfinanțată în mod cronic, că pragul de 6% din PIB nu a fost niciodată atins, infrastructura este la pământ, liceele sunt așa cum sunt, veceurile în spatele curții, carențe de cadre profesorale cu adevărat pregătite. Și cel mai grav este pierderea autorității profesorului în ochii copiilor și, mai cu seamă, în ochii părinților. Profesorii nu mai au timp să-și urmeze evocația pedagogică. De ce? Pentru că au devenit un soi de birocrați care trebuie să completeze tot felul de formulare și de rapoarte de activitate”.
Același fenomen se observă și în sistemul de sănătate, a remarcat Lavric, unde medicii sunt nevoiți să aloce mult timp pentru introducerea datelor în sistemele digitale, afectând astfel calitatea contactului cu pacientul.
Ceva asemnător se întâmplă și în sănătate, unde există niște sisteme din acestea digitale în care un medic de familie, dacă vrea să dea o rețetă, trebuie să introducă toate acele medicamente în calculator.
Și calculatorul îl trimite la o altă rețea. Săracul medic, deși stă 15 minute în fața unui pacient, din acelea de 15 minute, 10 le folosește în mai ca să completeze nu știu rubrici în calculator. Deci contactul clinic cu pacientul este cât se poate de scurt și deficitar”, a punctat senatorul Sorin Lavric.
„Este singurul program căruia, dacă îi vom da viață, atunci vom scoate România de pe buza prăpastiei”
Senatorul a prezentat și programul de guvernare al AUR, subliniind că acesta conține măsuri concrete pentru îmbunătățirea sistemului educațional.
Printre acestea se numără reducerea numărului de parlamentari și miniștri, micșorarea aparatului administrativ și eliminarea primăriilor și consiliilor locale în satele și comunele cu o populație mai mică de 5000 de locuitori. De asemenea, AUR intenționează să atragă fonduri europene pentru construirea de spitale și policlinici modernizate.
Senatorul a criticat și politica de imigrare impusă de Uniunea Europeană, susținând că România ar trebui să se opună acceptării unor cote obligatorii de imigranți din țări considerate incompatibile cu valorile românești.
Lavric a subliniat că este nevoie de schimbări profunde în sistemul educațional și în administrația publică pentru a scoate România din situația de criză în care se află. El a apelat la responsabilitatea și participarea cetățenilor la vot pentru a pune capăt clasei politice actuale, considerând că aceasta este singura cale de a aduce schimbările necesare în țară.
„Orice partid, când își prezintă programul de guvernare, spune că al său este cel mai bun, este infailibil, nu are greșeală. Eu n-am să fac această aroganță obtuză. Am să vă spun că cred că este singurul program căruia, dacă îi vom da viață, atunci vom scoate România de pe buza prăpastiei, pentru că noi suntem acum într-un faliment.
Nu mai avem suveranitate, suntem prăbușiți din toate punctele de vedere. Eu când am căpătat o privire de ansamblu asupra proporțiilor dezastrului din țara aceasta, m-am înspăimântat. Iar românii, dacă își dau seama în ce hal am ajuns din cauza clasei politice, se vor revolta, se vor trezi și vor veni la vot, atât trebuie.
Gândiți-vă că 65% dintre români sunt atât de scârbiți de politică, încât nu se mai duc la vot. Dacă e vor veni, atunci vom scăpa de această clasă politică. Dacă nu, nu vom scăpa de ei”, a susținut Sorin Lavric.
Deci, în administrație, să se termine odată cu parlamentul ăsta de 465 de parlamentari, sunt o adunătură în mare parte de oameni ineficienți, aproape vine să spun paraziți. Două treimi dintre ei stau patru ani aici și nu dovedesc nimic, nu se remarcă prin nimic, stau numai ca să-și ia banii și atât. Și atunci vrem un Parlament de 300, maxim de parlamentari, 100 de senatori, 200 de deputați, cum de altminteri la referendumul din 2009 românii și-au exprimat chiar această dorință.
Micșorați odată Parlamentul acesta, care a devenit o instituție faraonică, care se mișcă foarte încet. Puterea lui legislativă este în mare parte preluată de Executiv prin Ordonanțe de Urgență și Hotărâri de Guvern. Și atunci micșorăm Parlamentul, 300 de parlamentari. Guvernul va avea maxim douăsprezece, nu douăzeci, douăzeci și cinci.
Optsprezece, spune domnul Ciolacu, a hotărât să aibă în Guvern. În clipa de față Guvernul are 200 de secretari de stat, 200 de secretari de stat! Noi vom micșora până la 50 de secretari de stat.
Nu e nevoie de ei, sunt niște figuranți, pur și simplu, și cheltuie o grămadă de bani, și toți sunt angajați, nu prin selecție valorică, ci prin afurisita de cumetrie, pe care o știm bine când îți aduci și rudele, și amantele și tot, și îi vâri acolo și îi faci secretari, și șoferi, și te întrebi unde se duc banii, acolo se duc.
Satele și comunele cu o populație mai mică de 5000 de oameni nu vor mai avea primărie, nici consiliu local, ci un oficiu informativ
„În țara aceasta există 3300 de localități. Foarte multe sunt sate, sau comune depopulate. Știți bine, au plecat 6 milioane de români în afara țării. Nu are niciun rost să păstrăm nicio primărie în sate, sau comune, unde populația este sub 5000 de locuitori, pentu că primăria aia costă bani, banii aceia vin de la București, iar primarul acela nu-și justifică existența, și atunci satele și comunele cu o populație mai mică de 5000 de oameni nu vor mai avea primărie, nici consiliu local, ci acolo vom lăsa un oficiu informativ, unde fiecare localnic poate veni să-și spună păsul, necazul, și apoi necazul și păsul este trimis la primăria cea mai apropiată, așa trebuie să procedăm.
