Republica Moldova
Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo au convenit asupra formatului dezbaterilor electorale
autor
Acestea sunt programate pentru duminică, 27 octombrie, la ora 10:00, la Palatul Republicii. Dezbaterea va fi transmisă în direct de postul public de televiziune Teleradio-Moldova, precum și de alte instituții media care vor dori să preia semnalul, conform anunțului consilierului prezidențial Adrian Băluțel.
Formatul dezbaterilor:
– Dezbaterile se vor desfășura fără un moderator.
– Candidații au dreptul să formuleze întrebări și să răspundă fie în limba română, fie în limba rusă.
– Fiecare candidat va fi însoțit de 5 membri ai echipei, care vor sta în afara platoului de filmare, precum și de un cameraman și un fotograf din partea staff-urilor.
– Un reprezentant va fi responsabil de monitorizarea timpului alocat pentru întrebări, răspunsuri și replici.
– Candidații nu vor îndemna la ură, război sau agresiune, iar mesajele de ură națională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare și violență publică sunt strict interzise.
– Ordinea intervențiilor va fi stabilită prin tragerea la sorți înainte de începerea dezbaterilor.
Structura dezbaterilor:
1. Mesaj de salut către alegători – 2 minute pentru fiecare candidat.
2. Întrebări reciproce – 10 întrebări adresate de fiecare candidat:
– Formularea întrebării: 1 minut
– Răspuns: 2 minute
– Replica: 1 minut
3. Adresarea finală către alegători – 2 minute pentru fiecare candidat.
Gestionarea timpului:
– Candidații vor fi atenționați printr-un semnal sonor cu 10 secunde înainte de expirarea timpului alocat pentru întrebări, răspunsuri sau replici.
– La expirarea timpului, microfoanele vor fi deconectate. Dacă un candidat intervine pe segmentul de timp al celuilalt, microfonul său va fi deconectat.
– Un semnal sonor distinctiv va semnala încălcarea regulilor, iar dezbaterea va fi reluată doar după ce candidatul respectiv se conformează regulamentului.
– Timpii alocați pentru cele trei etape nu se vor recupera dacă nu sunt consumați integral.
Această dezbatere va oferi alegătorilor ocazia de a evalua candidații și de a înțelege mai bine viziunea acestora pentru viitorul țării.




