Ministerul Finanțelor va institui un Hub Financiar dedicat furnizării de servicii și informații financiare, fiscale și vamale, având ca scop colectarea, gestionarea și furnizarea de date fiabile, validate și actualizate tuturor entităților interesate referitoare la aspecte financiare, patrimoniale și legate de utilizarea banilor publici, conform informațiilor transmise de Agerpres.
Conform unui proiect publicat în procesul de consultare al instituției, Hub-ul va fi compus cel puțin din următoarele elemente: infrastructura de bază, infrastructura ca serviciu (IaaS), platforma ca serviciu (PaaS), software-ul ca serviciu (SaaS), toate definite conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 89/2022 referitoare la crearea, administrarea și extinderea infrastructurilor și serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorități și instituții publice, aprobate cu amendamente și completări prin Legea nr.180/2023. De asemenea, vor fi integrate și sistemele informatice găzduite pe această infrastructură.
Scopul esențial al investiției în Hub-ul Financiar, care este de interes național și utilitate publică pentru asigurarea securității financiare a statului, constă în realizarea unei infrastructuri hardware și software omogene, esențiale pentru securitatea financiară a țării. Această infrastructură va fi dezvoltată având în vedere cerințele stricte de securitate cibernetică conform Legii nr. 163/2021, care vizează implementarea unor măsuri în legătură cu infrastructurile informatice și cele de interes național, precum și condițiile de implementare a rețelelor 5G. Această inițiativă va susține implementarea investițiilor în tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) – o parte importantă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în domeniul de activitate al Ministerului Finanțelor.
Obiectivul este să se creeze o infrastructură tehnic și financiar optimizată, abordând proiectele de infrastructură TIC într-un mod unitar, oferind multiple avantaje precum distribuirea eficientă a sarcinilor, întreținerea uniformă și mai eficientă a sistemelor aflate în producție prin formarea rapidă a competentelor necesare, utilizarea unui sistem de securitate și monitorizare unitar și evitarea creării de silozuri (sisteme informatice independente, cu inter-operativitate redusă). De asemenea, se anticipează că această abordare va conduce la costuri recurente semnificativ mai reduse. Aceste elemente sunt prezentate în nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ.
Ministerul Finanțelor subliniază că realizarea unui sistem informatic integrat aduce multiple beneficii economice, având în vedere funcționarea eficientă a instituțiilor publice și asigurarea plății salariilor în sectorul bugetar, a pensiilor și a ajutoarelor sociale
Această integrare contribuie la prevenirea blocării sistemului financiar-bancar din România, având în vedere că Trezoreria deține în sistemul național de plăți o pondere comparabilă cu suma activităților celorlalte bănci.
De asemenea, plățile realizate de contribuabili pot fi înregistrate în sistemul fiscal fără a întârzia inutil reluarea activităților obișnuite ale operatorilor economici. Prin evita