Connect with us

Președintele Maia Sandu: „În ultimii trei ani, cred că am făcut mai mulți pași hotărâți pe calea integrării europene decât în ultimii 30 de ani”

Președintele Maia Sandu: „În ultimii trei ani, cred că am făcut mai mulți pași hotărâți pe calea integrării europene decât în ultimii 30 de ani” - News Moldova

Republica Moldova

Președintele Maia Sandu: „În ultimii trei ani, cred că am făcut mai mulți pași hotărâți pe calea integrării europene decât în ultimii 30 de ani”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și-a exprimat recunoștința față de statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui eveniment desfășurat în fața Președinției de la Chișinău, cu ocazia începerii negocierilor de aderare

Maia Sandu a adus mulțumiri țărilor europene pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în contextul actualelor provocări și pentru încrederea acordată viitorului european al Chișinăului.

Șeful statului vecin a dorit să aducă mulțumiri speciale statului român pentru rolul său continuu ca „avocat al Republicii Moldova în fiecare etapă” a parcursului său. Potrivit acesteia obiectivul Republicii Moldova constă în construirea unui stat european, preocupat de bunăstarea cetățenilor săi și capabil să îi protejeze.

News Moldova îți recomandă și ...   Vicepremierul moldovean Mihai Popșoi s-a întâlnit cu reprezentantul special al OSCE pentru reglementarea transnistreană

„Pe 14 decembrie am mai făcut un pas important pe această cale. În ultimii trei ani, cred că am făcut mai mulți pași hotărâți pe calea integrării europene decât în ultimii 30 de ani, dar ușa către Uniunea Europeană ne-a fost deschisă datorită efortului, muncii tuturor oamenilor de bună credință din această țară, a celor care au luptat pentru libertatea și independența Rep. Moldova, a celor au luptat în stradă și la vot pentru dreptate și împotriva corupției, a celor care muncesc onest acasă sau în diasporă”, a precizat Maia Sandu.

News Moldova îți recomandă și ...   Guvernatorul regiunii autonome Găgăuzia, Evghenia Guțul, reținută pe Aeroportul din Chișinău| Acuzații de finanțare ilegală

Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Majeiks, a evidențiat că aspirația europeană devine concretă în comparație cu situația de acum doi ani, când integrarea europeană părea un obiectiv îndepărtat pentru numeroși cetățeni moldoveni.

Decizia de a începe negocierile de aderare reflectă atât hotărârea cetățenilor moldoveni, cât și angajamentul Uniunii Europene de a și realiza promisiunile”, a completat ambasadorul european.

La 14 decembrie, Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.

News Moldova îți recomandă și ...   Noul ministru al Energiei din Republica Moldova, Dorin Junghietu, a depus jurământul de învestire în funcție


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Republica Moldova

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top