Connect with us

VENITURI versus REZULTATE în SPITALELE din MOLDOVA: Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Neamț

Neamt

VENITURI versus REZULTATE în SPITALELE din MOLDOVA: Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Neamț

News Moldova va derula o campanie de conștientizare în perioada următoare denumită:

 VENITURI versus REZULTATE în SPITALELE din MOLDOVA

Vom încerca să obținem opiniile pacienților care s-au tratat în unitățile spitalicești din județele Moldovei. În mod constant, News Moldova a prezentat investițiile care se realizează în aceste spitale, însă vrem să aflăm de la pacienți cum apreciază profesionalismul și atitudinea doctorilor cu care au interacționat.

Cum a răspuns sistemul sanitar din Regiunea Moldovei nevoilor dumneavoastre medicale?

Veniturile cadrelor medicale au crescut considerabil în România. S-a ajuns la o situație de normalitate în privința grilelor de salarizare. Cu toate acestea, foarte mulți medici își practică meseria în paralel și la cabinetele medicale private (proprii sau nu). Am primit semnale că tot mai des, la nivel de practică curentă, pacienții care vin pentru tratament în spitalele publice sunt chemați, în urma unui consult sumar, la cabinetele private ale medicilor.

Pacienții sunt obligați astfel să achite pe lângă plățile lunare reținute din salarii și costuri suplimentare la cabinetele medicilor.

Este moral, este deontologic corect și până la urmă cât este de legală această constrângere devenită practică curentă în România??

Vom analiza, prin această campanie, toate spitalele din Regiunea Moldovei, unitate cu unitate și așteptăm mesajele voastre, în privat, pentru a înțelege cu acuratețe amploarea acestui fenomen.

La finalul campaniei, în funcție de mesajele dumneavoastră – a experiențelor pe care le-ați avut în spitale, vom prezenta public concluziile Ministrului Sănătății. 

CONFIDENȚIALITATEA MESAJELOR DUMNEAVOASTRĂ VA FI PE DEPLIN RESPECTATĂ !!

 Asteptăm mesajele Dvs pe adresa de email: office@newsmoldova.ro

Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani

Spitalul are o vechime de 117 ani, fiind înființat în 1905 de către doctorul Ioan Cantacuzino. Aevoluat de la 200 de paturi la început, depășind 300 de paturi după anul 2000.

Vechime seculară, investiții modeste

Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani este clasificat in categoria V conform OMS nr. 544/20.05.2011. Conform adresei Ministerului Sanatatii Publice nr.XI/A/48719/NB/6471/14.08.2014, structura organizatorica a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani este urmatoarea:Sectia pneumologie I COVID 63: paturi, Secția pneumologie II-TBC (Centru de referinta a tratarea tuberculozei multidrog rezistent ): 51 paturi, Secția pneumologie III – TBC: 77 paturi, Secția pneumologie IV. TBC : 71 paturi, Compartiment de recuperare respiratorie: 8 paturi, Compartiment reabilitare medicală: 15 paturi, Paliative: 18 paturi, Spitalizare de zi: 5 paturi, Laborator de analize medicale, Laborator radiologie și imagistică medicală, Laborator explorări funcționale, Compartiment endoscopie bronșică, Sala de gimnastică, Farmacie, Aparat funcțional.

În 2018, CJ Neamț a alocat 150 000 RON pentru reabilitarea laboratorului de analize medicale. În 2016, mai fuseseră investite alte 500 000 RON. În 2014 fusese dat în folosință un pavilion cu 14 paturi. Un negatoscop Rontgen nou și un electrocardiogra au fost donate de Rotary Club Piatra Neamt 2005  în 2013.

Situația materială a conducerii spitalului

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BISERICANI este condus de managerul economist Maria Anton. Deține, în declarația de avere,  un apartament în București, cumpărat prin credit în 2010. Are un autoturism Volkswagen din 2002. Are datorii în valoare de 34 000 EUR și  187 000 RON. A obținut din venituri ca 191 188 RON în 2021.

Managerul este secondat de directorul financiar contabil economist Cristian Curcă.  Deține, potrivit declarației de avere un apartament cumpărat în 1989 în cotă de 50%. Are un Volkswagen din 2004. Împreună cu soția au obținut în 2021 venituri de 144 169 RON.

Așadar, niciodată investițiile la Spitalul de la Bisericani nu au depășit pragul unor zeci de mii de euro. Investițiile nu au fost niciodată de anvergură, dată fiind vechimea spitalului.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Neamt

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top