Aparatul administrativ din această țară este imens, este hipertrofic, este o excrescență pasivă și inactivă. Astăzi în aparatul administrativ lucrează aproximativ 1.400.000 de români. 1.400.000 de români!
Din aceștia, cred că 500.000-600.000, nu-și justifică locul. Asta nu înseamnă că o să-i dăm afară doar ca să micșorăm numprul de locuri. Cei care sunt buni și care sunt competenți vor rămâne acolo, că avem nevoie de ei. Dar selecția se face pe temei de înzestrare și de competență, nu contraselecția de astăzi.
S-a ajuns astăzi să ai cotă obligatorie peste tot. Ni s-a impus de la Bruxelles cotă obligatorie de imigranți, noroc cu Polonia și cu Ungaria care se opun și spun nu, nu vrem să fim podidiți de aceste populații barbare de aceste hoarde care vin peste noi din Bangladesh, din Sri Lanka, din Nepal, și așa mai departe. Pentru că ei sunt patrioți, și țin la stofa genetică a neamului lor. Noi nu, noi suntem spășiți”, a afirmat Sorin Lavric.
„Va trebui să atragem fonduri europene, și cu ele să construim spitale”
Senatorul Sorin Lavric, a abordat mai multe probleme în domeniul sănătății din România. El a subliniat necesitatea atragerii de fonduri europene pentru a construi spitale și policlinici moderne în fiecare județ.
Lavric a criticat starea precară a sistemului de sănătate și a menționat că este nevoie de investiții în infrastructură medicală pentru a se ridica la standardele tehnice și de echipamente actuale. El a adus în discuție cheltuielile considerate inutile, cum ar fi achiziționarea de tancuri și avioane vechi, în timp ce resursele ar putea fi direcționate către construirea de spitale.
Lavric a concluzionat că este nevoie de o clasă politică puternică și fermă, care să negocieze în interesul României și să nu fie manipulată de interese străine. El a exprimat încrederea că românii trebuie să arate că nu sunt marionete și să se implice activ în politică pentru a aduce schimbările necesare în țară.
„Ceea ce se întâmplă în sănătate frizează deja ruina, paragina, spitalele sunt așa cum sunt, va trebui să clădim în fiecare județ măcar un spital județean, după calapodul tehnicii actuale, după ultimul răcnet al aparaturii medicale.
Se spune nu sunt bani, sunt bani, dar atunci când tu cumperi tancuri americane, care sunt produse acum 20 de ani, și sunt niște vechituri, doar pentru ca în felul acesta le faci pe plan americanilor, ca să își vândă vechiturile lor, când cumperi avioane F-16 din Norvegia, care sunt vechi de 30 de ani, și care chipurile sunt într-o stare operativă foarte bună, când scutești OMV-ul de 2 miliarde de euro taxe, pentru că așa vrea domnul Iohannis, ca să își menajeze partenerii lui, cu banii aștia poți să construiești spitale județene în toată țara.
De asemenea, senatorul a evidențiat un conflict între Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății cu privire la conducerea departamentului de stări de urgență și serviciului SMURD, condus de Raed Arafat. Lavric a propus transferul acestui departament de la Ministerul de Interne la Ministerul Sănătății și a menționat că, în eventualitatea unei guvernări a AUR, Raed Arafat ar trebui să își caute alt loc de muncă.
„Apoi, există un conflict între Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății din cauza lui Raed Arafat. Raed Arafat conduce departamentul de stări de urgență, și implicit serviciul de SMURD, de ambulanțe.
Acest serviciu nu are ce să caute în subordinea Ministerului de Interne, el trebuie să se ducă la Ministerul Sănătății, și există un conflict în clipa de față între Rafila, ministrul Sănătății, și Raed Arafat, numai că Raed Arafat are un spate atât de puternic, că nu îl clintește nimeni de acolo. Ei, când vom veni noi la guvernare, vom lua acest departament de stări de urgență, și o să-l ducem la Sănătate, acolo unde îi e locul, iar dl Raed Arafat să-și caute alt loc de muncă”.
Senatorul AUR a subliniat necesitatea atragerii de fonduri europene pentru construcția de spitale și policlinici. De asemenea, el a menționat reabilitarea Institutului Cantacuzino, o instituție de producere a vaccinurilor, pentru a reduce dependența României de importurile masive de vaccinuri.
„Va trebui să atragem fonduri europene, și cu ele să construim spitale. La fel policlinicile, sunt în prag de paragină. Institutul Cantacuzino, care a fost o instituție de elită în producerea vaccinurilor în România, este scos pe linie moartă, el trebuie relansat, trebuie revigorat, ca să nu mai cumpărăm sute de milioane de vaccinuri cu efecte criminale, doar pentru a fi pe placul celor care vor să se îmbogățească pe seama naivității noastre, dar pentru asta trebuie să existe o clasă politică care să negocieze ferm, cu coloană verticală dreaptă, arătându-ne că românii nu sunt niște marionete docile, care fac jocul celor care vor să spioneze România”, a conchis senatorul AUR de Neamț Sorin Lavric.
