Republica Moldova
Ion Ceban, candidatul MAN, a câștigat din primul tur al alegerilor locale din Republica Moldova
autor
După analizarea a 303 din cele 305 procese verbale din municipiul Chișinău, majoritatea voturilor s-au împărțit între candidatul MAN, Ion Ceban (50,63%), și candidatul PAS, Lilian Carp (28,22%). Un procent de 4,53% a fost înregistrat pentru candidatul socialist, Adrian Albu.
Prezenţa la vot a fost de 41,4%. În opt localităţi se va repeta scrutinul.
Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova anunţă că la alegerile locale de duminică au votat aproximativ 1,15 milioane de cetățeni, echivalentul a peste 41,4% din totalul persoanelor înscrise în listele electorale.
Candidata lui Șor câștigă primăria Orheiului din primul tur
Tatiana Cociu, reprezentanta Partidului Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei, a obținut victoria în primul tur al alegerilor pentru funcția de primar al municipiului Orhei.
Conform datelor preliminare furnizate de Comisia Electorală Centrală, a câștigat 57,59% din voturi, după numărarea tuturor buletinelor de vot din Orhei. Pe locul al doilea s-a clasat candidatul PAS, Sergiu Stanciu, cu 17%.
Dacă alegerile sunt anulate în anumite circumscripții sau secții de votare, Comisia Electorală Centrală decide organizarea unui scrutin repetat în decurs de două săptămâni, folosind aceleași date din listele electorale, cu aceleași candidaturi și aceleași comisii și birouri electorale.
Primării câștigate din primul tur:
Briceni – candidatul PSRM
Ștefan Vodă – candidatul LOC
Drochia – candidatul Partidul Nostru
Sângerei – candidatul PAS
Leova – candidatul LOC
Fălești – candidatul Partidul Nostru
Cahul – candidat independent
Cedîr-Lunga – candidat independent
Strășeni – candidat independent
Criuleni – candidat PSRM
Ialoveni – candidat PAS
Căușeni – candidat Platforma DA
Soroca – candidat PSRM
Anenii Noi – candidat PSRM
Ocnița – candidat PSRM
Glodeni – candidat Partidul Nostru
Telenești – candidat PLDM
Componența noului Consiliu Municipal Chișinău, unde PAS eșuează să obțină majoritatea:
MAN – 21 mandate
PAS – 20 mandate
PSRM – 6 mandate
PCRM – 2 mandate
P. Renaștere – 1 mandat
Platforma DA – 1 mandat




